Deși este la modă să analizăm o națiune în comparație cu altă mai ales din punct de vedere cantitativ, PIB, populație, resurse, munți, păduri, câmpuri agricole etc., orice analiză geopolitică ar trebuie să plece de la analiza oamenilor, a normelor culturale ale populației analizate, a moștenirilor istorice, a valorilor, a priorităților, a modului cum concep ei ce este bine și ce este rău, ce este frumos și ce este urât. Va propun astfel să aruncăm o privire asupra a ceea ce am simțit eu trăind aproape 3 ani în Rusia.

Cine ajunge pentru prima oară în Moscova, poarta principală de intrare în Rusia, și privește peisajul urban de tip estic cu locuințe tip bloc predominante, fețele blonde de tip european ale oamenilor, felul cum ei se poartă și se îmbracă poate trage o singură concluzie: Rusia este o țară europeană de est, cu particularitatea moștenirii comuniste și a Uniunii Sovietice vazută și simtită la fiecare pas din prima stație de metrou până la zidurile Kremlinului.

Dar Rusia este mai mult de atât. Prima dată un călător întâlnește Asia în Moscova pe stradă, acolo unde poți vedea bărbați și femei cu aspect asiatic evident, kirghizi, kazahi, turkmeni, tadjici, uzbeci, azeri, buriați, mongoli, chinezi și nu numai.

77% din teritoriul Federației Ruse se afla în Asia, deși peste 70% din populație traieste în partea europeană.

Cel mai mult te surprinde Rusia când trăiești o perioadă mai mare de 6 luni aici și începi să observi diverse tipare de comportament social, un pic diferite de cele cu care ești tu obișnuit. De altfel rușii când vorbesc despre ei în relație cu țările europene se exprimă ca și când există o lume rusească și o lume europeană care sunt separate și diferite. Ei nu se privesc pe ei înșiși ca fiind europeni, ei sunt ruși – vrând parcă să sublinieze mai mult diferențele, decât similaritățile cu civilizația europeană. Întotdeauna un rus se va exprima cu sintagma „la voi în Europa” incluzând aici la grămadă toate țările din UE. E foarte la modă ca un rus să îți explice că în Rusia lucrurile sunt „altfel” și „aici noi facem lucrurile în felul nostru”, vrând parcă să evidențieze de fiecare dată că există o diferență de gândire, comportament și valori sociale sau morale între Rusia și Europa. Și acest lucru este de fapt foarte adevărat.

În fapt Rusia pe cât este de europeană ca civilizație și valori morale, pe atât este de asiatică în aceleași aspecte.

Influența turco-mongolă se extinde de la vocabular, până la modul cum un rus de rând privește viața în sensurile ei cele mai adânci. Cuvinte turco-mongole precum амбар, алтын, баклажан, балык («рыба» по-турецки), башмак, булат, болван (памятник или идол), боярин, диван, жемчуг, изюм, ишак, кадык, казан, карандаш, караван, караул, кобура, кафтан, кушак, лошадь, нагайка, сарай, табун, таракан, телега, тулуп, халат, чемодан, штаны, фарфор, ярлык (hambar, vinete, somon, pantof, damasc, neghiob, boier, canapea, perle, stafide, măgar, căldare, creion, toc, palton , cercevea, bici, cal, turmă, gândac, geantă, haină, halat, porțelan, etichetă) au intrat în limba rusă pe filiera turco-mongolă și sunt folosite azi în mod frecvent.

Cuvintele care exprimă punctele cardinale nord-est-vest sunt cuvinte slave, iar cuvântul care exprimă directia Sud-юг (yug) este derivat din mongolul Juke-Juku, care înseamnă direcția principală în noțiunea mongolă a lumii. Hanul mongol la înscăunare stătea cu fața spre sud.

Nomazii mongoli au influențat în feluri foarte subtile lumea rusă, și și-au lăsat amprenta pe sufletul rusesc.

