Una dintre preocupările oricărui decident politic este aceea de a cunoaște bine raporturile de putere la nivel global și regional, deoarece din substanța acestora va ști care îi sunt marjele de acțiune într-un sens și altul. De aceea, el va cauta mereu să afle cine este mai puternic, dar și cine ar putea prelua dominația pe scenele politicii internaționale.

Una dintre ideile cele mai vehiculate în ultimii ani este aceea că țările BRICS vor putea prelua conducerea lumii de la țările de limbă engleză, respectiv SUA în principal. Se cântă și propovăduiește apusul SUA mai ceva ca prăbușirea economiei românești în statisticile Eurostat, dar deocamdată linia este dată de Washington, iar ceilați o urmează, fie că le place mai puțin sau chiar deloc. De aceea, este necesară o scurtă analiză a factorilor ce fac ca aceste țări – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – să nu poată izbuti să învingă dominația globală a SUA și aliaților săi principali, ci doar a o clinti.

O analiză redusă, pentru că nu putem scrie o carte într-un cotidian. Iar un text bun – carte sau articol – poate fi până la urmă sintetizat, astfel încât și un alegător care se uită 5 ore pe zi la televizor să priceapă ce am spus.

Pentru a pretinde dominația la nivel global ai nevoie de mai multe atribute. Evident, este fundamentală dorința conducătorilor de a-și propulsa țara pe primul loc. Mai contează și voința fiecărui cetățean de a ajunge acolo. La fel de mult contează resursele pe care le mobilizează pentru îndeplinirea acestui scop – pentru că poți consuma atât de mult, încât la final vezi că victoria este doar pe hârtie, iar nu în mod efectiv.

Există totuși doi indicatori la care ne referim mai puțin, deși sunt cei mai importanți în opinia mea, pentru conturarea imaginii unui stat care într-adevăr poate domina lumea sau o regiune mai mare. Ambii indicatori sunt la fel de importanți, doar că al doilea se aplică mai bine la nivel global, în vederea formulării concluziilor.

Primul indicator este legat de populație și mișcările sale. Mai concret în speța noastră, cine migrează spre statele BRICS vs. cine pleacă din statele respective. Opusul este, evident, cine pleacă din SUA și țările apropiate ei din punct de vedere civilizațional vs. cei care migrează în aceste state.

Oamenii își părăsesc țările de cele mai multe ori din motive economice – fie sărăcie multă, fie din lipsă de perspective pentru dezvoltare. Se pleacă și din motive politice, dar mai puțin numeric. Aceasta, pentru că nemulțumirea economică este tolerată mai ușor de guverne, dar cea politică nu – iar două din țările BRICS nu sunt neapărat un model de libertate politică.

Care este realitatea în acest indicator? Nu mai este nevoie să dăm cifre – ele sunt accesibile aici , aici , iar pentru anul 2013 recomand aceste materiale:

migration-wallchart2013

publications

Este mai mult decât clar că nu prea găsim americani sau englezi care să se mute în țările BRICS, față de reciproca care are altă valabilitate. Toți cei ce am studiat mai mult sau mai puțin în vestul Europei sau SUA am avut colegi din China, India, Africa de Sud, Brazilia sau Rusia, iar procentajul lor este în creștere.

De aici, o prima concluzie: statele BRICS nu asigură încă populației proprii un nivel ridicat de viață care să atragă migratori din statele care astăzi conduc lumea. Bogăția este progresul și aduce mai multe libertăți și o stare generală de bine, care se traduce în sănătate socială, iar nu a fi „sărac și cinstit”.

De altfel, se vede că și conducerile țărilor BRICS au cam renunțat la anumite ideologii egalitare – spre disperarea pseudo-intelectualilor ideologizați ai civilizației europene. Aceasta, pentru că lipsa oamenilor bogați și a investițiilor pe care aceștia le pot face în diferite sectoare ale economiei se traduce în final în revolte populare, iar nu în aplatizare mentală și politică.

