Information warfare in the Information Age / Războiul informaţional în Era Informației

  • ORIENTUL EXTINS
  • 0
  • 9942 Views
  • 15 November 2016

Information warfare in the Information Age

by Sebastian SÂRBU, Ph.D.*

Abstract: Information war represents a real non-conventional threat which in the context of the technological revolution of telecommunications and modern electronics has found its place as an instrument of prevention of classical warfare, but does not exclude conventional warfare, fought with the means of organized defense.

The globalization of information and the needs of information protection of society at a global scale are the necessities of the moment, demanding a collective approach.

Keywords: information age, technological revolution, globalization, information protection, NATO, electronic warfare, information operations

Identified and quantified at the middle of the seventh decade of the twentieth century, information war was considered a type of war with the potential to become as important as land, sea, air, or space war. In order to synthetize, it could be said that the verbs most suited to summarize these definitions are: to intercept, to transmit, to deal rapidly with a piece of information, to obstruct the adversary. The technological revolution in the field of computer science and communications has increased the importance of information, which led to the collection, processing, storage, and dissemination of information at greater distance to an ever larger number of users.

At the general level, information warfare in the strict military sense could be defined as the entirety of information operations used at tactical, operative, and strategic levels, during peace time, as well as during escalation of crisis and conflict, with the purpose of attaining some objectives or influencing certain targets. The military component of information war, the command and control war, has, in NATO’s vision, the following meaning: “the integrated use of all military capabilities, including security operations, deceit, psychological operations, electronic warfare, and physical annihilation, supported by all the sources of intelligence and communication and information systems, to prevent access to information, to influence, deteriorate or destruct the capacity of command and control of an enemy, while keeping one’s own military capabilities secure from similar actions”.

According to some of our specialists, information war is defined as “the way in which a society, organization, or individual, well-adapted or not to the new information wave, try by all means to acquire information supremacy and affect the opponents and partners’ information, the information processes and systems, while undertaking actions to defend their own information processes and systems”.

An interesting and surprising definition, given by the political analyst Thomas Rona, subsumes the scale and moments of information war, which represents the entirety of “tactical, operative and strategic level confrontations over the whole spectrum of peace, crisis, crisis escalation, conflict, war, ending of war, reconstruction, undertaken by the parties, adversaries or enemies, using informational means to attain their objectives”.

We can consider information war as a new form of war by considering its means, and at the same time, an old form of war by considering its basic concepts (the Chinese philosopher Sun Tzu made reference 25 centuries ago to “cunning”, the art to deceive, to the necessity to prevent the opponent from correctly evaluating a certain situation).

Many definitions of information warfare, given in order to encompass the content and characteristics of this concept, insist on the fact that this form of warfare is based on defensive or offensive actions, which are part of an overall strategy, which supposes not only a series of technical means, but also a number of operations which utilize the techniques and available information according to the purpose, actions which ensure an advantage of information superiority over the adversaries or even the allies.

In the military field, information war can be likened to an iceberg whose top can be seen, but the essential part is hidden and shrouded in secrecy.

Information war encompasses “any action destined to annihilate, exploit, deteriorate, or destroy the enemy’s information and information functions, to ensure the protection against similar actions, and to fully utilize one’s own information capabilities”.

Nowadays, information warfare has become more and more attractive from a military standpoint, given the increase in the number of targets that are vulnerable to information attacks and the increasing need for these targets to be defended. In the new circumstances, we can see that neither time nor the quantity of information can be a key factor in the political and military decision making processes. As such, during conflictual situations, adversaries will have simultaneous access to enormous quantities of information, but it is the one who acquires the most precise and complete information and has an efficient system of processing and protecting it that will have the advantage. The way events evolved during the last few years certainly proves that we are assisting at the materialization of a new type of aggression, of a new type of war, an invisible war whose characteristics and forms of manifestation, subtle and efficient, greatly surpass the traditional, classical ones. Moreover, information war is relatively cheap when compared with other types of war, allowing developed countries, as well as interested terrorist groups, to acquire capabilities in this field and to use them according to their purposes.

