1
14474 Views
12 February 2018
Viorel IrascuCecenia este o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.
Situația Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.
Deși nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de securitate ruse, în urma unor provocări ale militanților pentru independență, ele n-au avut totuți războaie în toată regula pe teritoriul lor.
Pentru a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse, este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.
Aceștia s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au opus creștinării forțate( cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de alfabetizare. Vezi situația din Ingușetia.
Textul ce urmează din cartea Răzbunarea geografiei este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.
Convertiți la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței islamice, ei și-au apărat zeloși pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.
Și în timpul, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste, fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au mai întors mai puțin de jumătate, în urma decretului de revenire dat la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.
Moartea prin înfometare, torturile și aducerea altor grupuri etnice( în special ruși, ucraineni, în orașele și satele cecene, au schimbat inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost puternice și transmise din generație în generație. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din populație de etnie cecenă.
Primul război cecen are loc între anii 1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS.
Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria
Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994, trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp capitala Groznîi, după intense bombardamente, care cauzează mii de morți, din nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală, și care constituiau elita educată a republicii și nu apucaseră să se refugieze.
O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi decis până în 2001.
Pe fondul sărăciei, dezastrului economic, corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși cantonați în bazele militare din apropierea capitalei.
Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.
Practic acest al doilea război cecen nu s-a terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă.Situații similare s-au întâmplat și în republicile Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud, Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.
citește mai mult
One Response to Cecenia – o istorie tristă a rezistenței la rusificare