Fostul premier turc Ahmet Davutoglu a redactat o lucrare de mari proporții în anul 2001, lucrare numită Stratejik Derinelik (Strategic Depth), lucrare în care a expus o nouă viziune asupra viitorului Turciei ca pol de putere al spațiului fostului Imperiu Otoman. Eu personal după ce am analizat acest concept pot spune că aceasta reprezintă baza strategică a Eurasianismului Turcesc, total diferit de cel rus. Chiar îl putem privi ca o alternativă la cel rusesc, deoarece este foarte bine omogenizat, pune la un loc atât metodele geopolitice neo-clasice, cât și elementele de liberalism, prin accentul pus pe soft-power.
Davutoğlu dezvoltă o viziune strategică despre Turcia, ce prezintă o anumită adâncime strategică în regiunile și zonele vecine, datorită istoriei, poziționării geografice, care pun Turcia în mijlocul unor state pe care Davutoglu le numește puteri periferice. Turcia nu trebuie să se mulțumească cu un rol regional în Balcani sau Orientul Mijlociu, deoarece statul turc nu este o putere regională, ci o putere centrală. Prin urmare Turcia ar trebui să aspire la un rol de lider care să atragă și să influențeze mai multe regiuni, fapt ce i-ar acorda Turciei un rol strategic semnificativ la nivel global. În opinia lui Davutoglu, Turcia este o țară ce apaține simultan Orientului Mijlociu, Balcanilor, Asiei Centrale, Caucazului, Mării Mediterane și Mării Negre, iar prin această apartenență statul turc poate exercita influență în toate aceste zone, dându-i Turciei rolul de jucător strategic la nivelul Eurasiei.
Totodată, și aici este important de reținut, el respinge ideea conform căreia Turcia ar trebui să aibe rolul de punte între Islam și Occident, deoarece prin acest rol Turcia ar deveni un instrument de promovare a intereselor altor puteri. Viziunea lui Davutoglu, deși are ca bază teoretică gândirea geopolitică, se îndepărtează de paradigma geopoliticii ortodoxe, deoarece pe o anumită fundație de gândire geopolitică, strategia pe care o promovează profesorul și omul politic turc are foarte multe elemente liberale, folosite în gândirea idealistă a relațiilor internaționale.
Conform acestuia, Turcia are aceea adâncime strategică care îi permite să pună în aplicare o politică externă multi-dimensională care să predindă un rol central în politica globală. În loc să perimită altor țări oportunitatea de a folosi Turcia ca să își atingă interesele regionale și strategice, Ankara trebuie să dezvolte o politică pro-activă care să fie proporțională cu spațiile sale istorice și geografice, spații care sunt amplificate de moștenirea otomană. Pentru a atinge acest obiectiv, Turcia ar trebui să își valorifice potențialul de soft-power. Această valorificare trebuie să se bazeze pe legăturile istorice și culturale cu toate regiunile care au aparținut fostului Imperiu Otoman, precum și pe promovarea instituțiilor democrației turce, precum și pe piața și economia sa înfloritoare.
Totodată, conform lui Davutoglu, Turcia trebuie să lase deoparte imaginea de stat puternic militarizat și istoria sa de putere militară tutelară asupra societății și a politicii moștenite. În schimb, ar trebui să promoveze soluționarea conflictelor, cooperarea economică regională, strategii care ar elimina necesitatea de intervenție în regiunile vizate de Turcia, intervenție venită din partea marilor puteri. În această privință, dar și ca o chintesență a viziunii Strategic Depth, următorul citat este relevant: „Turcia se bucură de mai multe identități regionale și, prin urmare, are capacitatea, precum și responsabilitatea de a urma o politică externă integrată și multidimensională. Combinația unică de istorie și geografie în care se regăsește țara noastră aduce cu ea și un simț al responsabilității. Astfel, Turcia trebuie să contribuie activ pentru soluționarea conflictelor, stabilirea păcii și consolidarea securității internaționale, toate acestea reprezentând o Call of Duty care se trage din adâncurile unei istorii multi-dimensionalenpentru Turcia’’.
Ca o dezvoltare a primelor sale argumente prezentate în 1990 ca parte a ceea ce avea să devină din 2001 încoace doctrina Strategic Depth, Davutoglu identifică două condiții necesare Turciei, pentru ca acest stat să reușească în a-și îndeplini ambițiile sale strategice la nivel mondial. Prima se referă la politic ainternă a Turciei, unde Ankara trebuie neapărat să rezolve problema kurdă, precum și fisurile în creștere dintre elemntele islamiste și cele seculariste din societatea turcă.
Soluția lui Davutoglu pentru ambele probleme vine pe baza principiilor liberale, deoarece doar așa potențialul strategic al Turciei va fi capitalizat, iar o soluție echilibrată și durabilă pentru problema kurdă și garantarea drepturilor acestei minorități în Turcia vor putea fi obținute doar printr-un consens de tip liberal.
La fel stau lucrurile și în cazul chestiunii legate de secularism și islamism.
Pe plan internațional, Davutoglu susține că Turcia trebuie să rezolve toate disputele bilaterale care au împiedicat bunele relații cu vecinii săi. Prin ceea ce a fost prezentat ca politica zero probleme cu vecinii, Davutoglu a făcut o critică la adresa strategiilor de politică externă ale Turciei din ultimele decenii, deoarece, conform acestuia, Turcia a pierdut oportunități cruciale datorită conflictelor cu vecinii săi. Pentru ca Turcia să devină un lider regional și să joace un rol strategic global, are nevoie să își depășească fobiile și să stabiliească relații cordiale cu toți vecinii săi. Politica externă turcă trebuie să vizeze rezolvarea tuturor litigiilor aflate în așteptare, care sunt menținute datorită inerției diplomatice acumulate în trecut, pentru ca statul turc să poată accede cu adevărat la propriul rol strategic global.
Pe lângă soluționarea conflictelor dintre Turcia și vecinii săi, Davutoglu susține inițierea de strânse legături cu toate puterile emergente, precum China, India, Rusia și Brazilia, fapt ce reprezintă cheia pentru doctrina Strategic Depth, în viziunea lui Davutoglu. De asemenea, căutarea și obținerea unui rol de lider în cadrul dialogului inter-civilizațional și inter-religios trebuie să devină una dintre prioritățile conducerii turce, rol pe care Turcia l-ar putea obține folosindu-se de moștenirea sa istorică și culturală.
În ceea ce privește zona Transcucaziei, Davutoglu o vede ca un spațiu undeTurcia a avut în mod tredițional o influență istorică, precum și legături culturale și politice. Acesta susține că Georgia trebuie să fie susținută de către Turcia în eforturile sale de a clădi un stat modern și competitiv. În același timp trebuie intensificate legăturile politico-economice cu acest stat. În ceea ce privește Armenia, aici Davutoglu merge pe așa-numita politică „zero probleme cu vecinii”, susținând că rezolvarea contenciosului cu statul armean trebuie să fie o prioritate pentru Turcia, deoarece doar așa statul turc poate să își pună în practică proiectele sale economice și culturale în Transcaucazia și Asia Centrală.
Azerbaijanul este privit de Davutoglu ca statul aliat al Turciei, iar rolulul statului turc vis-a-vis de Azerbaijan trebuie să fie acela de îndrumător în dezvoltarea sa economică și politică. Totodată Davutoglu în cazul Azerbaijanului scoate serios în evidență aspectele de ordin cultural și etnic ce leagă cele două state.