Alvin Toffler said: “if you are not interested in war, then war will be interested in you”. The globalization of information, the need for information protection, not only of institutions, but society in its entirety, transforms information in a strategic weapon in the competition over open spaces between global centers of power in all fields of activity.

The particularly complex nature of information war is defined by the following factors: the impossibility of exact identification of opponents; the multitude of targets; the lack of spatial limitations; the lack of fast methods of fixing dysfunctionalities; the lack of political limitations; utilizing relatively simple, relatively cheap, and accessible technology; the increasing need for information; the lack of geographical limitations; the impossibility of establishing clear and precise responsibility.

Information war is accompanied by new means of action/influence which elude conventional military power and national borders. Many of these means act upon the direction, the level of command and control, of will, of information, as well as upon essential elements of national infrastructure.

The essential element of information warfare is represented by the avoidance of conventional warfare, of human life loss, and material damages, by using these new means situated at the borderline between the conventional state of war and the conventional state of peace. It tries to influence the way systems work instead of destroying them, and it represents an evolution from the state of organized violence to the state of hostile influence.

Nonetheless, information warfare must not be mistaken for image war or classical propaganda.

It is necessary to implement the concept and laws regarding the control of technology and information, as well as the concept of information security, by developing convergent social mechanisms which would generate “close protection society” expertise.

Information operations. The operations triggered by information warfare belong to the following categories: computer hacking; human spies; spy satellites; interceptions; video surveillance cameras; electronic warfare; physical destruction of communication components or energy systems; document forgery; perception management; psychological operations; viruses, worms, Trojans, fake viruses; theft of commercial secrets; interception of personal data; counterfeit emails; as well as many others.

By their simple enumeration, we can conclude that they can be used during real wars (such as Yugoslavia, Afghanistan, Iraq) or so-called “cold wars”. Depending on the circumstances, some of them are treated as crimes, others are legal but ethically condemnable. Some parties or governments consider them normal practices. In the military field they are assimilated to conflicts. In any event, all they have is common is the purpose of exploiting the informational resources in the advantage of the attacker and the disadvantage of the other party, the attacked or the defender. We can thus conclude that the information operations that are specific to this type of war are both defensive and offensive.

The defensive ones integrate and coordinate politics, procedures, actions, personnel, and technology, in order to protect and defend information and information systems. They focus on protecting one’s own information, information-based processes, command and control systems, and communications and information systems. The protection has to be suited for any type of friend or foe and any situation (peace, crisis, conflict) and has four components: the protection of the information infrastructure; the discovery of attacks; restoring vital functions; and reacting to attacks. The integration of all these components is essential.

The offensive information operations imply the integrated use of designated capabilities and activities, supported by information activity (intelligence), for the purpose of adapting to friendly or enemy decision making factors and promoting specific objectives. The basic purpose of this type of operations is to influence the knowledge and beliefs of decision making factors, to reduce their will and ability to decide and thus disrupt the decision making process. The offensive capabilities of information operations focus on information, on the processes which are based on information, on the systems of command and control, and on the communications and information systems. It is for this purpose that it is necessary to design them at the technological level that is specific to the entities involved in and particular characteristics of the conflict.

These two components are complementary and ensure the accomplishment of the purpose of information war: the information-based domination of the enemy. In the near future, these will likely be more than complementary, by the means of integration of one into the other. In these conditions, the efficiency of the security of information systems will depend upon intelligence, and the efficiency of intelligence upon the security of information systems. Combat actions after the operation “Desert Storm”, then considered a basic example of future warfare, in strategy, operational art, and tactics, became a lot more decentralized, independent, direct, mobile, fluid, and efficient. They rely enormously upon the information system, the high degree of technicity of the available means, the existence of great power and precision intelligent weapons, the possibility of carrying out simultaneous, fast actions across the entire field of operations. Moreover, the most recent wide armed confrontations have shown that, in what concerns the way of planning, executing, and leading military operations, using information as a weapon confers it the primary role in decision making and ensuring success, while leading to essential changes in the way military operations are being carried out.

