Era anul 1996 şi am fost selectat în grupul de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca care urma să-şi desfăşoare practica de studiu la Parlamentul României. Proiectul de cercetare pentru care optasem se axa pe cooperarea transfrontalieră / euroregională. În consecinţă, am fost repartizat la Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor din România.

Bucureştiul ne primise cu braţele deschise. În primele zile de la Parlament întreaga grupă de tineri cercetători fusese repartizată într-un birou care era destinat relaţiei românilor de pretutindeni. Parlamentul României abia începuse să înţeleagă problema diasporei româneşti şi în acest birou gol, dar care dispunea de o semnificaţie simbolică specială, noi, studenţii, descoperisem spiritul de echipă şi locaţia strategică în care trebuia să ne desfăşurăm activitatea timp de o lună. Aici trebuie să precizez că un rol aparte îl avusese profesorul nostru de la facultate, dl. Cătălin Baba, care ne deschidea uşile Parlamentului României şi ne introducea în birourile politicienilor români, care gestionau viaţa politică a ţării.

 În primele două zile avusesem întâlniri cu Mircea Ciumara, vicepreşedintele Camerei, și cu Victor Boştinaru, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor. Două persoane care ne-au insuflat încredere şi au răspuns tuturor întrebărilor noastre. Deputatul Victor Boştinaru ne-a exemplificat cazurile dificile de politică externă şi ne-a ajutat pe întreaga durată a stagiului nostru de practică, fiindu-ne aproape, alături de experţii comisiei. Ulterior ne-am deplasat la Ministerul Afacerilor Externe al României unde am conversat cu reprezentanţii şi experţii din cadrul ministerului, aceștia consultându-ne pe subiectele de actualitate, în special pe cele care prezentau interes pentru proiectele noastre de cercetare.

Într-un târziu îl cunoscusem pe deputatul Iftene Pop, secretarul Comisiei de politică externă, un om elegant şi sobru, sensibil la problemele României şi a românilor de pretutindeni. Unul dintre principalii experţi ai comisiei, dl Adrian M. îmi vorbise cu delicateţe despre domnul Iftene Pop şi îi întrebasem mai apoi pe doi vechi prieteni – Ilie Ghioc şi Gheorghe Gavrilă Copil – şi ei îmi vorbiseră cu multă dragoste şi respect despre acesta. Într-adevăr, deputatul Iftene Pop avea să mă impresioneze de la prima întrevedere şi să-mi fie o sursă de informaţii inestimabile în viitor. Îmi oferise câteva cărţi de-ale sale: „Voisinage et bon voisinage en droit international” (Vecinătate şi buna Vecinătate în dreptul internaţional) şi „Basarabia la răscruce”. Nu în ultimul rând, Iftene Pop avea să-mi fie un „ghid” în studiul geopoliticii şi un formator indirect, prin intermediul cărţilor sale, care educă spiritul critic şi insuflă dragostea pentru geopolitică. Din cărţile lui Iftene Pop aveam să aflu pentru prima dată de marele specialist în geopolitică globală Zbigniew Brzezinski. Brzezinski atenţiona, chiar şi din cărţile lui Iftene Pop, asupra naivităţii occidentalilor faţă de Rusia, inclusiv în subiectul armelor nucleare de pe teritoriul său, afirmând că în această chestiune Occidentul devenise aliatul Rusiei. Pentru că economic, Occidentul, în perioada anilor 1990 – 2000 ajutase Rusia mai mult decât pe fostele state exsovietice. În anul 1992 Fondul Monetar Internaţional alocase 23 mld. de dolari pentru Rusia şi 20 mld. de dolari pentru restul statelor  ex-sovietice.În anul 1993 G – 7 proiectase 28 mld. de dolari pentru Rusia, celelalte state exsovietice fiind ignorate în totalitate (Z.Brzezinski, Premature Partnership, Foreign Affairs, ian-feb. 1994, p. 70, în Iftene Pop, Basarabia la răscruce).