Câtă vreme țările vest-europene și SUA vor menține această linie și nu se vor sufoca sub presiunea comunistă a egalitarismului – fiind atente și la problema inegalităților majore, nerezonabile – țările BRICS, cu tot avansul lor economic din ultimii ani gdp-of-the-bric-countries,  nu vor reuși să ajungă la un nivel general de amenințare reală a supremației globale. Aici este o altă demonstrație world-gdp-ranking-2014-data-and-charts   la nivel global a puterii statelor, chiar dacă noi le grupăm aici după interesele textului și geopolitica zilei.

Al doilea indicator este mai subtil, dar este fundamental pentru politica statelor. Concret, el oferă imaginea forței statului pe plan extern, mai ales în contextul dezvoltării tehnologice a ultimelor 200 de ani, și este un instrument excelent în slujba economiei.

Acest indicator este limba vorbită și scrisă de marile puteri.

Chiar dacă pare absurd, realitatea demonstrează că ea joacă un rol fundamental în orice plan al statelor și oamenilor. De ce s-au dus peste 2 milioane de români în Spania, Portugalia Italia și Franța, iar nu în Anglia, Germania și Norvegia? Din acest motiv al simplității de învățare a limbilor, pentru că de lucrat, mai mult la negru sau gri au făcut-o. Tot săracia … iar combaterea ei se face și cu acest argument lingvistic.

Dacă observăm geopolitica planetei, și mai ales cea euro-atlantică, observăm că din secolul XVIII până în prima decadă a secolului XX cunoașterea limbii franceze era obligatorie, consecință a expansiunii franceze pe teritoriul continental european, iar nu cel insular sau al Asiei Mici.

Englezii controlau mările, dar preferau să lase dominația lingvistică în Europa limbiii franceze, pentru că era mai greu de dislocat din punct de vedere militar – și foarte costisitor. Ei s-au manifestat însă cu toată puterea în Africa, Australia, America de Nord, subcontinentul indian și o bună parte a spațiului arab, deoarece ei aduceau acolo progresul tehnologic și civilizațional – mai ales confortul, salubritatea și educația. Consecințele sunt vizibile și astăzi și le cunoaștem cu toții, la nivel de număr de state în care engleza domină  top_30_languages.

A venit apoi rândul limbii germane să se afirme, mai ales pe plan european, după 1870. Cei 44 de ani până la primul război mondial au consolidat poziția economiei germane pe continentul european, ceea ce a dus la creșterea numărul de oameni care vorbeau această limbă. În absența celor două războaie mondiale, este mai mult decât sigur că din punct de vedere lingvistic și economic Germania ar fi dominat Europa tot secolul XX și chiar și următorul. Doar că cele două mari conflagrații au avut loc, iar locul ei este acum pe un plan secund.

Primul război mondial și mai ales al doilea au adus la putere din toate punctele de vedere țările de limbă engleză, eliminarea limbii franceze și germane de pe firmament și fixarea limitelor geopolitice ale Rusiei și limbii sale.

Concret, fiecare limbă simplifică, iar dezvoltarea tehnologică din a doua jumătate a secolului XX a necesitat o limbă mai ușoară pentru comunicație la nivel regional, continental, iar spre finalul secolului – global. Comunicarea nu se face doar oral, ci mai ales în scris – contractele se încheie în scris, litigiile necesită documente, manualele școlare și tratatele universitare sunt doar în scris. Pentru acestea, o limbă complicată, sau care se scrie dificil, nu poate fi folositoare în atragerea de noi studenți și elite ale altor țări, și va fi cumva eliminată.

De aceea, franceza și accentele sale nu ar fi putut învinge. Umlaut-urile limbii germane nu erau nici ele folosiotare, iar ambele țări fuseseră învinse în al doilea război mondial imagologic, economic și militar. Orgoliul francez a primit lovitura mortală în 1944, iar prostia în politica internațională cam de atunci nu i-a mai părăsit.

Lupta s-a dat apoi între două limbi și alfabete, engleza și alfabetul latin vs. limba rusă și alfabetul chirilic. Diferența era din start în favoarea limbii engleze, care domina și propunea un model economic în țări care foloseau alfabetul latin, iar limba rusă și alfabetul chirilic avea din start obstacolul că o parte din țările ocupate și aduse sub control politic foloseau alfabetul latin – românii, polonezii, cehoslovacii, germanii și ungurii. Nici dacă ar fi vrut, nu ar fi reușit să le domine integral pe aceste popoare, erau sute de ani de lingvistică care se opunea din răsputeri.