As such, the fundamental principle according to which “the information war is a permanent war” has to be implemented as a security doctrine. It is necessary to build “electronic defense walls”, on several complementary levels, in order to protect national structures.

It can thus be said that the new concepts and military technologies are being developed and experimented upon in a continuous manner, allowing developed countries to enter in the 21st century, in the Information Age, and ensuring technological and doctrinal advantages hard to equal by the other countries.

The technologies of the Information Age will completely revolutionize the manner in which military actions are being carried out and will change the face of conflicts/wars. The most significant advantages in the means of carrying out wars will arise from the quantity, quality, the high degree of processing and using information. Leading technologies and information, accompanied by adequate military strategies and doctrinal concepts, competent military leaders, professional personnel, high level instruction and efficiency of armed forces, will lead to real power. The price of progress will be huge, but once paid, it will offer extraordinary advantages, possibilities and gains to those brave enough to pursue it.

  

BIBLIOGRAPHY

SUN Tzu, “Arta războiului”,  Editura Antet, 2012;

TOFFLER, Alvin & Heidi, ”Război şi antirăzboi”, Editura Antet, 1995;

RONA, P. Thomas, “Weapon Systems and Warfare: Report on Informational War”, 1976.

 

 

 

                                 Războiul informaţional în Era Informației

                                                   de dr Sebastian Sârbu

 Identificat şi cuantificat la mijlocul deceniului şapte a secolului XX, războiul informaţional a fost considerat un tip de război ce are potenţial de a deveni la fel de important ca cel terestru, maritim, aerian şi spaţial. Această recunoaştere a fost determinată de realitatea potrivit căreia lumea intrase deja în era informaţională. Revoluţia tehnologică în domeniul calculatoarelor şi comunicaţiilor a făcut ca importanţa informaţiei să crească tot mai mult, ceea ce a dus la colectarea, procesarea, păstrarea şi diseminarea acesteia pe distanţe tot mai mari şi la mai mulţi utilizatori.

La modul cel mai general, războiul informaţional în sens strict militar ar putea fi definit ca totalitatea operaţiilor informaţionale desfăşurate la nivel tactic, operativ şi strategic, pe timp de pace, escaladare a crizei şi conflictului, în scopul realizării unor obiective sau influenţării anumitor ţinte. Componenta militară a războiului informaţional, războiul de comandă şi control are, în accepţiunea NATO, următoarea înţelegere: „folosirea integrată a tuturor capacităţilor militare, inclusiv operaţiile de securitate, inducere în eroare, operaţii psihologice, război electronic şi distrugere fizică, sprijinite de către toate sursele de intelligence şi sistemele de comunicaţii şi informatic, pentru interzicerea accesului la informaţie, influenţarea, degradarea sau distrugerea capacităţii de comandă-control a unui adversar, în timp ce propriile capacităţi militar sunt protejate împotriva unor acţiuni similare”.

În aprecierea unora dintre specialiştii noştri, războiul informaţional este definit drept “modalitatea prin care o societate, organizaţie, individ, adaptaţi sau nu noului val informaţional, caută prin toate mijloacele să deţină superioritatea informaţională şi să afecteze informaţiile adversarilor, partenerilor, procesele şi sistemele informaţionale, în paralel cu acţiunile pe care le întreprind pentru a-şi apăra propriile procese şi sisteme informaţionale”.

