Falii și axe geopolitice de impact pentru securitatea globală (III)

  • ORIENTUL EXTINS
  • 0
  • 273 Views
  • 19 October 2018
  1. Rolul Japoniei în regiune și în plan global

Poziţionarea contemporană a Japoniei – rolul său politic în lume – nu corespunde puterii sale economice. Condiţiile politice impuse de către Statele Unite Japoniei, la mijlocul secolului XX, dar şi prudenţa liderilor politici şi a popoarelor din statele care au fost ocupate de Japonia militaristă îi limitează guvernului de la Tokyo libertatea în elaborarea politicii externe, precum și desfășurarea unei căi geopolitice de anvergură – implicit, să aibă un rol mult mai însemnătat în geospaţiul din Asia-Pacific. Relaţiile geostrategice nipone suferă în relaţie cu vecinii din proximitate, inclusiv cu statul rus. În raport cu Rusia există o mai veche dispută teritorială legată de Insulele Kurile.

Până la începutul celui de-al doilea mondial Japonia se prezenta cu o populaţie a cărei ascendent arăta a fi una tânără. În ultimele decenii o problemă acută a societăţii nipone a fost considerată a fi „îmbătrânirea”, o consecinţă a reducerii natalităţii şi a sporirii avansate de continuitate medie de viaţă în lume: 76 de ani pentru bărbaţi; 82 de ani pentru femei.  Partea cea mai activă din populaţia aptă de muncă din cea de-a doua parte a anilor 90 din sec. XX o constituie grupul de vârstă de la 55 la 65 de ani. Aceasta s-a produs atât datorită faptului că a fost majorat limita de vârstă pentru pensionare de la 55 la 60 de ani, dar şi pentru că au fost deschise diferite oportunităţi de încadrare a cetăţenilor vârstnici niponi în diverse servicii şi angajamente de muncă. Circa ¾ din populaţia ţării este urbană. Mai mult de jumătate din populaţia Japoniei este concentrată în trei mari metropole: Tokio (11,7 mil. loc.), Osaka (8,7 mil. loc., Nagoya (6,8 mil. loc.).

Cel mai mare succes Japonia îl are în organizaţiile economice internaţionale, cum ar fi Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), Consiliul economic din bazinul Pacific, Consiliul pentru Cooperare Economică din Pacific (CCEP). Astfel, prin intermediul  APEC Japonia tinde să liberalizeze comerţul și să dezvolte relaţii comerciale multilaterale în cadrul OMC (Organizaţia Mondiale a Comerţului). Japonia speră să transfere mecanismele occidentale de conduită a comerţului în Regiunea Asia-Pacific, ceea ce contribuie la o sporire a cooperării comerciale a ţărilor din regiunea respectivă. În cadrul APEC se discută asupra creării de către ţările acestei organizaţii a unei zone de comerţ liber, ceea ce ar aduce avantaje poziției Japoniei.

Trebuie să precizăm că Japonia a oferit sprijin ţărilor emergente din regiune în lupta cu criza financiară, a reglementat problemele legate de vasele maritime, a patrulat strâmtoarea Malacca alături de Malaezia, Indonezia, Singapore, Coreea de sud şi China, descurajând astfel activităţile praţilor.

Japonia îşi propune în continuare să devină un centru mondial al „Imperiului I.T.” şi una dintre cele mai reprezentative puteri din Regiunea Asia-Pacific.

Rusia consideră Japonia ca fiind o resursă (geo)politică a UE şi SUA împotriva alianței ruso – chineze.

  1. India: cei trei inele strategice

India este considerată una dintre cele mai vechi civilizații ale omenirii. Calea indiană expusă de Mahtma Gandhi s-a revărsat în politica externă a țării. India a demonstrat lumii, în sec. XX, că se poate obține o cale specială atunci când îți dorești independența și abandonezi dominația colonială.

Învățăturile sale despre non-violență au proiectat concepția de politică externă a Indiei. În fapt acordul dintre India și China din anul 1954 s-a bazat pe gândirea politică gandhistă. Acordul a fost denumit în India ca „Pancha shila”, în acest fel premierul indian Jawaharlal Neru a desemnat cele cinci principii pe care le-a enunțat în cadrul realizării acordului. Acestea sunt inspirate și preluate din etica budistă și, paradoxal, acestea au fost transferate în relațiile dintre state.

