Victoria națiunilor contra globalizării ?

  • ORIENTUL EXTINS
  • 0
  • 9619 Views
  • 30 January 2017

 

Rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2016 ne obligă să ne gândim la o întrebare ce poate fi considerată chestiunea secolului XXI: cine este mai puternică, globalizarea sau națiunea? Statul național este în război cu globalizarea, mai direct spus?

Răspunsul la această întrebare pare a se formula în acești ani, sau mai precis în deceniul acesta și cel următor. Instinctiv, miliarde de oameni își pun această întrebare, deoarece consecințele și răspunsurile oferite se aplică, fără excepție, întregii planete, mai ales în timpul vârstei active – care, după cum se observă, tinde spre a se apropia în tot mai multe țări de pragul maxim al pensionării la 70 de ani.

Atât națiunea, cât și globalizarea sunt concepte totale, care au o bază extraordinar de largă de condiționări ale fenomenelor sociale și asupra indivizilor. Astfel, fiecare dintre noi sîntem obligați să creăm o soluție individuală, precum și una colectivă, prin care să supraviețuim acestei confruntări, pentru că nu ne putem ascunde în vreun loc al planetei pentru a nu fi parte la ea.

Această confruntare se poartă în bună măsură prin dezbateri realizate pe un ton din ce în ce mai dur, furios – de multe ori chiar veninos – pe orice sursă de expunere a ideilor: presă, Facebook, conferințe etc. Există și o particularitate specifică: dezbaterea privind relația națiune – globalizare este mascată sub diferite forme, care au ca obiect modalități de dezvoltare a economiei, organizarea statului și relațiile inter-umane. Să nu amăgim: disputele pe marginea conceptelor de democrație, democrație liberală https://www.foreignaffairs.com/articles/2016-12-12/will-liberal-order-survive?cid=soc-fb-rdr , democrație controlată, liberalism, socialism, dreapta – stânga, conservatorism – progresism, promovovarea sau protejarea minorităților în fața majorității, relaxare fiscală – impozitare progresivă, reglementări rigide – reglementări laxe etc. sunt doar fațete ale acestei probleme, iar nu chestiuni independente.

De aceea, aceste violente dezbateri nu se pot aborda întocmai unei intervenții chirughicale, prin scoatere a organului din corp și oprire a celorlalte funcții vitale ale acestuia, reparare, iar apoi refixare a organului în corp și repornirea funcțiilor vitale. „Combatanții publici” folosesc toate argumentele posibile, fără a se limita la specificitatea unui singur subiect; tonul cel mai tăios și – de foarte multe ori – ajung să se urască între ei. Poate de aceea ultimul număr al anului 2016 al prestigioasei reviste britanice The Spectator are ca titlu „Anul european al furiei” http://magazinelib.com/all/spectator-december-31-2016/ !

În fond, fiecare dintre noi este cetățean al cel puțin unui stat, și în raport de legislația și interesele acestuia ne calculăm acțiunile. De aceea, națiunea și statul sunt deasupra acestor concepte – democrație, impozitare, conservatorism, socialism etc. – și atenția îndreptată asupra unuia sau altuia nu este de fapt decât exprimarea unei viziuni punctuale asupra problemelor pe care le are statul.

În acest raport se implică conceptul de legalitate / stat de drept, ca fiind modalitatea prin care un aspect al unei viziuni se implementează. În momentul în care s-a ales o variantă, ea trebuie să se aplice tuturor, pentru că cetățenii pot accepta multe sacrificii impuse de contextul economico-politic, dacă știu că nimeni nu este exceptat viziunii respective. Astfel, orice variantă de organizare a statului și societății trebuie să urmărească cu obstinație ca să nu existe privilegii pentru nimeni, și mai ales pentru clasa politică. În momentul în care o categorie socială este exclusă de la controlul de legalitate, se fracționează unitatea politică a națiunii, apare frustrarea și la un moment-dat, explozia socială contra privilegiaților legii.

De aceea, atât națiunea, cât și globalizarea au în spatele lor legalitatea / statul de drept, întocmai unui „conducător de joc de fotbal / handbal” care pasează pe culoar atacanților. Nici națiunea, nici globalizarea nu pot exista în absența legalității, deoarece s-ar transforma în simple dictaturi, care vor prăbuși în final fiecare stat în parte și apoi întreaga umanitate.

