„Nu există român care să nu aibă cele mai bune idei pentru absolut orice problemă frământă omenirea”. Fraza aceasta este scrisă în anii 1920, deschizând un capitol dintr-unul din cele mai bune cursuri de Drept administrativ al României.

Se pare că posesia conturilor de Facebook validează o dată în plus afirmația de mai sus, o mare masă a deținătorilor acestora debordând de inteligență, atotcunoaștere și mai ales, capacitatea de a înțelege cele mai subtile relații și înțelegeri dintre instituții, oameni, precum și orice relații sociale, relații economice și lista celor pătrunse de această mare masă continuă. În fața acestei capacități ne înclinăm cu respectul cuvenit, dar asta nu înseamnă că nu vom încerca să demonstrăm că autorul acestor rânduri, și el titular de cont de Facebook, are aceleași capacități, într-o doză mai mare!

Geopolitica te obligă să te gândești la multe unghiuri de abordare a unei probleme, la conexiunea dintre multipli factori care influențează o situație sau alta, dar și la ceea ce este constant în această știință. De cele mai multe ori, constantele principale se manifestă ca efect al lipsei de lectură – mai ales foarte atentă – a cărților din sfera multor științe socio-umane, neînțelegerii hărților și a firii umane. Oamenii nu acționează având o voință complet liberă, mulți factori obiectivi – iar în multe cazuri se adaugă acestora și factori subiectivi – determinând poziția pe termen mediu și lung a unui lider politic sau a unui întreg corp electoral.

Exemplificând, aduc în discuție o temă apare periodic în preajma zilei de 24 ianuarie în unele articole: „decăderea orașului Iași după 1859” și „sacrificiile făcute de politicienii din Iași (și prin extensie și a altor județe din Moldova) prin acceptarea supremației Bucureștiului în România”. Este adevărată această „lăcrămație”? CU SIGURANȚĂ, NU, iar adevărul în această speță ni-l oferă hărțile.

Bazinele hidrografice ale Europei

Concret, pe această hartă a bazinelor hidrografice ale Europei vom observa cu albastru culoarea bazinului hidrografic al Dunării. Dunărea este al doilea fluviu al Europei după dimensiune, navigabil pe o lungime foarte mare – 2588 km, din cei 2858 km ai săi http://www.infodanube.ro/cursuri/NAVIGATIE.pdf – și integral pe teritoriul românesc, anume 1050 km https://ro.wikipedia.org/wiki/Dun%C4%83rea . Fiind navigabil, de mii de ani oamenii au folosit fluviul pentru transport de mărfuri, deoarece se puteau duce mărfuri în cantități mai mari dintr-o singură dată pe distanțe mult mai mari. Prutul și Siretul, combinate, tot nu puteau transporta același volum de mărfuri, mai ales că sunt navigabile doar pe distanțe reduse față de necesitățile unui trafic comercial redutabil  http://povestidangheorghe.blogspot.ro/2014/06/prutul-navigabil-un-proiect-inecat-de_18.html  .

Poziționarea mai bună a Bucureștiului față de Dunăre, cu doar 70 de km distanță http://distanta.ro/ , față de cei 226 km dintre Iași și Galați a fost decisivă atunci, la fel cum este și astăzi. Tocmai de aceea și prima linie ferată de pe teritoriul românesc https://ro.wikipedia.org/wiki/Transportul_feroviar_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia  a fost construită de austrieci în 1854 pe traseul Oravița – Baziaș, pentru transportul cărbunilor la Dunăre. A doua linie a fost construită între 1858 – 1860 între Cernavodă și Constanța, pentru a se face legătura mai rapidă a mărfurilor între Dunăre și Marea Neagră. Prima linie ferată a statului român, așa cum era el în a doua jumătate a secolului XIX, s-a construit între 1865 și 1869 între București și Giurgiu, iar a doua – dintre Vîrciorova și Roman – a avut ca prime stații date în folosință Piteștiul și Galațiul, primul oraș fiind la 175 km de Giurgiu și la 161 km de Turnu Măgurele, iar al doilea fiind pe Dunăre.

