Importanța percepțiilor reciproce pentru o strategie pragmatică în relațiile româno‑ruse

  • Rusia
  • 0
  • 10186 Views
  • 27 May 2017

Relațiile oficiale dintre București și Moscova au ajuns spre finalul anului trecut la cel mai scăzut nivel din istoria post-revoluționară a României. Acest lucru este amplu ilustrat de declarațiile oficialilor ruși, care adesea adoptă un ton amenințător la adresa României, dar și de atitudinea demnitarilor români, care nu par capabili sau interesați să promoveze o agendă bilaterală pragmatică. Această relație „rece” intre cele două state se reflectă de asemenea foarte clar la nivelul percepțiilor reciproce ale populației.

Barometrul INSCOP din luna martie 2016, intitulat „Adevărul despre România”, plasează Rusia pe antepenultimul loc (înainte de Siria și Iran) într-un clasament ce ilustrează percepțiile populației față de 24 state ale lumii. Doar 27,9% din respondenții sondajului au afirmat că au un sentiment mai degrabă pozitiv față de Rusia, în timp ce 61,5% au declarat că sentimentul este mai degrabă negativ[1]. Aceste cifre arată o înrăutățire semnificativă a imaginii Rusiei în România în raport cu anii precedenți. Astfel, conform Barometrului din martie 2013 Rusia era văzută mai bine decât două țări vecine ale României (Ungaria si Ucraina), cu o percepție mai degrabă pozitivă de 36%, și negativă de 47%[2].

Deosebit de interesant este că un an mai târziu, în iulie 2014, la câteva luni după anexarea Crimeii și declanșarea conflictului armat din Ucraina, procentul celor care aveau un sentiment mai degrabă pozitiv față de Rusia rămânea aproape neschimbat – 37%, observându-se doar o mică creștere a sentimentului negativ, care ajungea la 51.4%[3]. Cu alte cuvinte, chiar dacă creșterea neîncrederii față de Rusia (de la 47% la 51.4%) poate fi corelată cu evenimentele din Crimeea și conflictul din Ucraina, o scădere mai accentuată a simpatiei se remarcă abia mai târziu, în contextul impunerii sancțiunilor și a contra-sancțiunilor economice, al implicării active a Moscovei în conflictul din Siria și, nu în ultimul rând, al declarațiilor oficialilor ruși cu privire la „amenințarea pe care o reprezintă România pentru Rusia” în calitate de avanpost NATO[4].

Aceste sondaje de opinie scot în evidență o polarizare a opiniei publice românești față de Rusia, polarizare ce nu poate fi explicată prin istoria recentă a relațiilor dintre cele două state. În anii ‘90 ai secolului trecut Rusia era percepută pe de o parte ca moștenitoarea URSS-ului, cu tot bagajul afectiv pe care îl presupunea această asociere (în primul rând – responsabilitatea pentru părțile întunecate din istoria comunistă a României), iar pe de altă parte ca un anti-exemplu de tranziție de la comunism la o democrație liberală, marcat de creșterea corupției, ascensiunea oligarhilor și sărăcirea populației, toate acestea pe fondul crizei financiare din 1998 și intrarea țării în incapacitate de plată. Aceste două elemente – istoria sovietică și turbulenții ani ’90 – explică în mare măsură percepția negativă a Moscovei în România, percepție ce se reflectă în sondaje până în prezent. Pe de altă parte, Rusia este percepută și pozitiv (de către 37% dintre români până în 2014), fapt ce ne permite să vorbim despre o polarizare a opiniei publice și ne îndeamnă să căutăm semnificația profundă a acestor date ambivalente. Care, deci, ar putea fi motivele unei astfel de atitudini?

Atitudinea pozitivă față de Rusia poate fi explicată printr-o întreagă serie de factori istorici, culturali și psihosociali. În primul rând, Rusia țaristă a jucat un rol civilizator în Țările Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea, contribuind la elaborarea primelor constituții și la reformarea celor două principate române, prin figura contelui Kiseleff. Cultura rusă, la rândul ei, reprezintă un liant și un pol de atracție important pentru cultura română, fie că vorbim despre marii creatori de muzică și literatură, fie că ne referim la marii filosofi sau gânditori creștini pe care i-a dat Rusia. Nu în ultimul rând, experiența comună a comunismului poate reprezenta un factor de coeziune și apropiere între cele două popoare, iar faptul că românii atribuie Rusiei responsabilitatea pentru instalarea forțată a comunismului în României nu duce neapărat la o atitudine negativă față de ruși, lucru explicabil la nivel psihologic prin așa-numitul sindrom Stockholm.

Sintetizând cele spuse mai sus, putem afirma că simpatia față de Rusia este justificată de o experiență împărtășită (fie în plan cultural, fie în plan istoric – a modernizării sau a comunismului), în timp ce atitudinea negativă este motivată de experiența comunismului în România (pentru care este blamat Kremlinul și, prin extensie, Rusia) și de o imagine negativă a Rusiei în anii ’90[5]. Cu alte cuvinte, imaginea pe care o au românii despre Rusia este deja învechită, dacă nu cumva perimată.