Conflictul între națiune și globalizare a început în 1769, când James Watt a inventat motorul cu abur. Din acel moment, viteza de deplasare a mărfurilor și a persoanelor a crescut. Dacă mii de ani întreaga planetă își potrivea ritmul maximal de activitate după viteza și rezistența la efort a unui cal, începând cu sfârșitul secolului XVIII oamenii încep să se confrunte cu amenințarea fundamentală a globalizării: cine poate să folosească mai bine mașinile?

Globalizarea se reduce în mare măsură la această dimensiune tehnică, în care cel mai important criteriu este este folosirea cât mai eficace a mașinilor.

Mai întâi rudimentare, fără mari pretenții de specializare a operatorilor, mașinile sunt perfecționate tot mai mult, iar utilizatorii lor trebuie să devină din ce în ce mai bine pregătiți. Acest lucru se vede cel mai bine în evoluția învățământului universitar, deoarece majoritatea politehnicilor din lume sunt create în secolul XIX https://en.wikipedia.org/wiki/Institute_of_technology , până atunci universitățile având caracter cvasi-total umanist. Creșterea gradului de complexitate structurează economiile naționale și învățământul de sus în jos, fiecare stat nou creat încercând să dezvolte această componentă industrială.

Secolul XIX aduce mari îmbunătățiri, dar și cele mai profunde schimbări la nivelul vitezei și participării la circuitul economic global. Concret, calea ferată inventată în anii 1812 – 1824 transportă din ce în mai mulți oameni din zonele sărace către orașe, apărând astfel supra-oferta de forță de muncă, ceea ce permite o exploatare cruntă a muncitorilor, care duce în final la violente mișcări de protest și apariția comunismului ca doctrină politică.

Situația muncitorilor se îmbunătățește doar începând cu dezvoltarea automobilului și a telefonului în ultimele două decenii ale secolului XIX, obiecte care au permis claselor avute să cunoască mai bine și mai rapid situația din propriile țări. Astfel, bogații timpului au înțeles că salariile mici nu cumpără produse, iar un om care lucrează mai mult de 12 ore pe zi nu mai are timp de cumpărături diversificate. Protestele majore ale muncitorilor nu erau suficiente, represiunea acestora se facea cu gloanțe – până ce angajatorii nu au înțeles că salariații bine plătiți cumpără cele mai multe produse pe care tot ei, angajatorii, le produceau. Primii care și-au văzut salariile mărite au fost, evident, muncitorii care lucrau mai mult cu mașinile, iar nu cei din munca manufacturieră.

Dar viteza în creștere a vieții a condus la apariția inadaptaților, aceștia fiind oamenii cu un nivel scăzut de educație și care nu puteau să folosească integral noile invenții, deoarece procedurile asociate noilor tipuri de bunuri create în perioada 1870 – 1910 erau prea complexe pentru nivelul alfabetizărilor oferite de învățământul primar și secundar al statelor. Se ajunge astfel la prima separare a societăților, prima categorie fiind reprezentată de cei care își însușesc noi deprinderi tehnice și care beneficiază astfel primii de măririle salariale.

Apariția avionului dă imboldul maxim deplasării oamenilor, aducând globalizarea la stadiul efectivității cvasi-totale. Pentru prima dată, granițele statelor dispar, controalele reducându-se doar la aeroportul de plecare și cel de destinație. Până atunci, trenul putea supune pe oricine la orice tip de control, în orice gară și întotdeauna, la orice graniță. Avionul transformă totul, iar profesioniștii de înaltă clasă izbutesc în primii 50 de ani de folosire a acestei invenții să își consolideze reputația și renumele, pentru că pot ajunge oriunde sunt solicitați în foarte scurt timp, iar banii câștigați în meseriile lor le permit să achiziționeze bilete de avion în orice moment, putând astfel să aibă mobilitatea necesară oricărui noi loc de muncă, în orice țară. De cealaltă parte, oamenii cu slabă calificare profesională nu izbutesc să se gândească la avion decât ca la un mod de transport ocazional, iar nu ca la un mod de a-și exercita profesia cotidiană.