Iată cele cinci principii:

— respectarea integrității teritoriale și a suveranității;

— non-agresiunea între părți (reciprocă);

— refuzul ambilor părți de-a realiza o agresiune (intervenție) pe teritoriul celuilalt stat;

— egalitate și relații reciproc avantajoase;

— o coexistență pașnică.

 

Amabilitatea, o armă a expansiunii

După ce s-a sfârșit războiul rece părea puțin probabil ca India să-și edifice noi relații politice cu SUA. Or, Washingtonul prefera în regiune să aibă relații cu Pakistanul și China. Dehli se orienta înspre Moscova și o serie de probleme globale erau abordate de India și America în mod distinct. După implozia lumii bipolare India s-a orientat spre SUA și expedia mesaje de amabilitate. Chiar și atunci când era sub sancțiunile americane, India declara că este un aliat natural al SUA.

În periada administrației Bush se produce o evaluare a contextului strategic și India devine un partener strategic. Președintele american a eliminat o mare parte din sancțiuni și a inaugurat calea cooperării, fiind convins că influența Indiei se poate extinde asupra altor state din regiune. SUA au inaugurat cooperarea în sfera tehnologiilor avansate, a reevaluat cazul Kashmir și a renunțat la sprijinul acordat Pakistanului în chestiunea kashmiră. De asemenea SUA recalibrează nivelurile de cooperare cu India și China, asemeni poziției indiene. Ca răspuns India a sprijinit majoritatea proiectelor și strategiilor americane la nivel global din perioada lui G. Bush.

În Orientul Mijlociu India dispune de aceleași interese ca ale SUA și care se raportează la o descurajare a islamismului radical, deoarece acesta reprezintă o amenințare pentru India. În India locuiesc aproximativ 150 milioane de musulmani.

În perioada războiului rece, India a fost de partea forțelor naționaliste laice din regiune atunci când Washingtonul a intrat într-o alianță cu forțele conservatorismului islamic în Orientul Mijlociu. În schimb, când SUA în anii 1990 a purtat o politică ambivalentă față de regimul „Taliban”, India s-a asociat cu Rusia, Iranul și alte state din Asia Centrală, și a încercat să-i combată pe talibani, sprijinind alianța nordică.

 

India și politica echilibrului

India se sprijină pe conceptul de „Moralpolitik” („politică morală”), în contrast cu „politica proiectată pe baza poziției de forță” (sau Machtpolitik).

 

Cele trei inele strategice[1]

Marea strategie a Indiei împarte lumea întreagă în trei inele concentrice.  În primul inel sunt concentrați vecinii direcți pe care îi are statul. Dehli încearcă să obțină prioritatea în zonă, pentru a nu exista ingerințe din partea unui alt stat.

În frontierele celui de-al doilea inel este concentrată așa zisa vecinătate extinsă din Asia și până la țărmurile Oceanului Indian; în acest areal se dorește să fie recalibrată influența altor puteri și se încearcă ca interesele sale să nu fie subordonate altor forțe.

În cel de-al treilea inel – care reprezintă întreaga arenă mondială – India tinde să ocupe un loc în cadrul marilor puteri de jucător în subiectele păcii internaționale și de securitate.

În problemele legate de securitate, Dehli a participat activ în cadrul diplomației apărării.  Forța trupelor militare indiene asigură o poziție benefică, care poate să ofere sprijin în cadrul proceselor de stabilizare a regiunii Oceanului Indian. Un rol pozitiv în acest proces se remarcă în interesele politice comune ale Indiei și SUA, mai ales în cadrul strategiilor comune de combatere a terorismului, descurajarea islamului radical, avându-se ca scop crearea unui mediu democratic și asigurarea securității maritime.

 

  1. Mongolia- strategia „cel de-al treilea vecin”

O poziție geopolitică unică – strategia celui de-al „treilea vecin”, interesele securității naționale au determinat în mare parte caracterul și orientarea tranziției democratice a Mongoliei.

Una din calitățile Mongoliei o reprezintă însemnătatea pe care le-au avut reorganizările democratice. Spre exemplu, organizația non-guvernamentală Freedom House în decursul ultimilor ani a identificat statutul Mongoliei ca fiind unul al unei „țări libere”.