La fel, ilustrul geostrateg american afirma că „lărgirea spre Est, adică spre România, în accepţiunea ei întreagă, a Europei Unite, a Uniunii Europene Occidentale, care presupune şi extinderea unor măsuri de securitate, dar mai ales extinderea NATO, sunt factori strategici de bun augur. Decizia este luată. Este doar o chestiune de timp. Problema e „când şi cum” (Z. Brzezinski, A Plan For Europe, Foreign Affairs, ian-feb. 1995, p. 26 – 42, în Iftene Pop, Basarabia la răscruce).

Şi ajungem astăzi la ceea ce reiterează şi actualul preşedinte american Donald Trump, care confirmă că politica americană pentru Europa Centrală şi de Est nu se modifică de la o zi la alta. Zbigniew Brzezinski o spune tranşant încă în anul 1995, în articolul A Plan For Europe, în prestigioasa revistă de politică externă „Foreign Affairs”, în ianuarie-februarie 1995, la pagina 28: „Orice ameninţare la adresa ţărilor est-europene … va fi considerată ca o ameninţare la adresa SUA”. În același mod se exprima şi Şeful Statelor Majore Reunite ale Armatei Americane, sau fostul vicepreşedinte al SUA Al Gore, care afirma că „securitatea acestor state care sunt între Europa Occidentală şi Rusia afectează securitatea Americii”.

Să nu uităm că Zbiegniew Brzezinski a fost printre cele mai critice voci la adresa ingerinţei Rusiei în afacerile Republicii Moldova şi a condamnat actul de agresiune şi strategia rusă de a provoca un conflict în regiune care a avut ca scop zădărnicirea Unirii Republicii Moldova cu România: „Un avan-test al acestei stări periculoase a fost cel din Moldova, în primăvara lui 1992, când discuţiilor despre unirea Moldovei cu  România li s-au răspuns prin mişcarea separatistă a minorităţii ruse din regiunea Transnistria. Când forţele guvernamentale moldoveneşti au fost trimise în zonă, ele s-au trezit că se luptă nu numai cu ruşii locali, dar şi cu elementele Armatei a 14-a, întărite cu un număr necunoscut de cazaci veniţi din diferite părţi ale Rusiei însăşi” (Z. Brzezinski, Premature Partnership, Foreign Affairs, ian – feb. 1994, p. 72).

La 26 mai 2017, politologul de renume mondială Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui Jimmy Carter, s-a stins din viaţă la vârsta de 89 de ani. Însă lumea liberă şi cei care l-au preţuit pe durata vieţii sale îi vor rămâne recunoscători pentru inteligenţa şi proiectele sale geopolitice de a oferi şanse pentru naţiunile ameninţate de teroare şi tiranie să-şi regăsească un viitor mai sigur şi mai promiţător. Zbigniew Brzezinski a fost un politolog american cu origini poloneze, est-europene, aidoma românilor. Zbigniew Brzezinski a fost un mare prieten al românilor şi României, ca mulţi alţi polonezi români, americani sau chiar din Polonia.

Adeseori sunt nostalgic şi aventura „parlamentară” din studenţie îmi reaminteşte că uneori se cere să fii puţin implicat în ceea ce-ţi propui să realizezi. În anul 1996, în această vară, comunităţile din SUA au depus un memoriu şi sesizări la Parlamentul României şi eu, ca stagiar la Parlamentul României, am fost cel care am plasat pentru prima dată în cutiile poştale dosarul comunităţii româneşti din SUA. Fusese o după amiază istovitoare şi aplicarea dosarului românilor americani ajunsese la deputaţi. Meritase efortul, chiar dacă fusesem un anonim care îşi asumase această muncă de rutină. Îmi imaginez că Brzezinski a mişcat continuu lucrurile şi astfel îl descoperim astăzi – mereu implicat şi sensibil – pentru o lume liberă şi implicit pentru o Românie reîntregită şi liberă.

Indiscutabil, România a pierdut un prieten bun şi drag.

Textul ne-a fost oferit de către autor, căruia îi mulțumim și pe această cale. A fost adus la cunoștință publică mai întâi aici :  http://www.napocanews.ro/2017/06/in-memoriam-zbigniew-brzezinski.html