De fapt, trenul a grăbit deznodământul – care era inevitabil, în virtutea transformărilor tehnologice ale transportului de mărfuri și persoane din secolul XIX și mai ales XX. Redobâdirea Dobrogei a făcut ca mai multe mărfuri să poată fi transportate pe mare, dar Iașiul avea de parcurs minim 414 km până la Constanța, iar Bucureștiul mult mai puțin, avantajat fiind nu doar de cei 224 km rutieri, ci și de posibilitatea folosirii directe a Dunării, care curgea spre mare. Astfel, în 1930, când țara era cel mai aproape de dimensiunea sa normală, populația Iașiului avea 102 mii loc, fiind pe locul 4 în țară, iar Galațiul pe locul 5 avea doar cu o mie de locuitori mai puțini http://istoriesociala.ro/pdf/Recensaminte/1930_Recensamant_Cifre-preliminare-populatia.pdf ! Dunărea vorbea fără echivoc.

Cum se cheamă deci acest rezultat geografico-hidrografic? El se numește pragmatism, iar nu politicianism sau viclenie; factorul geografic fiind determinant în sine, mai puternic decât orice eventuală supărare – care este oricum nelegitimă. Nu ne putem supăra pe geografie, deoarece nu o putem transforma noi, oamenii, ci ea ne ajustează opțiunile vieții. De aceea, putem spune că „Soarele pentru toți românii de la București răsare, deoarece Dunărea îl ajută”.

Pragmatismul este cea mai importantă trăsătură a geopoliticii. Oamenii politici și / sau economici și statele trebuie să dea dovadă de pragmatism zi de zi, cunoscând foarte bine dosarele de negociere și acționând mereu după capacitățile reale, iar nu după cele visate.

De fapt, la baza celor mai mari eșecuri în politică și în economie stă supraestimarea propriei poziții, în baza cărora se încep acțiuni politice hazardate, se iau credite care ruinează o firmă sau o familie întreagă, se intră pe piețe unde regulile de funcționare nu sunt foarte bine cunoscute etc.

Totuși, unde este seducția în geopolitică? De asemenea, unde este cinismul?

Seducția este cel mai important factor al succesului în geopolitică. O țară aflată în ascensiune seduce prin puterea exemplului, care poate fi imitat sau poate constitui sursă de inspirație; o companie de succes este admirată și seduce în mediul de afaceri, o universitate în creștere valorică este atrăgătoare. De foarte multe ori succesul nu doar seduce, ci este analizat cu atenție de competitori, iar rezultatul final al analizei devoltă anumite practici sau le invalidează pe altele.

Totuși, nu orice succes seduce. Aici – sau mai ales în această direcție – se va indentifica regula fair-play-ului. Astfel, succesul omului muncitor, fără protecție; al companiei care reușește consumând cât mai puține resurse; al statului care izbutește prin forțe proprii să își crească nivelul de trai și puterea politico-militară este mult mai apreciat de observatorii neutri și obiectivi. Succesul obținut pe baza muncii altora nu este la fel de mult apreciat, pentru că fiecare dintre noi știm bine că nu am ajuns sus decât atunci când am muncit până aproape de epuizare.

Însă succesul obținut singur pe baza muncii până la epuizare a oamenilor – priviți individual sau grupați în companii sau localități și state – are loc pentru că ea este însoțită și de un set de valori și de principii, care nu sunt negociate nici o clipă. Succesele obținute „călcând pe cadavrele” altora pot dura o perioadă, dar atrag ura multora și în final și coalizarea acestoa contra celui care nu respectă valorile și principiile, transformându-se în eșecuri.

De fapt, nerespectarea principiilor se numește cinism – în sfera noastră de analiză cinismul geopolitic fiind o marcă a imperiilor în special. Acestea din urmă au modificat frontierele statelor mai mici, și le-au împărțit, au masacrat oameni nevinovați, și au determinat ura țărilor cucerite, care nu au ezitat să se opună cu toate puterile lor acelor imperii. Cel mai apropiat exemplu este Imperiul Habsburgic, care a stăpânit sute de ani teritorii care nu îi aparțineau, iar în final s-au prăbușit sub loviturile tuturor statelor vecine, aplicate timp de aproape 70 de ani, între 1848 și 1918.