Astfel, vom regăsi trei tipuri de oameni adaptați la folosirea tehnologiilor: cei care deveniseră profesioniști globali sau cel puțin continentali, a doua categorie o reprezentau profesioniștii la nivel național/statal și regional, iar ultima – în continuare cea mai numeroasă – o reprezentau neadaptații tehnologic. Să nu credem că a treia categorie nu dorea să își depășească starea, doar că nu aveau suficienți bani să plătească pentru cele mai bune manuale de studiere a tehnicilor meseriilor care erau cel mai bine plătite

Prima jumătate a secolul XX a fost marcată nu doar de cele două războaie mondiale, ci mai ales de o dezvoltare tehnologică din ce în ce mai accentuată. După 1945 împărțirea lumii în două mari blocuri se soldează cu creșteri de venituri și mai ales de educație la nivelul întregii planete. Tehnologii noi se apar și se dezvoltă, doar că viteza de propagare a acestora era mai mare în lumea liberă. Dictaturile comuniste favorizau dezvoltarea tehnică, dar mai puțin pe aceea a spiritului, iar rezultatul era că emigrarea și fuga se făcea dinspre țările comuniste către cele ale lumii libere, iar nu invers. Produsul național brut al statelor necomuniste creștea mai repede, iar recrutarea de personal calificat se făcea din ce în ce mai rapid și mai lesne, devenind transfrontralier. Consecința a fost scăderea controalelor de la granițe, precum și recrutarea de forță de muncă din tot arealul lumi necomuniste. Procesul Schengen a fost o evoluție normală, în baza creșterii globalizării, iar nu ceva extraordinar.

Anul 1989 aduce cu sine eliminarea comunismului ca doctrină politică și transformarea lui în altceva – nu discutăm acum ce anume. Dar finalul anilor 1980 înseamnă și creșterea globalizării prin dezvoltarea la un nivel ridicat a telefoniei mobile și a internetului. Anul 1990 aduce planeta în fața unui avans tehnologic uriaș al lumii libere, dar țările foste comuniste sunt obligate să se re-fixeze pe bazele legalității și ale statului de drept, pierzând astfel startul în noua competiție globală. Internetul „decolează”, iar locurile de muncă de înaltă calificare presupun adaptarea la modelul pe care această tehnologie îl impune: cunoașterea limbii engleze și disponibilitatea de a lucra oriunde.

Astfel, anii 1990 desăvârșesc victoria învățământului real și tehnic asupra învățământului umanist. Concret, deoarece matematica, fizica, biologia, chimia etc. sunt la fel pe toată planeta, primii care pot să își găsească loc de muncă în orice țară sunt profesioniștii acestor științe, dacă vorbesc o limbă de circulație internațională, pe cât posibil limba globală mai întâi – engleza anume http://www.politico.eu/article/marine-le-pen-criticizes-emmanuel-macron-for-speaking-english/ . Practicanții profesiilor umaniste sunt în lumea globalizată a internetului cei mai vulnerabili, cei care rămân cel mai mult în universități pentru diplome și care își găsesc destul de greu loc de muncă pe măsura și tipicul studiilor lor.

Tot anii 1990 permit apariția marilor migrații ale creierelor. Statele foste comuniste au probleme mari cu plata adecvată a profesioniștilor, iar aceștia nu mai ezită și încep să părăsească țările de origine. Internetul desființase deja granițele, iar consecința directă nu s-a lăsat mult așteptată: din ce în ce mai multe state elimină vizele pentru turiștii străini, dar mai ales vizele de muncă pentru profesioniștii înalt calificați. Pentru a nu mai fi nici o iluzie, statele puternic industrializate introduc criterii clare de primire a vizelor, în care fiecare competență tehnică demonstrabilă permite aplicantului să ajungă mai repede în țara respectivă, chiar și cu scopul nemărturisit de a lucra acolo. Având competențe tehnice adecvate secolul XXI, este evident că deși doar vizitator, și-ar găsi de lucru în mod rezonabil în eventualitatea în care nu și-ar mai fi dorit să se întoarcă acasă. Astfel, mediul politic și cel de afaceri devin partenere pentru recrutarea oricărei persoane, din orice țară anume.

Transformările tehnologice însă au fost prea rapide pentru oameni. Ei nu au aceeași calitate a guvernării și administrării în toate statele lumii, cu atât mai puțin acces la educație de vârf. Cu toate acestea, au acces la internet și televiziuni și astfel, pot vedea exemplele de succes din alte țări și încep să ridice deschis pretenții asupra actului de guvernare din țările lor. De aceea, orice stat sau lider politic care dorește să rămână la putere timp mai îndelungat caută să elimine libertatea de pe internet și din presă, pentru a nu se mai cunoaște bunele practici din alte state – astfel, eliminând în bună parte orice critică, pentru că oamenii nu mai știu cu ce anume să își compare viața în interiorul statelor prost administrate.