În contextul în care diplomatul rus Boțan-Harcenko atribuia recent Bucureștiului promovarea unei politici „vădit antirusești, chiar rusofobe”, este interesant de văzut cum este percepută România de către populația rusă. În cadrul unui sondaj efectuat de Centrul Levada în 2004, respondenții au fost rugați să numească țări aliate și țări dușmane Rusiei în al doilea război mondial. 5% dintre ruși au afirmat că România a fost un aliat al Rusiei în timp ce 14% au considerat că România fusese un dușman[6]. Ținând cont de istoria implicării României în cel de-al doilea război mondial și de importanța acordată acestei conflagrații mondiale în construcția identitară rusă, atât în perioada sovietică, cât și în cea post-sovietică, răspunsurile nu trebuie să ne mire. Mai relevante pentru atitudinile contemporane față de România sunt datele oferite de o serie de sondaje efectuate anual de același Centru Levada din 2006 până în 2016, în care participanții erau rugați să numească țări „apropiate” sau „aliate” ale Rusiei și țări neprietenoase față de Rusia, adică să identifice „prietenii” și „dușmanii”. România nu apare în lista celor 35 de țări „prietene”, însă este numită anual în ultimii 10 ani drept un „dușman” al Rusiei de către 2-3% dintre respondenți[7].

Rezultatele acestor sondaje sunt grăitoare nu atât prin prisma atitudinii ambivalente a respondenților la sondajul despre al doilea război mondial sau a atitudinii negative ilustrate de sondajele din ultimii zece ani, cât sub aspectul lipsei de importanță, la limita marjei de eroare, cu care este asociată România de către populația rusă. Altfel spus, majoritatea rușilor nu posedă destule informații despre România contemporană pentru a avea o opinie concludentă cu privire la rolul acesteia pe scena politică mondială. La asta se poate replica, fără îndoială, că România nu are un rol important pe această scenă sau, în orice caz, că nu are o relație suficient de strânsă cu Rusia pentru a fi considerată un „prieten” sau „dușman” mai important. Din păcate, acesta pare să fie răspunsul corect. „Din păcate”, pentru că nu este un răspuns mulțumitor.

Fără a reveni la dezbaterea interbelică despre statutul cultural și istoric (minor sau major) al României, trebuie spus că Bucureștiul trebuie să aibă o atitudine mult mai activă în relația cu vecinul de la Răsărit, dacă ne dorim o imagine mai favorabilă la Moscova. Și acesta nu este un îndemn la o politică de conciliere față de Kremlin, ci la o atitudine mai pragmatică, care ar vedea avantajele în următoarele acțiuni:

  1. prioritizarea studierii limbii, culturii și istoriei Rusiei în România (prin burse, granturi guvernamentale) și încadrarea specialiștilor astfel formați în institute de cercetare sau thin-ktank-uri orientate spre zona răsăriteană. Statul român investește mult prea puțin în momentul de față în formarea unor specialiști adevărați pe direcțiile de importanță strategică;
  2. promovarea unor parteneriate instituționale româno-ruse autentice la nivel micro, între universități și între ONG-uri, de pildă, sfere care nu depind de factorul politic.
  3. promovarea identității românești în Rusia prin politici culturale bine gândite ale unui Institut Cultural Român la Moscova (absent, în mod inexplicabil, la momentul de față). Deși, pentru un impact cu adevărat semnificativ, ar trebuie să ne dorim măcar câte o filială a ICR și la Petersburg și Novosibirsk. Dacă putem avea două ICR-uri în Italia, putem să avem trei ICR-uri într-o țară de 57 de ori mai mare.

Această listă poate continua. Ea se dorește, de fapt, o reacția la absența unei gândiri strategice pe termen lung din partea statului român în relație cu Rusia. Exemplele enumerate mai sus ar conduce la o cunoaștere reciprocă mai bună a vieții politice, economice, sociale și culturale din cele două țări, și ar permite atât rușilor, cât și românilor să iasă din paradigma reprezentărilor binare de tipul „bun – rău” sau „prieten – dușman”, contribuind fără îndoială la construcția unei relații mai pragmatice nu doar la nivel micro, ci și macro.

[1] http://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2016/04/INSCOP-raport-martie-2016_simpatie-tari.pdf

[2] http://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2013/04/17.04-INSCOP.-Schengen.-Simpatie-tari.pdf

[3] http://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2014/07/INSCOP-raport-iulie-2014-Simpatie-tari.pdf

[4] Declarația îi aparține directorului celui de-al IV-lea departament european al Ministerului rus de Externe, Alexandr Boțan-Harcenko (https://russian.rt.com/world/news/357206-rumyniya-stala-yavnoi-ugrozoi-rossii). În același spirit s-a pronunțat și liderul rus la o zi după ce scutul de la Deveselu a devenit operațional (http://tass.ru/politika/3320780).