Lumea de astăzi asociază Mongolia ca fiind o țară democratică, și care devine prezentă în relațiile internaționale, proiectându-și parteneriate cu alte state, insistând pe o identitate democratică.

În decursul a șaptezeci de ani URSS-ul se preta ca fiind garantul independenței și securității naționale a Mongoliei. În momentul imploziei URSS-ului s-a redus intensitatea în relațiile ruso-mongole din anii 1990. Mongolia a fost lipsită de anterioarele garanții din sfera de securitate. China era reperată ca o amenințare, care economic și politic ar fi capabilă să înghită statul mongol.

În situația dată Ulan-Bator a enunțat strategia de multi-repere (olon tulguurt/олон тулгуурт) pe care se bazează politica sa externă. Mongolia a început să-și activizeze relațiile militare, politice, economice, umanitare cu state din afara regiunii ca SUA, Japonia, Coreea, Germania, Turcia, India, etc, avâd ca temei și descoperirea unor resurse ale subsolului interesante pentru piața globală. Strategia a fost denumită „al treilea vecin” (guravdugaar hshrsh/ гуравдугаар хшрш). Esența strategiei celui „de-al treilea vecin” constă în orientarea spre descurajare a influenței celor doi vecini ai săi geografici – Rusia și China. Mongolia se angajează să aibă relații solide cu alte țări, ele reprezentând al „treilea vecin”, și care pot reduce riscurile și amenințările din partea celor două state. Majoritatea țărilor care sunt incluse în categoria celui de-al „treilea vecin” sunt statele din Occident și aliații lor, care sunt  în mod tradițional membre ale comunității democratice. De aceea factorul ideologic al relațiilor Mongoliei cu membrii comunității „al treilea vecin” este unul extrem de important.

Un filon important de promovare a valorilor democratice în Mongolia îl reprezintă cooperarea militară mongolo-americană, inclusiv în cadrul structurilor NATO. Ofițerii mongoli sunt antrenați în cadrul aplicațiilor „În identificarea hanului” («Khan quest»), „Îngerul din Pacific”, „Lupul hobic”; există o asistență financiar-tehnică, precum și operațiuni comune în Irak și Afganistan.

 

 

  1. Importanța Asiei Centrale

Victor Kremenyuk, unul din directorii adjuncți ai Institutului SUA și Canadei din cadrul Academiei de Științe a Federației Ruse, consideră că în Asia Centrală se manifestă o „situație nouă care se evidențiază prin apariția unor noi jucători puternici, care se reflectă la nivel global – India și China. Cum se vor înscrie acești jucători în sistemul global? Care este rezerva din cadrul stabilității lor intrene? Cum va fi proiectată consolidarea lor în exterior? Ce reacție vor provoca? De aici va reieși problema Asiei Centrale (…) Afganistanul reprezintă o temă mare și multiplan, care se leagă în mod direct de Asia Centrală (…) Ce lecție a oferit ca experiment Afganistanul în contextul aplicării forței militare, cu efect asupra dezvoltării țării? Mi se pare că experiența Afganistanului a fost una catastrofală (…) Sunt de acord că încă nu există un „Mare joc”. El se va reliefa. Ca să utilizez termeni mai vechi, noi, evident, reducem, dar există astfel de lucruri care nu dispar din practica internațională, chiar dacă lumea se modifică. Acestea sunt subiectele de impact, subiectele relației cu partenerii, subiectele competiției. Asia Centrală reprezintă un exemplu atractiv pentru reflecții care se leagă de această temă, pentru că suntem la acel stadiu când putem să orientăm dezvoltarea în albia cooperării, nu a adversității. Aceasta va avea loc când „Marele Joc” va dispune de un pilon al său prin care va fi încurajată interacțiunea marilor jucători externi și nu vor exista contradicțiile unora cu alții. În acest raport noi trebuie să depășim niște complexe, pentru că astăzi se examinează cu multă suspiciune ce fac alți participanți. Acest sindrom al neîncrederii și suspiciunii trebuie să fie depășit. Întrebarea care se impune constă în aceea dacă interacțiunea solicită o prezență a țărilor, în particular, a SUA, UE (interesul UE este infim, n.n.). Noi am fi interesați să interacționăm cu Uniunea Europeană în Asia Centrală în cazul asigurării stabilității în regiune.