O interesantă şi cuprinzătoare definiţie, dată de analistul politic Thomas Rona, vine să cuprindă în conţinutul ei amploarea şi momentele războiului informaţional, care reprezintă totalitatea “confruntărilor la nivel tactic, operativ şi strategic peste întregul spectru al păcii, crizei, escaladării crizei, conflictului, războiului, terminării războiului, reconstrucţiei, derulate între părţi, adversari sau inamici, folosind mijloace informaţionale pentru atingerea obiectivelor proprii”.

Se poate vorbi despre războiul informaţional ca fiind o formă de război nouă, dacă avem în vedere mijloacele sale, şi, în acelaşi timp, veche, dacă ne referim la conceptele pe care le are la bază (filozoful chinez Sun Tzî vorbea acum 25 de secole despre “viclenie”, despre arta de a înşela, despre necesitatea de a împiedica adversarul să evalueze corect o anumită situaţie.

Multe definiţii ale războiului informaţional, date în încercarea de a circumscrie conţinutul şi caracteristicile acestui concept, pun accentul pe faptul că această formă de război se bazează pe acţiuni defensive sau ofensive, care fac parte dintr-o strategie deopotrivă cuprinzătoare (care presupune nu doar o serie de mijloace tehnice, ci şi un ansamblu de operaţii, care să îmbine tehnicile cu informaţiile deţinute în funcţie de scopul avut în vedere), acţiuni care să asigure obţinerea unui avantaj, a unei superiorităţi informaţionale faţă de adversari sau chiar faţă de aliaţi.

În domeniul militar, războiul informaţional se prezintă ca un aisberg din care nu se vede decât vârful, esenţialul rămânând ascuns, învăluit în secret.

Războiul informaţional se concretizează în “orice acţiune destinată anihilării, exploatării, deteriorării sau distrugerii informaţiilor şi funcţiilor informaţionale ale inamicului: asigurarea propriei protecţii contra acestor acţiuni; fructificarea propriilor funcţii informaţionale”.

Pentru a sintetiza, se poate afirma că verbele care se potrivesc cel mai bine în a rezuma aceste definiţii sunt a capta, a transmite, a trata rapid o informaţie, a împiedica adversarul să facă acelaşi lucru, a denatura, a dezinforma.

În zilele noastre, războiul informaţional a devenit din ce mai atractiv din punct de vedere militar, având în vedere multiplicarea numărului de ţinte vulnerabile la atacuri informatice şi creşterea necesităţii ca acestea să fie apărate. În noile circumstanţe, se constată că nici cantitatea de informaţii şi nici timpul nu vor mai fi un factor cheie în procesele politice şi militare de luare a deciziilor. Ca atare, pe timpul situaţiilor conflictuale, adversarii vor avea acces simultan la cantităţi enorme de informaţii, dar cel care va deţine cele mai precise şi complete informaţii şi va beneficia de un sistem eficient de procesare şi protejare a acestora va fi cel avantajat. Evoluţia evenimentelor ultimilor ani demonstrează cu certitudine că asistăm la materializarea unui nou tip de agresiune, a unui nou tip de război, un război invizibil ale cărui caracteristici şi forme de manifestare subtile şi eficiente depăşesc cu mult pe cele tradiţionale, clasice. Mai mult, războiul informaţional este destul de ieftin în comparaţie cu alte tipuri de războaie, permiţând statelor dezvoltate, precum şi grupărilor teroriste interesate, să achiziţioneze capabilităţi în acest domeniu şi să le folosească potrivit scopurilor propuse.

Natura deosebit de complexă a războiului informaţional este definită de următorii factori: imposibilitatea precizării cu exactitate a adversarilor; multitudinea de ţinte; inexistenţa unor limitări spaţiale; inexistenţa unor metode rapide de remediere a disfuncţionalităţilor; inexistenţa unor limitări de natură politică; utilizarea unei tehnologii relativ simple, relativ ieftine şi larg răspândită; nevoia tot mai mare de informaţii; inexistenţa unor limitări de natură geografică; imposibilitatea stabilirii unor responsabilităţi clare şi precise.