O trăsătură dominantă distinctă a populațiilor nomade este proprietatea colectivă a peisajului. Pentru un nomad este imposibil ca o bucată de pământ să îi aparțină. Un nomad nu gândește în termeni de proprietate asupra unei bucăți finite de pământ. Pentru un nomad pământul este mamă. De aceea incăltămintea mongolilor avea vârful întors în sus. Pe de-o parte ei nu vroiau să rănească accidental pământul cu vârfurile ascuțite ale cizmelor, pe de altă parte – ca un simbol de clasă socială aparținând cerului, ca un simbol al apartenenței unei clase sociale diferite de agricultori (o clasă socială inferioară în cultură mongolă).

Atunci când în Anglia se publică Magna Carta, Giovanni da Pian del Carpine (1185 – 1252, unul dintre primii europeni la curtea hanului mongol) scria în jurnalul său de călătorie la curtea Marelui Han: „Totul este în mâna Marelui Han (în unele traduceri – împărat) că nimeni nu îndrăznește să spună că acesta este al meu, și asta pentru că totul aparține hanului. Toate pământurile, toate bunurile, inclusiv efectivele de animale și toți oamenii.”

Atunci când Ghenadi Ziuganov a spus că pămantul-mamă nu este de vânzare, aproape sigur a avut în minte această imagine a pământului ca mamă, care nu aparține nimănui, decât Împăratului sau Țarului.

Exact această impresie o au și rușii. Trăiesc cu teama că mâine este posibil să piardă tot ce au pentru că o forță mai puternică decât ei poate lua într-o clipă și fără nici un efort orice, că această forță poate dispune de totul la discreție. Această forță este personificata în stat, țar, guvernator sau orice simbol al puterii.

O caracteristică foarte importantă a economiei nomade este că profilul ei este acela al unei economii de exploatare a resurselor naturale / a peisajului pe care nomazii trăiesc la un moment dat într-o cultură în care timpul este ciclic, conform anotimpurilor. Spre deosebire de cultura europeană, nomazii nu investesc în dezvoltarea / schimbarea peisajului, pe care îl folosesc doar extensiv.

În mediul nomad natura nu se schimbă. Creșterea profitului nu poate fi decât extensivă, creșterea producției agricole nu se poate face decât prin creșterea suprafeței cultivate etc. Aceasta este cultura mongolă care alunecă de-a lungul peisajului fără să îl schimbe, ci doar se folosește de roadele lui.

Percepția de trecere circulară a timpului este caracteristică popoarelor primitive. Cultura europeană are nevoie de timp, pentru că tatăl a construit o casă, casa a trecut la fiul său, fiul a construit un gard, a acoperit casa sau a construit o magazie și le-a dat nepotului său mai departe. Iar timpul devine un punct de vedere economic.

În cultura mongolă este clar că mâine nu va fi la fel ca azi, iar acest ciclu al mongolilor – migrația de iarnă, migrația de vară – a intrat și în cultura rusească.

 De aici și comportamentul economic specific rusesc, bazat în principal pe exploatarea resurselor naturale, o agricultură de tip extensiv cu producții agricole mici per hectar, dar uriașe per total, datorită extinderii pe o suprafață la care doar câteva țări de pe glob au acces.

Veți fi putut vedea mai ales înaintea crizei din Ucraina cum grupuri mari de turiști umpleau avioanele iarna către destinații calde din Pacific și Oceanul Indian, la ski în Austria, Italia și Elveția, iar vara la stațiunile balneare europene sau pe plajele Mediteranei, din Turcia până în Spania.

Pe scurt, în cultura rusească există două componente care interactionează și care se luptă să iasă la suprafată în detrimentul celeilalte. Una dintre ele este legată de tradiția nomadă, moștenită de la Hoarda de Aur și reprezentată de dinastia Rurik, cu reprezentantul său cel mai cunoscut de Ivan IV (sau cel Groaznic). În al doilea rând și în mod inevitabil, componenta europeană, reprezentată de dinastia Romanovilor, de tehnologii avansate, de știința armelor și abilitățile europene de război, vapoarele oceanice, sateliții și rachetele cosmice, baletul și Bolshoi Teatr, Sankt Petersburg, și mai ales de partea feminină a Rusiei.

Oprichina – acea poliție secretă teribilă, renumită pentru represiunile în masă, execuțiile publice, confiscarea pământurilor aristocrației rusești – creația lui Ivan cel Groaznic este parte a unui sistem de valori nomad de inspirație mongolă. El a creat o armată de oameni fără familie și trib precum aceiași gardieni ai Hanului Mongol, a căror viață depindea numai de relația bună cu Hanul, sau în cazul rușilor – cu a suveranului Ivan al IV-lea.