Evaluarea pozițiilor SUA în regiune este una complicată (…) Pe de o parte, acest război a născut foarte multe consecințe. Așa ceva nu se uită. Foarte multe întrebări se leagă de acesta: viitorul situației din Asia Centrală în general, destinul Pakistanului, relațiile cu India (…). Există un pericol în faptul că în Rusia se vor impune cei care vor să restabilească imperiul. Atunci noi iarăși ca miopii ne vom avânta într-acolo și în consecință vom lupta cu cineva. Acest lucru se cere a fi evitat. Aceasta depinde de cum va fi formată politica din interiorul țării noastre și cum se vor comporta SUA. Dorim noi aceasta sau nu, dar ne determinăm scopurile în dependență de acțiunile SUA, iar aceasta reprezintă o tradiție de formare a politicii noastre externe ”[2].

Politica SUA față de regiune a fost formulată în luna august 1992. Raportul „Noua geopolitică în Asia Centrală”, se pare, a stat la baza acțiunilor administrației Bush Sr. În cadrul strategiei americane au fost stabilite cinci priorități, iar acestea se mențin până în zilele noastre:

1) arma nucleară, pe care o deținea Kazahstanul (până în anul 1995);

2) soarta rezervelor de resurse energetice (a doua parte a anilor 1990);

3) amenințarea fundamentalismului islamic (în acea perioadă vorbim despre Iran, nu despre Afganistan sau Arabia Saudită);

4) conflictele interetnice, ciocnirile interconfesionale, războaiele;

5) neadmiterea ca Rusia să-și restabilească controlul asupra regiunii.

Uniunea Europeană nu avea o concepție aidoma celei americane. Documente de un asemenea tip au început să apară abia la sfârșitul anilor 1990. Germania a fost acel lider care s-a angajat să formeze o strategie pentru Asia Centrală. Europenii mizau pe  asistența tehnică și pe o inserție a valorilor occidentale.

Există câțiva factori care pot determina activizarea americană în regiune; printre cele mai importanți este înrăutățirea relațiilor cu China, deoarece în acea situație semnificația Asiei Centrale va spori. Un alt factor este cel iranian, deoarece un conflict de amploare de lungă durată cu Iranul nu a fost eliminat de pe agendă. Rusia are o oportunitate unică în cazul desfășurării unei politici integraționiste de succes în zonă[3].

În cadrul analizei care se referă la provocările securității din Asia Centrală evidențiem trei niveluri:

– provocările de stabilitate, care poartă un caracter intern și care decurg din contextul intern al țărilor din regiune;

– problemele regionale;

– problemele externe.

Interdependența factorilor interni și externi se evidențiază în orice exemplu/caz:

– Terorismul reprezintă o problemă a comunității internaționale, și toate statele și-au declarat intenția de combatere a terorismului.

– provocările regionale sunt foarte importante, pentru că reprezintă contradicțiile dintre țări. Acestea se referă la frontierele nereglementate, la implicațiile vecinilor și la suspiciuni că factorii externi pot influența viața social politică din țară. Tot aici încadră disputele economice, lupta pentru resurse sau pentru leadership.

– în plan extern, există o incertitudine în ceea ce privește contextul extern, care se leagă de impulsurile de pe arena internațională, de indicii globali. Indiscutabil, axa politicii mondiale s-a mutat și se stabilește în direcția regiunii Asia Pacific.

Expertul organizației de la Shanghai (Academia de Științe Sociale de la Shanghai, Centrul de cercetări a Rusiei din cadrul Centrului de cercetări a Organizației de la Shanghai)  Chjan Tzyanyjun afirmă că asigurarea securității regionale este una foarte complicată, dacă se analizează situația Afganistanului.