În același timp, cele mai bune practici juridice, politice, economice și administrative ajungând să fie binecunoscute la nivelul planetei, s-a ajuns la trei consecințe: 1. Cetățenii vor să li se aplice și lor acele bune practici; 2. Evaluarea politicienilor se face preponderent după îndeplinirea acestor bune practici; 3. Cetățenii ies în stradă să elimine politicienii care nu se adaptează și nu implementează aceste bune practici, iar dacă nu izbutesc aceasta, pleacă din țara lor. Primii care pleacă sunt, evident, cei care își pot găsi mai ușor locuri de muncă, iar aceștia sunt de regulă cei mai tineri, cei mai adaptați lingvistic și tehnologic la socitatea de azi.

Astfel, statele prost guvernate și rău administrate pierd zilnic din elite, deoarece acestea sunt adaptate astăzi la viteza uriașă a inovațiilor tehnologice, pe când clasa politică nu este. S-a instalat un cinism dur, prin care cetățenii își cauționează propriile guverne un interval foarte scurt de timp, apreciind un singur lucru: rezultatele palpabile, vizibile și măsurabile. Lipsa de încredere a cetățenilor în clasa politică s-a generalizat, chiar universalizat, astăzi în fiecare țară partidele politice și parlamentele fiind în coada clasamentelor încrederii publice. Astfel, loialitatea față de state începe practic să dispară, dar nu în raport de națiuni, ci în raport de politicienii care nu mai răspund dezideratelor normale ale cătețenilor.

Și totuși, de unde acest conflict dintre națiune și globalizare? El a apărut deoarece globalizarea acționează cu o viteză mult mai mare decât o pot face oamenii, analizați individual. Este normal să fie așa, deoarece tehnologiile noi, care se răspândesc rapid și schimbă viața oamenilor – cuptor cu microunde, telefon mobil, iphone, smartphone etc. – sunt create de un grup minuscul de profesioniști de foarte înaltă calificare, dar care nu sunt reprezentativi mental și tehnologic pentru întreaga comunitate umană. Este recunoscut că în Africa nu se pot exporta foarte multe bunuri ale tehnologiei de vârf, deoarece sunt puțini lucrători capabili să lucreze cu ele, universitățile tehnice africane fiind puține și nu în vîrful ierahiei globale.

Aceste dezvoltări extraordinare ale tehnologiei însă s-au făcut într-un interval de timp foarte scurt însă, raportat la istoria umanității. Corelând cu speranța de viață la nivel global https://ourworldindata.org/life-expectancy/ ,  observăm că într-o viață normală de nord-american – aproximativ 80 de ani, deci din 1937 încoace – au apărut mai multe invenții decât în toată istoria umanității la un loc.

Doar că aceste invenții nu s-au răspândit dintr-o dată și uniform la scară planetară, ci în fiecare țară și în fiecare familie adoptarea acestor noi tehnologii create s-a făcut în funcție de deschiderea pe care sistemele politice au permis-o și în raport de sumele de bani avute de familii pentru investiții. Cum sărăcia nu a putut fi eradicată, și cu atât mai puțin redusă în mod uniform la nivel de țară în parte, s-a ajuns în situația în care cei care au bani să poată să îi folosească mai eficace în raport de globalizare.

Astfel, copiii oamenilor cu o stare materială confortabilă profită de globalizare și au acces la școli și universități mai bune, la mai multe cărți și la cultură superioară. În fiecare zi, avantajul lor se mărește, iar ei sunt cei care preiau pozițiile de vârf în companii și instituții publice: competenețele lor ridicate îi fac aproape imposibil de înlăturat – atenție, chiar în mod obiectiv – de către cei care nu au beneficiat de educație superioară.

Numărul de universități de valoare nu este foarte mare, iar ele nu școlarizează sute de milioane de tineri. Astfel, se conturează pe de o parte un vârf al piramidei total adaptate tehnologic și intelectual – atenție, condiții de îndeplinit cumulativ – de câteva sute de milioane de oameni, număr nici pe departe satisfăcător, raportat la cele peste 7,4 miliarde de locuitori ai planetei – din care 2,4 mld au sub 30 de ani iar 3,3 mld sub 40 de ani http://www.worldometers.info/world-population/world-population-by-year/ – și cele aproximativ 5 miliarde de locuri de muncă de astăzi https://www.reference.com/business-finance/many-jobs-world-aceadd9aa82f6088# .