Războiul informaţional este însoţit de noi mijloace de acţiune/influenţare care eludează puterea militară convenţională şi graniţele statelor. Multe dintre aceste mijloace acţionează direcţia, nivelul comenzii şi al controlului, al voinţei, al informaţiei, precum şi asupra elementelor esenţiale ale infrastructurii statale.

Elementul esenţial al războiului informaţional îl constituie evitarea războiului convenţional, a producerii de victime şi pagube prin utilizarea acestor noi mijloace aflate la graniţa dintre starea convenţională de război şi starea convenţională de pace. Acesta vizează, mai ales, influenţarea funcţionării sistemelor şi nu distrugerea lor, evoluând de la stadiul de violenţă organizată la stadiul de influenţare ostilă.

Operaţiile informaţionale. Operaţiile declanşate prin război informaţional pot fi din următoarele categorii: penetrarea calculatoarelor, spioni umani, sateliţi spioni, interceptări, camere de supraveghere video, război electronic, distrugerea fizică a componentelor de comunicaţii sau a sistemelor energetice, falsificări de documente, managementul percepţiei, operaţiuni psihologice, viruşi, viermi, cai troieni, viruşi falşi, furtul de secrete comerciale, interceptarea datelor personale, contrafacerea de e-mail-uri şi multe altele.

Din simpla lor enumerare, se poate trage concluzia că ele se pot înfăptui în timpul războaielor reale (cum au fost cele din Iugoslavia, Afganistan, Irak) sau al aşa-ziselor războaie reci. În funcţie de circumstanţe, unele dintre ele sunt catalogate drept crime, altele sunt legale, dar condamnabile la capitolul etică. Unele părţi sau guverne le consideră practici normale. În domeniul militar sunt asimilate conflictelor. În orice caz, tot ceea ce au ele în comun este ţinta urmărită, de a exploata resursele informaţionale în avantajul atacantului şi dezavantajul celeilalte părţi, atacatul sau apărătorul. Astfel, se ajunge la concluzia ca operaţiile informaţionale specifice acestui tip de război sunt atât defensive, cât şi ofensive.

Cele defensive integrează şi coordonează politicile, procedurile, acţiunile, personalul şi tehnologia în scopul protejării şi apărării informaţiilor şi sistemelor informaţionale. Acestea se concentrează pe protecţia propriei informaţii, a proceselor care se bazează pe informaţie, a sistemelor de comandă-control şi a celor de comunicaţii şi informatică. Protecţia trebuie să fie adaptată pentru orice tip de (in)amic, în orice situaţie (pace, criză, conflict) şi vizează patru componente: protecţia infrastructurii informaţionale, descoperirea atacurilor, restaurarea funcţiilor vitale şi reacţia la atacuri. Integrarea tuturor acestor componente este esenţială.

Operaţiile informaţionale ofensive implică folosirea integrată a capacităţilor şi activităţilor desemnate, sprijinite de activitatea informativă (intelligence), cu scopul de a adapta factorii de decizie (in)amici şi de a promova obiective specifice. Scopul de bază al acestui tip de operaţii este de a influenţa cunoştinţele şi credinţele factorilor de decizie, pentru a le reduce voinţa şi abilitatea de a decide şi a perturba astfel procesul decizional. Capacităţile ofensive ale operaţiilor informaţionale se concentrează pe informaţie, pe procesele care se bazează pe informaţie, pe sistemele de comandă-control şi pe cele de comunicaţii şi informatică. Tocmai de aceea este necesară proiectarea lor la nivelul tehnologic specific entităţilor şi la caracteristicile particulare ale conflictului.