„După anul 2014 în fața Asiei Centrale se ridică trei potențiale amenințări:

1) Extremismul. Încă de la sfârșitul anilor 1990 în Asia Centrală au apărut organizații islamice regionale (Mișcarea islamică a Uzbekistanului, Hizb ut-Tahrir, Mișcarea islamică a Turkestanului Oriental, etc.). Ele sunt legate de terorismul internațional și de ideile separatismului. Actualmente, luându-se în calcul victoria revoluției islamice în lumea arabă, deja se observă o activizare în activitatea organizațiilor islamice radicale din mai multe regiuni ale lumii. Apar noi fundamentaliști contrarevoluționari, spre exemplu, salafiții;

2) Crima transfrontalieră. Din Afganistan prin Asia Centrală curge fluxul de droguri în Rusia și Europa … În afară de aceasta, sporește migrația ilegală și contrabanda cu arme;

3) Pătrunderea forțelor teroriste externe în Asia Centrală. Se acutizează situația în regiune. Se relevă caracteristicile deteriorării situației în Afganistan și Pakistan.

Competiția dintre marile puteri în regiune acutizează situația în Asia Centrală. Evenimentele din 11 septembrie i-au oferit SUA un caz exclusiv de dezvoltare a războiului afgan. Folosindu-se de resursele țărilor din Asia Centrală și fiind în acord cu Rusia, SUA și-a edificat în Uzbekistan, Tadjikistan și Kârgâzstan propriile sale baze militare. Acest fapt a permis americanilor să-și introducă forțele sale militare în Asia Centrală. Locația regiunii a sporit în cadrul jocului strategic global. SUA și-a sporit influența sa în Asia Centrală în scopul realizării intereselor sale strategice în Regiunea Asia Pacific.  Activitatea pe care o desfășoară SUA în regiune a provocat o atenție mai mare din partea Rusiei și Chinei. Aceste două state și-au potențat interacțiunea și au începu să-și consolideze cooperarea cu țările din Asia Centrală, atât la nivel bilateral, cât și la un nivel multilateral în cadrul Organizației de la Shanghay, OTSC”[4].

Reprezentantul Institutului de cercetări strategice de pe lângă Președintele Republicii Kazahstan Murat Laumulin consideră că „SUA și Europa reprezintă ceea ce desemnăm noi astăzi Occidentul politic. Ei au început să activeze în Asia Centrală după prăbușirea URSS, să revendice valori comune și în aparență se reliefează într-un asemenea mod. Numai că la mijlocul anilor 1990 a devenit clar că părțile dispun de diferite priorități și aplică diferite metode.

Între timp, în ultimii ani, pe arena regională apar noi jucători care își urmează scopurile și obiectivele. Spre exemplu, interesele UE în Asia Centrală se leagă de asigurarea securității sale din sfera energetică. Bruxelles a elaborat programul INOGATE, care se focalizează pe o aprofundare a cooperării în industria energetică (petrol și gaze) și a diminuării dependenței Europei față de resursele energetice rusești. Scopul unui alt program european – ТРАСЕКА – constă în dezvoltarea infrastructuroo de transport și ieșirea UE către China prin intermediul Asiei Centrale ocolind Rusia. Programele europene sunt capabile să exercite o influență semnificativă asupra regiunii, care în fapt reprezintă un „teritoriu tampon” între Europa și lumea musulmană.

Uniunea Europeană se consideră un garant al securității și manifestă interes față de cooperarea cu țările din Asia Centrală și care ar avea la bază unor valori comune din sfera de securitate.

În luna iunie 2007 Uniunea Europeană a prezentat documentul „UE și Asia Centrală: strategia unui nou parteneriat”. Bruxelles-ul a declarat că securitatea și stabilitatea reprezintă interese strategice prioritare[5].

În strategia UE – Asia Centrală din anul 2007[6] se afirmă că Bruxelles-ul este interesat de sfera de securitate, stabilitate, a drepturilor omului și bazei legislative în Asia Centrală în subiectele interregionale, de extinderii UE și a Politicii Europene de Vecinătate (ENP), care a apropiat Europa de Asia Centrală, dar și de resursele energetice importante pe care le are regiunea, capabilă să-i asigure securitatea în sfera energetică. Din cele șapte puncte a direcțiilor prioritare pe care le enunță strategia, cel dea-l șaselea se raportează în mod direct la securitate: „lupta împotriva amenințărilor și greutăților comune”.

Cu sprijinul Comisiei Europene au fost concepute documentele legate de orientare a asistenței tehnice: a. Strategia de asistență regională (2007 – 2013)[7], b. Programul Orientat (2007 – 2011)[8]. O treime din întreaga valoare a sumei de 750 milioane de euro de până în perioada anului 2013 a fost orientată către programul regional de cooperare și două treimi înspre programele bilaterale.