Finalul a fost cel cunoscut: engleza a învins, în fosta Iugoslavie alfabetul chirilic este din ce în ce mai rar folosit, internetul este dominat de limba engleză și orice instituție respectabilă trebuie să aibă site și în limba engleză, chiar dacă postează „aproape nimic” în acea secțiune. Cu alte cuvinte, simplitatea lingvisitică a învins, cum era de așteptat: lipsa accentelor și a altor forme de modificare a alfabetului latin cu sedile sau căciulițe a fost mai ulor de acceptat decât orice meșteșugită volută a literelor.

De aceea, BRICS are în față acest obstacol insurmontabil. Pentru a reuși să fie prima putere a lumii – deocamdată, cel mult o alianță între state, și ea destul de nesigură pe fond, din foarte multe motive pe care nu le detaliez – trebuie să ofere ceva consistent sub aspectul comunicării rapide.

Or, după cum se știe, 3 țări dintre cele 5 au alfabete proprii. Mai mult, India are 18 limbi oficiale, dar singura care poate fi înțeleasă de toți este engleza. China și-a simplificat în anii 1950 alfabetul, numărul de ideograme rezultat fiind de aproximativ 30% față de vechiul număr. Africa de Sud are la baza limba engleză, iar portugheza este o limbă latină, diferită de celelalte. Limba rusă are și ea alfabet diferit, iar a o scrie de mână este mai greu decât a scrie în limba engleză. În plus, anumite litere din alfabetul chirilic au altă semnificație în cel latin, cu consecința imediată a confuziei de sens între cuvinte.

În plus, când se întâlnesc între ei cetățeni ai celor 5 țări, folosesc între ei tot limba engleză. De aceea apare întrebarea: da, se vrea eliminarea dominației limbii engleze și a țărilor care o folosesc, dar ce se pune în loc, la fel de simplu și folositor pentru comunicare? Numărul vorbitorilor – mai mult sau mai puțin buni – de limbă engleză în lume depășește 1,5 miliarde de persoane, numărul de site-uri în limba engleză este cel mai mare la nivel global. Dintre marile universități ale lumii primele 19 sunt exclusiv de limbă engleză, iar din top 100, 93 sunt din țări cu alfabet latin, 6 fiind din Japonia și Israel, locuri unde engleza contează foarte mult, iar singura ne-latină prin alfabet fiind Universitatea Lomonosov din Moscova, pe locul 79 ARWU2013.

De aceea, să nu ne amăgim. Progresul economic neînsoțit de bogăție multă, care să fie comunicată și impusă altora cu o limbă simplă, clară și cu alfabet usșor de învățat nu înseamnă victorie. Da, acest progres creează probleme și ambiții, dar nu este suficient. Țările  BRICS au făcut progrese uriașe, dar nu este destul.

Iar cum particularitățile lor le fac mai greu integrabile în circuitul economic mondial, precum și în interiorul propriilor alianțe, este clar că viitorul nu este al acestui grup de state. Cine nu crede, să analizeze cursul valutar și procentul populației sărace din aceste țări, „condimentând” cu rapoartele privind statul de drept. Protestele recente din Honk-Kong au fost doar un simptom al unei deficiențe mai largi, care va pune la încercare ceea ce sunt aceste state.

Pe viitor, toate aceste țări vor trece prin convulsii interne mari, deoarece creșterea nivelului de trai în aceste țări a pornit mai târziu față de momentul-cheie, uneori cu peste 70 de ani. Iar timpul costă enorm în secolul internetului. Deceniile pierdute nu pot fi compensate, iar singurele soluții sunt doar amânări, în lipsa realizării – în aceste cinci țări, dar în realitate în toate statele lumii – a unei relații de încredere între cetățeni și instituțiile statului. Iar cum la acest capitol tot țările din spațiul civilizațional vest-european și nord-american sunt pe primul loc, este clar că țările BRICS nu vor prelua hegemonia globală, nici astăzi, nici mai tîrziu. Și nici mult mai tîrziu.

Articolul a fost publicat pe web-site-ul ziarului Adevarul, în data de 8 octombrie 2014.

accesează articolul