Aceste două componente sunt complementare şi asigură îndeplinirea scopurilor războiului informaţional – dominarea informaţională a adversarului. În viitorul apropiat, acestea vor fi, probabil, mai mult decât complementare, ele urmând să se integreze una în cealaltă. În aceste condiţii, eficienţa securităţii sistemelor de informaţii va depinde de intelligence, iar eficienţa intelligence-ului de securitatea sistemelor de informaţii. Acţiunile de luptă, după operaţia „Furtună în deşert”, considerată atunci exemplu de bază al viitorului război, în strategie, artă operativă şi tactică, au căpătat un grad foarte mare de descentralizare, independenţă, directivitate, mobilitate, fluiditate şi eficienţă. Ele depind enorm de sistemul informaţional, de gradul înalt de tehnicitate al mijloacelor avute la dispoziţie, de existenţa armelor inteligente cu mare putere şi precizie de lovire, de posibilitatea ducerii de acţiuni simultane, rapide, pe toată adâncimea teatrului de operaţii. De altfel, ultimele confruntări armate de amploare au scos în evidenţă, în ceea ce priveşte modul de planificare, executare şi conducere a operaţiilor militare, că utilizarea informaţiei ca armă conferă acesteia rolul primordial în luarea deciziei şi asigurarea succesului, ducând totodată la modificări esenţiale asupra desfăşurării operaţiilor militare.

Prin urmare, principiul fundamental potrivit căruia „războiul informaţional este un război permanent” se impune a fi implementat în cadrul doctrinelor de securitate şi este necesară ridicarea unor adevărate „ziduri de apărare electronice”, pe mai multe niveluri complementare, care să protejeze structurile naţionale.

Din acest punct de vedere, putem spune că noile concepte şi tehnologii militare se elaborează şi experimentează continuu, ele permiţând ţărilor dezvoltate să intre în secolul al XXI-lea, în Era Informaţională, cu avantaje tehnologice şi doctrinare greu de atins de către celelalte ţări.

Tehnologiile Erei Informaţionale vor revoluţiona complet modul de ducere a acţiunilor militare şi vor schimba fizionomia conflictelor/războaielor. Cel mai semnificativ avantaj în mijloacele de ducere a războiului va decurge din cantitatea, calitatea, gradul înalt de prelucrare şi modul de folosire a informaţiilor. Tehnologiile de vârf şi informaţiile, dublate de strategii militare şi concepte doctrinare adecvate, lideri militari competenţi, personal profesionalizat, instruire şi operativitate înaltă a forţelor va însemna putere reală. Preţul progresului va fi uriaş, dar o dată efectuat, el va oferi avantaje, posibilităţi şi câştiguri extraordinare celui care va avea curajul să-l introducă.

BIBLIOGRAFIE

Sun Tzu , “Arta războiului “, Editura  Antet 2012.

Toffler, Alvin & Heidi, ” Război şi antirăzboi” , Editura Antet, 1995.

Rona, P. Thomas , “Sistemele de armament și războiul : Raport privind

Războiul Informaţional “, 1976.

 

 

 

 

 

* In security and defense, vice-president of the National Academy of Security and Defence Planning, Special Advisor at International Organization for Security and Intelligence

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Researchers from Six Countries Discussed the Challenges for International Psychological Security in the Context of the Use of Artificial Intelligence

  • 0
  • 22493 Views
  • 23 November 2020

On 12 November 2020, a panel discussion "Artificial Intelligence and International Psychological Security: Theoretical and Practical Implications" was held at St. Petersburg State University as part of the international conference "Strategic Communications in Business and Politics" (STRATCOM-2020).

