Conferință despre Transnistria, 4 – 5 Martie 2022

  • SPAȚIUL EX-SOVIETIC
  • 0
  • 1798 Views
  • 8 March 2022

Împlinirea a 30 de ani de la unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei estului Europei a constituit temeiul unei conferințe științifice de prestigiu organizate în colaborare de către instituții de învățâmânt și cercetare din Chișinău, Târgoviște și București.

Conferința cu titlul „Războiul de pe Nistru din 1992: 30 de ani după…” a fost organizată de către Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM), Centrul pentru Studii de Securitate Managementul Crizelor (CSSMC), Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice (ARSBN), în parteneriat cu Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie și Istorie a Universității Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, România și Fundația Culturală Memoria, România.

Participarea la acest eveniment a fost internațională, cercetători din România, Republica Moldova, Canada, Georgia, Irlanda, Federația Rusă, Ucraina, Ungaria prezentând în comunicările lor aspecte foarte interesante ale largii problematici a războiului de pe Nistru. Acestora li s-a alăturat și un jurnalist de la Radioul Național din Columbia, cunoscător al limbii române.

Lucrările conferinței s-au desfășurat pe durata a două zile, fiind transmise și pe pagina de Facebook a uneia dintre instituțiile organizatoare (https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=534446351278638 ; https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=328684265889489 ; https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=4666786070099764).

Conferința a fost salutată atât de către rectorul Universității de Stat din Moldova, dl. Igor Șarov, de către Oleg Serebrian, ministru pentru Reintegrare în guvernul de la Chișinău, precum și de principalii organizatori și promotori ai evenimentului – dl. Sergiu Musteață, dl. Silviu Miloiu, dl. Alexandru Solcan.

Calitatea ridicată a lucrărilor merită subliniată o dată în plus, iar dintre acestea se pot menționa prezentările dlui. Victor Catan, despre reglementarea conflictului de pe Nistru; ale dlui Marius Diaconescu, despre relațiile de sprijin dintre guvernele de la București și Chișinău din acei ani; despre factorii geopolitici și geostrategici care au influențat situația de la Nistru – dl. Aurelian Lavric, dl. Vahtank Maisaia, dl. Mihai Melintei, dl. Marius Văcărelu; despre reflectarea în programele politice ale diferitelor partide a situației generale de la Nistru – dl. Alexandru Solcan, dna. Ludmila Coadă; despre aspectele care țin de politica lingvistică în regiunea Nistrului, dar și a Abhaziei și Ossetiei – dna Natalia Putină; despre aspectele electorale care subsecvente situației din zona transnistreană – dna. Arina Kraijdan; despre reflectarea războiului de la Nistru și a situației generale a zonei transnistrene – dl. Silviu Miloiu, dl. George Damian-Mocanu, dl. Adrian Nae, dl. Alexandru Mitru; despre activitățile elitelor locale – dl. Keith Harrington; despre faptul că războiul de la Nistru a fost primul război hibrid din Europa – dl. Veress Csongor Balasz; despre situația comparată a Transnistriei și a Caucazului de Sud – dl. Radu Moldovan etc.

Comunicările au suscitat un viu interes, iar dezbaterile prilejuite după susținerile acestora au adus un plus de valoare celor două zile dedicate unei situații care a produs multă suferință și insatisfacții.

Evenimentul științific va fi urmat în cursul anului 2022 de apariția unui volum care va reuni textele comunicărilor prezentate, și pe care îl vom semnala la momentul apariției.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Russian Security Cannot be Anti-Russian

  • 0
  • 1752 Views
  • 15 March 2022

To reflect on the period where the world now finds itself, we propose the term “cold hot war”, as this period has significant differences from the classical notion of the “Cold war”. Within the framework of the old Cold War, military confrontation between the two superpowers was always indirect. “Proxy” conflicts only emerged between their respective allies, when there was an intersection of interests in various regions of the world, but these never happened direc

citește mai mult

Russian Leadership Changes: How it was, is and how it might be

  • 0
  • 1947 Views
  • 3 January 2022

Now that 2022 is finally here, it means Russia’s next presidential election is just two years away. The way has been paved for Vladimir Putin to run again if he chooses. The will he/won’t he? question is a favourite of pundits as is speculation of a potential or likely successor. Russia’s next leader will be immensely consequential, as will the time when he or she takes over.