Marilor puteri le este ușor să fie cinice în raport cu statele de putere redusă, dar răspunsul este o animozitate care nu se stinge uneori timp de sute de ani.

Un exemplu perfect poate fi observat în relația Vietnam – China, pagina ambasadei Republicii Socialiste Vietnam la București http://www.vietnamembassy-romania.org/en/nr070521165843/nr090708154118/ns091222211902  referindu-se la dominația chineză cu formulele: „ … De atunci, Vietnam a intrat în perioada dominaţiei imperiilor feudale chineze. În toată această perioadă, vietnamezii s-au ridicat în mod continuu împotriva agresorilor chinezi pentru a-şi recâştiga independenţa,  …… şi în sfârşit, victoria lui Ngo Quyen în faţa armatei dinastiei Han de Sud (Nam Han) pe fluviul Bach Dang în anul 938, care a salvat ţara din dominarea de aproape o mie de ani a feudalismului chinez, recâştigând libertatea pentru Poporul vietnamez. Dominarea feudalismului chinez nu a putut asimila cultura vietnameză şi nu a putut să supună voinţa indomptabilă a Poporului vietnamez. …. De-a lungul perioadei [medieval-dezvoltate și moderne, socotită temporal după modelul european], Vietnam a trebuit în mod continuu să se lupte împotriva invaziilor imperiilor feudale chineze. Rezistenţele îndelungate şi grele împotriva invaziei armatei dinastiei chineze Song (secolul 11), Yuan (secolul 13), Ming (secolul 15) au obţinut victorii covârşitoare … ” .

Marile puteri trebuie să identifice proporția corectă dintre pragmatism și valori, dacă doresc să rămână mari puteri. De ce acest lucru? Pentru că doar așa izbutesc să realize alianțe durabile cu alte mari puteri sau state cu forță redusă. Doar valorile îi pot uni laolaltă pe cei slabi și pe cei puternici, în caz contrar teama nefiind suficientă  http://adevarul.ro/news/politica/va-vor-spune-putini-prosti-atunci-stiti-e-frica-1_58874da75ab6550cb8c1f81f/index.html  pentru a preîntâmpina revolta sau schimbarea de alianțe.

De ce ar trebui o țară care și-a văzut constrânsă voința de a avea un parteneriat strâns cu o mare putere să nu aleagă o altă mare putere sau să reziste singură, atunci când contextul îi permite desprinderea? Alianțele bazate pe frică, iar nu pe valori nu sunt alianțe reale. Dacă admitem că fiecare stat este suveran și independent, atunci trebuie să admitem dreptul acelui stat să își aleagă singur atât prietenii, cât și neprietenii. Chiar dacă marile puteri dau o intepretare diferită conceptelor de suveranitate și independență pentru statele mai puțin puternice, ele în realitate nu își schimbă conținutul nici azi, nici mâine, cum nu au făcut-o nici ieri. De aceea anumite evenimente istorice trebuie judecate nu doar din perspectiva marilor puteri, ci și a statelor mai mici care suportă primele consecințele neînțelegerilor sau acordurilor dintre puternicii geopoliticii.

Din frică se pot încheia alianțe – istoria a demonstrat-o nu o dată – dar ele nu seduc pe nimeni, nu produc valori și principii, ci doar ură și dorința de revanșă. Restângerea libertății nu este iubită de nimeni, iar când o altă mare putere „bate la poarta” unei țări cu forță mai redusă și o ajută să progreseze, ea va determina ruperea vechii alianțe și constituirea alteia noi, care rezistă mai bine, pentru că la baza ei stau valorile și principiile împărtășite reciproc, atât de marea putere, cât și de statul cu forță inferioară. Seducția bazată pe valori și principii, iar nu pe gelozie geopolitică sau forțarea mâinii celui mai slab aduc profituri, și nimeni nu trebuie să respingă profitul obținut cinstit.