Un alt actor geopolitic interesat de regiune se arată Republica Islamică Iran, care manifestă interes față de rețeaua de transport din Asia Centrală și din jurul său. Teheranul consideră că accesul direct la regiune îi va permite să iasă din izolare și să fie diminuată presiunea la care a fost supus ca urmare sancțiunilor internaționale.

Pe de altă parte, relațiile altor state musulmane cu țările din Asia Centrală care-și subliniază o identitate musulmană derivă din apartenența la anumite organizații islamice (OCI – Organizația de Cooperare Islamică) și recurg la educația și ritualurile islamice. O atare imagine le asigură accesul și sprijinul financiat din partea Băncii de Dezvoltare Islamică, iar din sistemul bancar islamic[9] sunt finanțate de fundațiile Emiratelor Arabe Unite proiecte de infrastructură și proiecte. Patru state turco-lingvistice își revendică apartenența la fondul lingvistic turcic și cooperează cu organizațiile și statul turc, cum ar fi „TIURK” (Organizația internațională de cultură turcă), în schimb Tadjikistanul joacă carea persană în direcția Iranului[10].

[1] Radja Mohan, Impossible Allies: Nuclear India, United States, and the Global Order, Foreign Affairs, № 4, iulie – august, 2006, Council on Foreign Relations, Inc. in О.Б.Александров,  Международные отношения, Международный консорциум «Электронный университет», Московский государственный университет экономики, статистики и информатики, Евразийский открытый институт, 2006.

[2] Виктор Александрович Кременюк in Вызовы безопасности в Центральной Азии. – М.: ИМЭМО РАН, 2013., (―Challenges to Security in Central Asia‖, organized by the Institute of World Economy and International Relations, Russian Academy of sciences (IMEMO RAS) and Foundation for Prospective Studies and Initiatives (PSIF) with the support of the Fund For the Support of Public Diplomacy by A. Gorchakov and Friedrich Ebert Stiftung (FES in the RF) in the end of November, 2012.), p. 43.

[3] Мурат Турарович Лаумулин, Op.cit., p. 46 – 47.

[4] Чжан Цзяньжун, Op.cit., p.45-46.

[5] Йос Бунстра, «Безопасность» в стратегии ЕС по Центральной Азии: реформа сектора безопасности?, EUCAM 2009/ EUCAM Брифинг № 10, FRIDE, Centre for European Policy Studies, No. 10 – Ноябрь 2009. sursă web: www.eucentralasia.eu sau www.cess.org.

[6] ЕС и Центральная Азия: Стратегия нового партнерства (июнь 2007),  http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/librairie/PDF/EU_CtrlAsia_EN-RU.pdf.

[7] European Community Regional Strategy Paper for Assistance to Central Asia for the period 2007–2013, http://ec.europa.eu/external_relations/central_asia/rsp/07_13_en.pdf.

[8] European Community Regional Strategy Paper for Assistance to Central Asia for the period 2007–2013, http://ec.europa.eu/external_relations/ central_asia/rsp/07_13_en.pdf.

[9]  Джани Ф. Визовый режим со Средней Азией: Aргументы против стереотипов. 2013. 21 февр. (www.fergananews.com/article.php?id=7633). apud Марлен Ларюэль, Внешняя политика и идентичность в Центральной Азии, Pro et Contra, Январь — апрель 2013, p.10.

[10] Марлен Ларюэль, Внешняя политика и идентичность в Центральной Азии, Pro et Contra, Январь — апрель 2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Prof. Evgeny Pashentsev spoke on “Artificial Intelligence and Issues of National and International Psychological Security” at the round table at the Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation

  • 0
  • 57 Views
  • 9 December 2018

On 28th of November 2018 at the MFA RF was held a round table "Freedom of Expression in the Digital Environment in the Context of Discussion of International Information Security Issues at Specialized International Platforms". It was organized by the Information and Press Department (IPD) at the MFA RF, MIA "Russia Today" (RossiyaSegodnya), Russian Committee of UNESCO Program "Information for All" and the Interregional Library Cooperation Centre. Two plenary sess

citește mai mult

A Russian History Lesson

  • 0
  • 589 Views
  • 7 September 2018

History has long been an object of reform since the collapse of the USSR. It has been used as an impetus for championing democratic change and explaining the chaos of the Russian Federation’s first decade. In addition, it is an important part of Vladimir Putin’s policy rhetoric to champion Russia’s ‘great powerness’ (derzhavnost’).