It’s certainly possible that by the end of t

citește mai mult

Researchers from Six Countries Discussed the Challenges for International Psychological Security in the Context of the Use of Artificial Intelligence

  • 0
  • 23964 Views
  • 23 November 2020

On 12 November 2020, a panel discussion "Artificial Intelligence and International Psychological Security: Theoretical and Practical Implications" was held at St. Petersburg State University as part of the international conference "Strategic Communications in Business and Politics" (STRATCOM-2020).

The discussion was moderated by Konstantin Pantserev – DSc in Political Sciences, Professor of the St. Petersburg State University,

citește mai mult

Conferință despre Transnistria, 4 – 5 Martie 2022

  • 0
  • 1798 Views
  • 8 March 2022

Împlinirea a 30 de ani de la unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei estului Europei a constituit temeiul unei conferințe științifice de prestigiu organizate în colaborare de către instituții de învățâmânt și cercetare din Chișinău, Târgoviște și București.

Conferința cu titlul „Războiul de pe Nistru din 1992: 30 de ani după...” a fost organizată de către Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM),

citește mai mult

Forcing the Correct Choice: Deterring Right-Wing Radicals and Preventing Threats to Nuclear Facilities in Ukraine

  • 0
  • 1538 Views
  • 7 March 2022

According to official statements by the Russian Federation, its army’s special military operation in Ukraine aims to both “demilitarize” and “denazify” the country. This operation is being carried out in a large state with a developed nuclear power industry, fairly powerful army (the largest in Europe outside of Russia and Turkey) and high firepower (22nd place in the world according to 2022 Military Strength Ranking (Global Firepower, 2022)). One of the primary o

citește mai mult

Azebaijan, cheia geostrategică a Asiei Centrale

  • 0
  • 21569 Views
  • 13 February 2018

După destrămarea URSS, Azerbaijanul a fost statul ex-sovietic care alături de    republicile Baltice a avut o dezvoltare constantă și durabilă. Desigur, aici pot fi adresate unele critici regimului de la Baku cu privire la democrație, care în opinia multor analiști este doar mimată la Baku. Însă faptul adevărat este că acest stat a reușit să își gestioneze eficient resursele de care dispune pentru a deveni o societate prosperă. I se atribuie Azerbaijanului etichet

citește mai mult

Malicious Use of Artificial Intelligence and Challenges for BRICS Psychological Security on International Forum “Russia and Ibero-America in a Turbulent World: History and Prospects”

  • 0
  • 545 Views
  • 17 October 2023

On October 5, within the framework of the VI International Forum “Russia and Ibero-America in a Turbulent World: History and Modernity” at St. Petersburg State University, two sessions of the panel “Malicious Use of Artificial Intelligence and Challenges for BRICS Psychological Security” were held under the chairmanship of Professor Evgeny N. Pashentsev.

citește mai mult

Presentation of “The Palgrave Handbook of Malicious Use of AI and Psychological Security” at international forum in St. Petersburg

  • 0
  • 562 Views
  • 17 October 2023

On October 4, 2023, as part of the international forum "Russia and Iberoamerica in a Turbulent World: History and Modernity", held at the School of International Relations of St. Petersburg State University, the presentation of the collective monograph "The Palgrave Handbook of Malicious Use of AI and Psychological Security" took place. The presentation was attended by the editor and co-author of the publication – DSc., professor Evgeny Pashentsev, leading researc

citește mai mult

Strategic Communication of Russia and China in BRICS under the Global Crisis: Challenges and Prospects

  • 0
  • 753 Views
  • 12 July 2023

Prof. Evgeny Pashentsev, a leading researcher at the Diplomatic Academy of the Ministry of Foreign Affairs of Russia presented June 29 2023 a paper at the international symposium on “Global Security Governance: Current Challenges and China’s Solutions” in Beijing.

Below we publish a summary of his paper there.

citește mai mult