Globalizarea a operat – după cum spuneam mai sus – nu doar în sensul transferului facil de elite profesionale de la țările mai sărace către cele mai bogate, ci și prin accesul oamenilor cu pregătire profesională mai redusă în alte țări mai bogate. Eliminarea multor controale de graniță și vize a condus la acest fenomen de migrație de masă, care a adus mulți bani spre țările mai sărace. Cetățenii statelor mai bogate au început să își selecteze locurile de muncă dorite, renunțând la cele mai puțin bine plătite în favoarea străinilor. Însă în anii 1950 – 1960 nu erau totuși discrepanțe maximale între locurile de muncă de înaltă calificare și cele mai puțin tehnologizate, robotizarea nefiind un pericol pentru locurile de muncă. Astăzi însă acești roboți au devenit o problemă, nu doar la nivelul țărilor bogate, ci – prin extensia migranților necalificați – la scară planetară. Ceea ce curățau cinci oameni de serviciu acum 30 de ani cu mătura și cârpa udă se poate face astăzi de o singură persoană care conduce un vehicul specializat. Un om a înlocuit cinci, patru devenind șomeri. Dacă aici este un exemplu de redusă complexitate tehnologică, în alte industrii situația este mult mai gravă, roboții fiind capabili să înlocuiască dintr-o dată mii de oameni.

Potrivit unui raport al Universității Oxford, în următorii 25 de ani vor dispare 47% din locurile de muncă la nivel global, situație ireversibilă și pentru care nu este pregătit nici un guvern din lume http://bigthink.com/philip-perry/47-of-jobs-in-the-next-25-years-will-disappear-according-to-oxford-university . Globalizarea și dezvoltarea tehnologică sunt responsabile pentru aceasta, fără îndoială, dar nu înseamnă că oamenii ce își pierd locurile de muncă mor a doua zi. Doar că fără locuri de muncă devin mai săraci, mai vulnerabili în fața oricărui angajator ce le va putea da un salariu oricât de mic, însă nu își pierd deloc dreptul de vot. Este trist, dar în multe industrii pe termen lung salariile vor scădea, pentru că populație disponibilă va fi în exces, iar angajatorii vor avea o planetă întreagă pentru recrutări de personal.

Astfel, vulnerabilizarea lor – deja prezentă, în temeiul acestor modificări ale structurii calificărilor locurilor de muncă – se va accentua în următorii ani, iar un loc de muncă sigur va valora mult mai mult decât astăzi, pentru că va însemna nu doar stabilitatea veniturilor și a confortului, ci și confort psihic rezonabil. Grupul celor vulnerabili va crește enorm, și va atârna enorm asupra bugetelor asigurărilor sociale, alături de pensionarii din ce în ce mai numeroși. Practic, consecințele directe vor fi ruperea aproape totală a liantelor sociale, liniile de conflict opunîndu-i pe tineri vârstnicilor, precum și pe angajați șomerilor și pensionarilor, cu precizarea că aceștia din urmă vor fi mult mai numeroși.

În această situație, persoanele vulnerabile vor vedea în globalizare și mecanismele sale un dușman direct. Vor deveni din ce în ce mai critice la adresa globalizării – precum și a curentului ideologic numit globalism, care presupune ca lumea să fie condusă dintr-o singură capitală, cu un singur guvern mondial. Cum un guvern global este aproape imposibil de realizat, dar globalizarea nu se poate înlătura, persoanele vulnerabile se grupează în jurul singurului concept care rezistă: națiunea și statul național.

Înțelegând aceste lucuri, rezultatele votului pentru Brexit nu ne mai surprind, și nici alte rezultate ale alegerilor din ultimii ani – sau ale celor ce vor urma în 2017, 2018 ș.a.m.d. Referitor la negocierile Brexit, cetățenii britanici sunt mai interesați de controlul imigației pe insula lor, și mai puțin de libertatea comerțului cu Uniunea Europeană http://www.reuters.com/article/us-britain-eu-immigration-idUSKBN14T1GN .