Ei bine, situația este clară. Puterea sau tăria este singura și exclusiva sursă de bogăție. Acest lucru se perpetuează și azi în cultura rusă.

„Puterea, consolidarea, mobilizarea, militarizarea – este calea de urmat pentru ascensiunea oamenilor mari, spre un viitor mai luminos.” Recunoașteți niște stereotipii aici?

Propaganda sovietică este destul de firească pentru Rusia, în acest context de drept moștenitoare a tradiției nomade mongole: „națiuni frătesti”, „marele conducător”, „frați și surori”, aceste idei fac apel la cele mai simple motive tribale de proximitate și de identitate specific triburilor nomade.

Centralizare – mobilizare și epuizarea resurselor din teritorii și oameni care să strângă aceste resurse, în scopul consolidării statalității, aceasta este politica pe care o cunosc rușii de sute de ani. De asemenea, adăugăm militarizarea: „Poporul și armata sunt unite” – slogan destul de apropiat de a celui al Hoardei de Aur: „O singură tabără militară”.

Într-o țară în care încă mai trăiesc tradițiile nomade de egalitate și responsabilitate comună, este mai ușor să se organizeze și să se efectueze naționalizare, colectivizare și comunism. Este unul dintre principalii factori pentru care comunismul a avut succes în Rusia: moștenirea nomadă.

De altfel și politicile de strămutare a oamenilor din perioadele țariste și mai ales sovietice derivă tot din practica nomazilor.

Este puțin probabil că Stalin a imitat nomazii, dar el a strămutat cu usurință din loc în loc, germani de pe Volga, polonezi, greci, ceceni, ingushi, români, ucrainieni ș.a. Cei care s-au stabilit în Siberia pe vremea lui Stalin, nu au plecat de bună voie – așa cum a făcut Stolîpin atunci când a mutat 3 milioane de ruși din zona europeană, oferind un sprijin financiar foarte puternic (27% dintre ei s-au întors, când au avut ocazia). Stalin a făcut-o sub control guvernamental strict, iar întoarcerea a devenit imposibilă.

 „Totul este în mâna Marelui Han, că nimeni nu îndrăznețte să spună că acesta este al meu, și asta pentru că totul aparține hanului. Toate pământurile, toate bunurile, inclusiv efectivele de animale și toți oamenii.”

Există totuși o contrapondere foarte importantă la influența asiatică. Această este reprezentată de femeile ruse. Se simte și se vede cu ochiul liber începând de pe stradă o anumită diferență de „calitate”…. nu am greșit: de calitate între bărbați și femei, și mă refer aici nu doar la aspectul fizic. Femeia rusă are o tărie pe care nu o întâlnești des la celelalte națiuni. E foarte competitivă, e educată, e mamă, e bunică, întreține casa, are un job de success, crește copii, face curățenie, spală, calcă, face cumpărăturile, administrează banii familiei cu parcimonie, face planurile de viitor ale familiei, decide unde vor merge în vacanță, e cea care face cursuri specializate ca să învețe să fie o soție perfectă pentru un occidental și câte altele.

Femeia în societatea rusă este un factor motivator foarte important. Datorită ei familiile de ruși bogați se mută la Viena, Londra sau Paris. Femeia rusă este prin definiție o europeană convinsă. Veți vedea bărbați ruși care mai degrabă preferă să meargă cu cortul în vacanță în Siberia sau pe Volga, decât să se plimbe pe străzile Vienei sau pe Riviera Franceză. Asta pentru ca nu se identifică cu peisajul urban european, nu se simt bine acolo. O rusoaică va prefera întotdeauna orașul, civilizația și cultura europeană. N-o veți auzi niciodată că își dorește să ajungă sau să trăiască la Baku, Alma Ata sau Vladivostok.

O ultimă idee: am descoperit cu surprindere un lucru despre care aveam o opinie diferită înainte  să cunosc Rusia: rușii sunt un neam de oameni foarte emoționalie; le fierbe sângele în vene la primul semnal exterior, într-o manieră oarecum latino-americană.