[5] Desigur, există și alte elemente negative care să contribuie la imaginea negativă a Rusiei în România: prezența militară în Transnistria, chestiunea tezaurului ș.a.m.d., dar majoritatea acestor chestiuni fac parte din categoria „problemelor înghețate”, a căror rezolvare este cel puțin problematică.

[6]http://www.levada.ru/2004/06/20/rossiyane-o-godovshhine-nachala-velikoj-otechestvennoj-vojny/.

[7]http://www.levada.ru/2016/06/02/13400/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Researchers from Six Countries Discussed the Challenges for International Psychological Security in the Context of the Use of Artificial Intelligence

  • 0
  • 22628 Views
  • 23 November 2020

On 12 November 2020, a panel discussion "Artificial Intelligence and International Psychological Security: Theoretical and Practical Implications" was held at St. Petersburg State University as part of the international conference "Strategic Communications in Business and Politics" (STRATCOM-2020).

The discussion was moderated by Konstantin Pantserev – DSc in Political Sciences, Professor of the St. Petersburg State University,

citește mai mult

AVENUES FOR A WAY-OUT FROM RUSSIA – EU STALEMATE

  • 0
  • 11284 Views
  • 2 July 2020

PASHENTSEV, EVGENY (ED.), 2020.  STRATEGIC COMMUNICATION IN EU-RUSSIA RELATIONS.  PALGRAVE MACMILLAN

This book  , edited by Evgeny Pashentsev, brings together a series of chapters written by Russian and non-Russian scholars

citește mai mult

The Past and Contemporary Russia

  • 0
  • 11490 Views
  • 18 June 2020

The breakaway region of South Ossetia announced in May that its capital, Tskhinvali, would also be known as Stalinir.  Co-naming the capital after the former Soviet leader, Joseph Stalin, its president – Anatolii Bibilov – stated in his decree that the move was to 'preserve historical memory in connection with the 75th anniversary of  Victory in the Great Patriotic War of 1941-1945'  – until it had

citește mai mult

Azebaijan, cheia geostrategică a Asiei Centrale

  • 0
  • 19622 Views
  • 13 February 2018

După destrămarea URSS, Azerbaijanul a fost statul ex-sovietic care alături de    republicile Baltice a avut o dezvoltare constantă și durabilă. Desigur, aici pot fi adresate unele critici regimului de la Baku cu privire la democrație, care în opinia multor analiști este doar mimată la Baku. Însă faptul adevărat este că acest stat a reușit să își gestioneze eficient resursele de care dispune pentru a deveni o societate prosperă. I se atribuie Azerbaijanului etichet

citește mai mult

What Can Democrats Learn From Alabama’s Doug Jones?

  • 0
  • 12458 Views
  • 30 November 2017

In ordinary circumstances, Doug Jones would already be preparing to move to Washington DC. The former prosecutor famous for convicting KKK members for a church bombing is up against gay bashing, God and gun lovin’, twice kicked out of elected office, Judge Roy Moore. A man who has eight accusers of sexual assault, all of whom were underage at the time of the allegations.

Yet, if one looks at all the recent polls, they show a ti

citește mai mult

Azerbaidjanul, petrolul și românii

  • 0
  • 12157 Views
  • 7 October 2016

Întotdeauna, statele sunt nevoite să își apere poziția pe marea tablă a geopoliticii, uitându-se cu grijă la vecini, dar și la puterile regionale. Această regulă presupune nu doar poziția ofensivă, ci și valorificare atuurilor, astfel încât să devină piese care contează pe „câmpul de analiză”, iar nu elemente neglijabile, care sunt măturate dintr-o dată de cei ce au suficientă putere să mânuiască piesele.

Caucazul, ca regiune geopolitică, nu face nici ea excepție

citește mai mult

Experts on the Malicious Use of Artificial Intelligence and Challenges to International Psychological Security (part I)

  • 0
  • 103 Views
  • 2 December 2021

Introduction

Evgeny Pashentsev

 

Artificial intelligence (AI) technologies, despite their high significance for social development, raise threats to international psychological security (IPS) to a new level. There is a growing danger of AI being used to destabilize economies, political situations, and intern

citește mai mult

Senate Races to Watch in the 2022 Midterms

  • 0
  • 462 Views
  • 30 July 2021

An oddity for the party of power, Democrats are favoured to keep the Senate in next year’s mid-terms.

With a 50-50 Senate the Democrats have a favourable map coupled with numerous Republican retirements (open seats are traditionally harder to defend). Recent analysis by Alan L. Abramowitz also showed that to stand a ‘good chance’ of keeping control of the Senate Democrats would only need to maintain single digit lead on the gene

citește mai mult

What Happened to the BRICS?

  • 0
  • 10296 Views
  • 18 June 2021

It was 2012 and I remember what my supervisor told me well: BRICS are the future, and this is where the research (and) money will be going. In my American history class a few months earlier, the lecturer told us: BRICS will define the twenty-first century.

[B]razil, [R]ussia, [I]ndia, [C]hina and [S]outh Africa were the talk of Wall Street for a decade. Just days after 9/11, Goldman Sachs’ Jim O’Neil coined the term in a paper c

citește mai mult