Tocmai în baza acestei seducții oamenii emigrează în anumite țări – mari puteri mai ales – și evită altele, la fel de puternice. Viața omului nu este de 1000 de ani, el nu poate accepta să rabde 100 de ani pentru a-i fi bine în ceilalți 900. Astfel, el caută un loc unde să aibă siguranța completă a persoanei sale iar capacitatea sa de muncă să fie cât mai corect și mai bine răsplătită. Statul care asigură aceste deziderate, indiferent de mărirea sa, va deveni și mai prosper și mereu căutat. Doar ca exemplificare, România până în 1945 a fost un pol de emigrare pentru balcanici, care veneau la noi fie pentru a face bani și a se întoarce apoi cu capital în țara lor https://www.tititudorancea.org.ro/z/george_topirceanu_pirin_planina.htm – căutați în text cuvântul parale   – fie pentru a se stabili definitiv aici.

Mai apare însă o ipoteză, anume cinismul și seducția între marile puteri. Ele sunt mereu în competiție – regională, continentală sau globală – între ele. Dacă vor să cîștige poziții pe marea tablă de șah a geopoliticii, trebuie să fie adepte ale valorilor și principiilor în fiecare zi în faptă, nu doar în vorbe. Doar așa vor putea să își câștige o serie nelimitată de aliați, pentru că nimic nu convinge mai mult decît fapta sinceră.

Problema apare când marile puteri aleg cinismul, atât în relația cu statele cu forță redusă, cât și în relațiile dintre ele. În primul caz, fiecare stat de forță redusă, abordat sau atacat individual de o mare putere, nu izbutește să facă față, și au loc cedări de poziții sau de teritorii, născându-se resentimente. Dar aceste atacuri sunt temeiul perfect pentru niște alianțe noi, atât între cei mici, cât și între cei mici și alte mari puteri, care doresc să oprească ascensiunea agresorului. În final, războiul nu este exclus, și istoria ne oferă exemple în acest sens.

În a doua situație, când marile puteri sunt cinice doar între ele, războiul este sigur, pe diferitele paliere, nefiind exclus inclusiv cel purtat cu armele cele mai ucigașe și sofisticate pe care le au la dispoziție.

Există și o situație paradoxală: când se renunță la valori pentru afirmarea în forță a poziției proprii, sau invers, se renunță la agresiuni și se adoptă valorile și principiile ca vector real de defășurare a vieții. Prima ipoteză se soldează cu crearea fățișă a unor imperii, sau la subordonarea directă a statelor mici prin aplicarea forței politico-economice-militare, ceea ce îi va face pe alții să se alieze pentru  a rezista presiunii – dacă pot, sau atât cât pot. Războaiele de orice tip sunt la orizont, iar finalul niciodată nu este sigur.

În a doua ipoteză, situațiile dificile se detensionează, norii se îndepărtează iar pe spații geopolitice destul de întinse viața devine mai frumoasă, „păsărelele ciripesc”, întocmai beneficiilor pe care cocktail-urile lui Jeeves i le aduceau lui Bertie Wooster  http://www.polirom.ro/catalog/carte/s-a-facut-jeeves!-5836/arunca_o_privire_fragmente_4.html – a se vedea descrierea din link.

Toate aceste reguli, fără excepție, se aplică și în planul politicii interne, unde nu poți să îți ascunzi adevăratul chip pentru o perioadă prea lungă de timp. De fapt, în cadrul propriei națiuni, regula seducției prin cinste, muncă și onoare se aplică cu viteză mult mai mare fața de viteză transformărilor din geopolitică, fiind necesare uneori doar câteva minute sau ore pentru a pierde în fața propriilor cetățeni ceea ce ai câștigat timp de ani de zile.

De aceea, pragmatic este să fim adepții și practicanții valorilor și principiilor, pentru că așa putem „seduce” orice subiect geopolitic. Dar cum băieți răi nu sunt puțini, este nevoie de unitate în jurul adevărului, a cinstei, a muncii, a disciplinei și a eticii – doar așa puterea fiecăruia dintre noi va crește, iar împreună, putem face țările și lumea mai frumoase, așa cum merită să fie.

Articolul a fost publicat pe web-site-ul ziarului Adevărul, http://adevarul.ro/international/in-lume/seductia-luciditatea-cinismul-geopolitica-1_588b43bc5ab6550cb8d98961/index.html .