In the last twenty-eight years, history in schools has journeyed from one single view en

citește mai mult

Russia – four paintings from July

  • 0
  • 741 Views
  • 20 July 2018

The World Cup Is Over – What’s Next For Russia?

This was a successful world cup on many fronts. The Russian people showed the world a different side to themselves often overlooked in the media – one that was welcoming, warm and hospitable. It was a world cup where some of the ‘non-traditional’ broke through. It was well organised and greatly received by the fans at home and abroad.

citește mai mult

Azebaijan, cheia geostrategică a Asiei Centrale

  • 0
  • 630 Views
  • 13 February 2018

După destrămarea URSS, Azerbaijanul a fost statul ex-sovietic care alături de    republicile Baltice a avut o dezvoltare constantă și durabilă. Desigur, aici pot fi adresate unele critici regimului de la Baku cu privire la democrație, care în opinia multor analiști este doar mimată la Baku. Însă faptul adevărat este că acest stat a reușit să își gestioneze eficient resursele de care dispune pentru a deveni o societate prosperă. I se atribuie Azerbaijanului etichet

citește mai mult

What Can Democrats Learn From Alabama’s Doug Jones?

  • 0
  • 747 Views
  • 30 November 2017

In ordinary circumstances, Doug Jones would already be preparing to move to Washington DC. The former prosecutor famous for convicting KKK members for a church bombing is up against gay bashing, God and gun lovin’, twice kicked out of elected office, Judge Roy Moore. A man who has eight accusers of sexual assault, all of whom were underage at the time of the allegations.

Yet, if one looks at all the recent polls, they show a ti

citește mai mult

Azerbaidjanul, petrolul și românii

  • 0
  • 1160 Views
  • 7 October 2016

Întotdeauna, statele sunt nevoite să își apere poziția pe marea tablă a geopoliticii, uitându-se cu grijă la vecini, dar și la puterile regionale. Această regulă presupune nu doar poziția ofensivă, ci și valorificare atuurilor, astfel încât să devină piese care contează pe „câmpul de analiză”, iar nu elemente neglijabile, care sunt măturate dintr-o dată de cei ce au suficientă putere să mânuiască piesele.

Caucazul, ca regiune geopolitică, nu face nici ea excepție

citește mai mult

Falii și axe geopolitice de impact pentru securitatea globală (III)

  • 0
  • 273 Views
  • 19 October 2018

  1. Rolul Japoniei în regiune și în plan global

Poziţionarea contemporană a Japoniei – rolul său politic în lume – nu corespunde puterii sale economice. Condiţiile politice impuse de către Statele Unite Japoniei, la mijlocul secolului XX, dar şi prudenţa liderilor politici şi a popoarelor din statele care au fost ocupate de Japonia militaristă îi limitează guvernului de la Tokyo libertatea în elab

citește mai mult

Falii și axe geopolitice de impact pentru securitatea globală (II)

  • 0
  • 597 Views
  • 26 September 2018

  1. Statele Unite ale Americii: de la puterea globală la superputerea într-o lume multipolară

Mai întâi de toate SUA în perioada lui Donald Trump și-au însușit o abordare neoconservatoare în proiecțiile sale geopolitice. Spre exemplu, în viziunea strategică a lui Holms – de la Fundația Heritage, Statele Unite trebuie să se repoziționeze confor

citește mai mult

Falii și axe geopolitice de impact pentru securitatea globală (I)

  • 0
  • 578 Views
  • 15 September 2018

Introducere

Geopolitica se ocupă de istoria frontierelor și a diverselor regimuri pe care le are aceasta, utilizând conceptul de frontieră, graniță, izobare, etc. Și aici se relevă o luptă a formelor geografice, construite și proiectate în afara resurselor politice și ale puterii[1]. Teoria frontierei a istoricului american F.G.Terner a devenit una referințală în mediul geop

citește mai mult