Practic, după cum era scris acum câteva zile în The Wall Street Journal http://www.wsj.com/articles/we-arent-the-world-1483728161 , cetățenii nu sunt lumea. Înainte de a se gândi la umanitate, ei au taxe de plătit unui singur guvern, au copii în școli care sunt organizate după o programă aprobată de un guvern etc. Și mai au ceva: o conștiință civică, națională în Europa și America de Nord, dar mai degrabă tribală în Africa și o bună parte a Asiei. În baza acestei conștiințe naționale sau tribale, oamenii se unesc între ei, și își fixează dușmanul – iar acesta este străinul, ca primă țintă.

Străinul este dușmanul, iar globalizarea este instrumentul creat de marile puteri politice și economice prin care străinul s-a infiltrat în țară. Cum drepturile omului au devenit un fel de religie globală, iar marile puteri propovăduiesc această religie, fobiile împotriva marilor puteri au crescut din ce în ce mai mult în ultimii ani. Oamenii dorind să fie liberi și să gândească cum vor, iar statele fiind independente și suverane, se ajunge ca în mod suveran unele să se opună marilor puteri, deoarece acestea din urmă dau de multe ori o interpretare diferită conceptului de suveranitate: „da, ești suveran ca stat mic, dar numai ca să te opui marii puteri care nu ne place nouă, tu neavând dreptul să îți alegi singur, suveran și independent alianțele”.

Și atunci, dacă statelor mici și mai ales cetățenilor lor nu li se dă voie să gândească prea liber în raport de marile puteri, le rămâne globalizarea ca singură țintă legitimă, corectă politic și pe care și marile capitale o permit criticată, pentru că și ele – deși gestionează cele mai mari profituri în urma globalizării – au pierderi în fața acesteia, dar în proporții diferite, în urma competiției geopolitice dintre ele (marile puteri).

Totuși, oamenii obișnuiți gândesc mai puțin global, dar mai practic. Iar pragmatismul îi obligă să se raporteze zilnic la țara lor, precum și la comunitatea lor. În fața ofensivei necruțătoare a globalizării, protecționismul economic și autarhia rămâns singurele soluții în jurul cărora cetățeanul cu drept vot „strânge steagul”. De aceea, disputa privind relația economică SUA – China, în raport de noul președinte ales și de practicile economice chineze din ultimii ani; de aceea, criticile privind delocalizarea întreprinderilor; de aceea, mesajul direct de eliminare a străinilor – astfel se „curăță piața muncii”, chiar dacă o parte din competitivitatea statului din ce în ce mai multi-etnicizat va scădea.

Până la urmă, este dreptul fiecărei cetățean să își aleagă prietenii. Doar că sentimentele pozitive nu pot opera zi de zi dacă sărăcia te apasă; iar dacă tehnologia este elementul pe care nu îl poți controla, dar care îți afectează veniturile, atunci nu ai altă soluție decât ori să o adopți și să speri că vei beneficia cât mai mult de ea, sau să te revolți împotriva ei – culmea, folosind-o pentru a strânge în jurul tău pe alți cetățeni la fel de afectați de ea.

Pe termen lung, națiunile și globalizarea vor ajunge la un modus vivendi, însă cu greu bazat pe egalitate reciprocă. Evoluția demografică, a consumului de resurse și politici din ultimii ani fac ca acordul dintre cele două concepte să fie totuși atins prea târziu, pentru că omul global încă nu s-a născut, iar națiunile au vechime prea mare, istorie prea lungă și limbi prea diferite. Probabil, va mai fi nevoie de un conflict mondial, dar controlat – altfel, din această ciocnire în curs vom dispare și noi ca rasă, și restul ființelor vii.

Dacă însă statele nu vor lua măsuri în propria lor „ogradă” de dezvoltare a educației, a civismului și a unității naționale în jurul unor idealuri veșnice, globalizarea va fi ultima doză de „venin geopolitic” care le va aduce pe acestea la prăbușire, cauzele rezidând mai întâi în propriile slăbiciuni, iar nu în ceea ce vine de afară, indiferent pe ce cale https://www.youtube.com/watch?v=mGx9B85gI2U .

 

Articolul a apărut și pe site-ul ziarului Adevărul, http://adevarul.ro/news/politica/victoria-natiunilor-globalizariii-1_587793385ab6550cb8617d0d/index.html .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Researchers from Six Countries Discussed the Challenges for International Psychological Security in the Context of the Use of Artificial Intelligence

  • 0
  • 22493 Views
  • 23 November 2020

On 12 November 2020, a panel discussion "Artificial Intelligence and International Psychological Security: Theoretical and Practical Implications" was held at St. Petersburg State University as part of the international conference "Strategic Communications in Business and Politics" (STRATCOM-2020).

