O Europa atât de unită, cum este Uniunea Europeană astăzi, nu a fost posibilă niciodată în întreaga istorie de mii de ani.

Grecii au marcat viața din Europa, în jurul Mării Mediterane, așa cum în mare parte au făcut-o și romanii (incluzând și părți din nordul Africii). Civilizație prin forță. Divide et impera.

Europenii perioadei medievale s-au războit și au fărâmițat imperii și state, s-au dușmănit chiar și atunci când otomanii îi cucereau provincie cu provincie. Ciocnirea civilizațiilor. Imigranții nu aduceau cultură, dar o tolerau pe a celor cuceriți.

Marile puteri europene (Spania, Franța, Portugalia, Olanda și Anglia) își dezvoltă în perioada Renașterii apetitul pentru colonizare. Resurse, lupte, distrugeri, cultură și civilizație.

Napoleon, prin comportamentul său războinic, dar reformist, nemulțumește imperiile și pentru a-l pedepsi pe el și pe Franța, europenii, la îndemnul țarului rus, crează Sfânta Alianță. Iluminism, dezvoltare, elite, interese și diplomație.

Primul război mondial este rezultatul unei false percepții a pericolului și o cursă a înarmărilor între Anglia și Germania. Rezultatul este marcat de un imens număr de victime umane, o criză economică și apariția salvatorului Europei, Statele Unite ale Americii.

Cel de al doilea război mondial este rodul egoismului cu care aliații au tratat Germania. Prea mari, prea rapide și prea asupritoare au fost solicitările pentru despăgubirile de război. Nemulțumirea și frustrările populației germane au creat spațiul pentru naționalism.

Rezultatul războiului este o pace rece. SUA iau locul Marii Britanii pe mări și oceane. Planul Marshall este primul pas în globalizare. URSS trage o cortină de fier pe mijlocul continentului. Nefericirea unora devine fericirea altora. Cursa înarmărilor și-a recucerit locul.

Europa gândește în termeni de pace. Se caută a controla resursele războiului din interior, oțelul. Occidentală, Europa își crează mecanismele pentru prosperitate. De securitate se ocupă America, pentru că are interese. Economia globalizată o avantajează.

Sfârșit de secol XX. Lumea crede că nu vor mai fi războaie. SUA li se cere și ele acceptă rolul de jandarm mondial. În Europa este pace, Rusia este slabă, așa că centrul de greutate este Orientul Mijlociu și China.

America declanșează răboaie pentru democrație. O pot face pentru că ei sunt departe și protejați de oceane.

Europa privește și își asumă rolul de soft-power. Țările din fostul bloc comunist devin membrii NATO și UE și se manifestă tot mai mult ca suporteri ai SUA.

Europa crizelor. PIGS-ul (Portugalia, Italia, Grecia, Spania) este în criză financiară, criză venită pe rețetă americană. Germania crește economic, politic, diplomatic și dialoghează cu Rusia (cea slabă la început și cea rebelă astăzi). Rusia are strategia țărilor sărace – resurse contra tehnologie. Germaniei îi convine.

Războaiele nu sunt în Europa. Au fost în Balcani, dar acum sunt în Orient. Europenii nu înțeleg cum ar putea fi afectați și de aceea nu critică politicile americane.

Apar efectele războaielor, teorism, imigrație, neînțelegeri între europeni. Rusia devine mai puternică. Pune condiții pentru buffer zone. Vrea ca Ucraina să stea în sfera sa de influență. Europenii joacă pe altă variantă. Rusia câștigă și ia Crimeea. Rusia este pedepsită. Nu toți europenii sunt de acord. Rusia construiește North Stream pentru binele Germaniei. Polonia se simte amenințată, dar nimeni nu o ascultă.

Europa păcii a devenit Europa conflictelor. Marea Britanie a părăsit UE. SUA nu mai vor  o Europă unită. Rusia nici atât.

Domnul Junker jonglează cu proiecte și idei ciudate. La început vine cu proiecte strategice de miliarde de euro. Proiectele sunt pentru toți. Apoi vine cu scenarii ciudate. O uniune cu mai multe viteze. Germania, Franța, Italia și Spania recunosc faptul că Junker este portavocea lor.

Estul este speriat, supărat și chiar amenințător. Facem grupul de la Vișegrad mai mare. Ne vom baza pe americani. Rusia nu este chiar atât de periculoasă.

Naționalismul își face drum cu greu, dar își face. Olanda și Franța sunt campioane. Parcă în locul doamnei le Pen ar vorbi Dughin.

Europenii sunt din nou meschini. La pace și dezvoltare suntem împreună. La nevoie ne separăm pentru ca să putem găsi pe cineva de sacrificat.

Esticii au fost aproape permanent în postura de victime sau monede de schimb. Polonia, România, Cehia, Slovacia o știu foarte bine. Vestul a știut întodeauna că războaiele pe teritoriul lor sunt păguboase. Astăzi fac războaie de proximitate. Nu sunt războaie de distrugere, sunt războaie hibride. Au toate dimensiunile, sunt politice, informaționale, economice, și sociale.

Toți vrem în Uniunea Europeană, dar nu pe toți ne vor marii actori. Am început să îi încurcăm cu geografia noastră. Suntem mult prea aproape de Rusia. Nouă Rusia nu ne place pentru că am suferit din cauza ei. Vesticii nu gândesc precum noi, au suferit mai puțin și au făcut-o economic.

Căutăm soluții la ei pentru  probleme care sunt ale  noastre. Ei au soluțiile lor. Chiar și americanilor le plac asemenea soluții. Poate și Rusiei îi convine, dar nu o spune.

Nu este cine să ne ajute, dacă noi nu ne ajutăm. Avem nevoie de UE așa cum este. Trebuie să susținem acest mecanism măcar pentru ideea de pace. Europa a avut 70 de ani de pace pe care îi datorează, măcar în parte, Uniunii Europene.

„Răbdare” ar trebui să fie cuvântul de ordine. „Unitate” ar trebui să fie conceptul cel mai vehiculat. „Negociere” ar trebui să fie termenul cu care toți liderii se  înarmează.

Dacă cedăm ne vom găsi în perioada premergătoare celui de al doilea război mondial.

Germania vrea mai mult. Rusia negociază cu Germania.

Rusia urmărește unde este slăbiciunea europeană. Divide et impera.

Marea Britanie așteaptă.

Statele Unite nu mai vor să se implice în Europa.

Tările estice construiesc și desfac înțelegeri regionale.

Ucraina, Georgia  și Moldova par să nu mai conteze.

Pactul Mediteranean nu mai reprezintă o preocupare.

Uniunea Europeană nu doar că nu știe dacă își mai deschide porțile, dar chiar are tendința de crea mai multe curți interioare.