The discussion was moderated by Konstantin Pantserev – DSc in Political Sciences, Professor of the St. Petersburg State University,

citește mai mult

AVENUES FOR A WAY-OUT FROM RUSSIA – EU STALEMATE

  • 0
  • 11091 Views
  • 2 July 2020

PASHENTSEV, EVGENY (ED.), 2020.  STRATEGIC COMMUNICATION IN EU-RUSSIA RELATIONS.  PALGRAVE MACMILLAN

This book  , edited by Evgeny Pashentsev, brings together a series of chapters written by Russian and non-Russian scholars

citește mai mult

The Past and Contemporary Russia

  • 0
  • 11311 Views
  • 18 June 2020

The breakaway region of South Ossetia announced in May that its capital, Tskhinvali, would also be known as Stalinir.  Co-naming the capital after the former Soviet leader, Joseph Stalin, its president – Anatolii Bibilov – stated in his decree that the move was to 'preserve historical memory in connection with the 75th anniversary of  Victory in the Great Patriotic War of 1941-1945'  – until it had

citește mai mult

Azebaijan, cheia geostrategică a Asiei Centrale

  • 0
  • 19457 Views
  • 13 February 2018

După destrămarea URSS, Azerbaijanul a fost statul ex-sovietic care alături de    republicile Baltice a avut o dezvoltare constantă și durabilă. Desigur, aici pot fi adresate unele critici regimului de la Baku cu privire la democrație, care în opinia multor analiști este doar mimată la Baku. Însă faptul adevărat este că acest stat a reușit să își gestioneze eficient resursele de care dispune pentru a deveni o societate prosperă. I se atribuie Azerbaijanului etichet

citește mai mult

What Can Democrats Learn From Alabama’s Doug Jones?

  • 0
  • 12292 Views
  • 30 November 2017

In ordinary circumstances, Doug Jones would already be preparing to move to Washington DC. The former prosecutor famous for convicting KKK members for a church bombing is up against gay bashing, God and gun lovin’, twice kicked out of elected office, Judge Roy Moore. A man who has eight accusers of sexual assault, all of whom were underage at the time of the allegations.

Yet, if one looks at all the recent polls, they show a ti

citește mai mult

Azerbaidjanul, petrolul și românii

  • 0
  • 11991 Views
  • 7 October 2016

Întotdeauna, statele sunt nevoite să își apere poziția pe marea tablă a geopoliticii, uitându-se cu grijă la vecini, dar și la puterile regionale. Această regulă presupune nu doar poziția ofensivă, ci și valorificare atuurilor, astfel încât să devină piese care contează pe „câmpul de analiză”, iar nu elemente neglijabile, care sunt măturate dintr-o dată de cei ce au suficientă putere să mânuiască piesele.

Caucazul, ca regiune geopolitică, nu face nici ea excepție

citește mai mult

Senate Races to Watch in the 2022 Midterms

  • 0
  • 232 Views
  • 30 July 2021

An oddity for the party of power, Democrats are favoured to keep the Senate in next year’s mid-terms.

With a 50-50 Senate the Democrats have a favourable map coupled with numerous Republican retirements (open seats are traditionally harder to defend). Recent analysis by Alan L. Abramowitz also showed that to stand a ‘good chance’ of keeping control of the Senate Democrats would only need to maintain single digit lead on the gene

citește mai mult

What Happened to the BRICS?

  • 0
  • 10078 Views
  • 18 June 2021

It was 2012 and I remember what my supervisor told me well: BRICS are the future, and this is where the research (and) money will be going. In my American history class a few months earlier, the lecturer told us: BRICS will define the twenty-first century.

[B]razil, [R]ussia, [I]ndia, [C]hina and [S]outh Africa were the talk of Wall Street for a decade. Just days after 9/11, Goldman Sachs’ Jim O’Neil coined the term in a paper c

citește mai mult

British Labour’s Russia Problem

  • 0
  • 10434 Views
  • 23 April 2021

The British Labour Party were never short of ‘Russia problems’ in the twentieth century. Its first government was brought down by the fraudulent Zinoviev telegram whereas its second, and most successful, helped start the Cold War. But in 2017, Jeremy Corbyn was accused of apologising for Vladimir Putin.

Following the Skripal poisoning, Corbyn called for ‘absolute evidence of guilt’ from the Russian state rather than an outright

citește mai mult