The discussion was moderated by Konstantin Pantserev – DSc in Political Sciences, Professor of the St. Petersburg State University,

citește mai mult

AVENUES FOR A WAY-OUT FROM RUSSIA – EU STALEMATE

  • 0
  • 11091 Views
  • 2 July 2020

PASHENTSEV, EVGENY (ED.), 2020.  STRATEGIC COMMUNICATION IN EU-RUSSIA RELATIONS.  PALGRAVE MACMILLAN

This book  , edited by Evgeny Pashentsev, brings together a series of chapters written by Russian and non-Russian scholars

citește mai mult

The Past and Contemporary Russia

  • 0
  • 11311 Views
  • 18 June 2020

The breakaway region of South Ossetia announced in May that its capital, Tskhinvali, would also be known as Stalinir.  Co-naming the capital after the former Soviet leader, Joseph Stalin, its president – Anatolii Bibilov – stated in his decree that the move was to 'preserve historical memory in connection with the 75th anniversary of  Victory in the Great Patriotic War of 1941-1945'  – until it had

citește mai mult

Azebaijan, cheia geostrategică a Asiei Centrale

  • 0
  • 19457 Views
  • 13 February 2018

După destrămarea URSS, Azerbaijanul a fost statul ex-sovietic care alături de    republicile Baltice a avut o dezvoltare constantă și durabilă. Desigur, aici pot fi adresate unele critici regimului de la Baku cu privire la democrație, care în opinia multor analiști este doar mimată la Baku. Însă faptul adevărat este că acest stat a reușit să își gestioneze eficient resursele de care dispune pentru a deveni o societate prosperă. I se atribuie Azerbaijanului etichet

citește mai mult

What Can Democrats Learn From Alabama’s Doug Jones?

  • 0
  • 12291 Views
  • 30 November 2017

In ordinary circumstances, Doug Jones would already be preparing to move to Washington DC. The former prosecutor famous for convicting KKK members for a church bombing is up against gay bashing, God and gun lovin’, twice kicked out of elected office, Judge Roy Moore. A man who has eight accusers of sexual assault, all of whom were underage at the time of the allegations.

Yet, if one looks at all the recent polls, they show a ti

citește mai mult

Azerbaidjanul, petrolul și românii

  • 0
  • 11990 Views
  • 7 October 2016

Întotdeauna, statele sunt nevoite să își apere poziția pe marea tablă a geopoliticii, uitându-se cu grijă la vecini, dar și la puterile regionale. Această regulă presupune nu doar poziția ofensivă, ci și valorificare atuurilor, astfel încât să devină piese care contează pe „câmpul de analiză”, iar nu elemente neglijabile, care sunt măturate dintr-o dată de cei ce au suficientă putere să mânuiască piesele.

Caucazul, ca regiune geopolitică, nu face nici ea excepție

citește mai mult

Senate Races to Watch in the 2022 Midterms

  • 0
  • 231 Views
  • 30 July 2021

An oddity for the party of power, Democrats are favoured to keep the Senate in next year’s mid-terms.

With a 50-50 Senate the Democrats have a favourable map coupled with numerous Republican retirements (open seats are traditionally harder to defend). Recent analysis by Alan L. Abramowitz also showed that to stand a ‘good chance’ of keeping control of the Senate Democrats would only need to maintain single digit lead on the gene

citește mai mult

What Happened to the BRICS?

  • 0
  • 10078 Views
  • 18 June 2021

It was 2012 and I remember what my supervisor told me well: BRICS are the future, and this is where the research (and) money will be going. In my American history class a few months earlier, the lecturer told us: BRICS will define the twenty-first century.

[B]razil, [R]ussia, [I]ndia, [C]hina and [S]outh Africa were the talk of Wall Street for a decade. Just days after 9/11, Goldman Sachs’ Jim O’Neil coined the term in a paper c

citește mai mult

British Labour’s Russia Problem

  • 0
  • 10434 Views
  • 23 April 2021

The British Labour Party were never short of ‘Russia problems’ in the twentieth century. Its first government was brought down by the fraudulent Zinoviev telegram whereas its second, and most successful, helped start the Cold War. But in 2017, Jeremy Corbyn was accused of apologising for Vladimir Putin.

Following the Skripal poisoning, Corbyn called for ‘absolute evidence of guilt’ from the Russian state rather than an outright

citește mai mult