De câteva zile, s-au încheiat întrecerile sportive de la Soci, care au prilejuit o confruntare largă sub aspect imagologic între „unii” și „alții”, cu fotografii, filmulețe, glume și știri mai mult sau mai puțin inventate, dar care au atras atenția unui fapt: 2014 nu este un an calm și în mod cert va crea multe probleme.

Motivele reale sunt legate, în principal, de istoria ultimelor două secole, dar și de realitățile anului 2013, care au crescut gradul de ură între lideri, popoare, instituții – atât la nivelul fiecărei categorii, cât și la nivel mixt, anumiți lideri fiind urâți de popoare, sau acțiunile anumitor instituții fiind detestate de lideri și popoare etc.

Acest context plin de ură a dus la o mai mare personalizare a rivalităților politice, ceea ce exacerbează anumite reacții și obligă la o mai temeinică analiză a omului care conduce o instituție, în raport de studiul instituției pe care o conduce, deoarece trăsăturile acestuia se imprimă și instituției. Concret, ura pe care un lider de partid sau de țară o poartă asupra unuia sau altuia conduce – în paradigma deschisă de anul 2013 – la acțiuni a întregului partid sau a întregii țări contra celor detestați, cu consecința nedorită a tragerii după ei a grupuri întregi de persoane, sau chiar țări, atât la bine, cât și la rău.

Ceea ce se întâmplă de câteva luni și zile în Ucraina este, pe fond, manifestarea acestei uri colosale, care a atins o bună parte a acestei părți de continent, pe fondul unor carențe imense în actul de guvernare eficace. Totul, dintr-un motiv ce rezidă în psihologia individuală.

Actorii politici din zonă, la fel ca întreaga lume, nu sunt excepționali – deși se detașează unele caractere, nu neapărat pozitive – dar fiind oameni, au și ei ambițiile lor, „fumurile” lor și pasiunile lor.

În plus, au o doză mare de ură, deoarece stilul de a face politică în zonă este unul mai brutal, în care viața oamenilor contează mult mai puțin pentru cei de centru.

Acest sentiment negativ este consecința directă a prefigurării mentale a consecințelor eșecurilor acțiunilor lor. Astfel, dacă în vestul Europei și SUA un om demisionează mai repede – la primul nor de furtună văzut pe cer – iar după o perioadă de carantină poate reveni, estul Europei nu aplică o astfel de viziune normală, ci la momentul în care X începe să alunece, nimeni nu îl mai ține și prăbușirea este rapidă și aproape întotodeauna definitivă.

 De aceea, în est șansele de a reveni sunt aproape nule, ceea ce întărește șoriciul de pe obrazul oricărui om politic prins cu mâța în sac, deoarece știe – sau crede că știe – că demisia îi este fatală. De fapt, regula occidentală se aplică și aici: cine demisionează repede, are șanse de revenire – cine nu, se afundă în mocirlă, și prăbușirea vine vertiginos și fară posibilitatea de revenire. Astfel, nu biata pisică din sac îi face rău, ci încăpățânarea prostească, care îi face și pe susținătorii omul prins cu ocaua mică să fie mânjiți de asocierea cu el, urmând ca în final ei să contribuie intens la executarea lui – are și trădarea legile ei eterne!

Pentru toate cele ce se întâmplă acum în estul României, vinovatul nr. 1 este Victor Ianukovici. Toți ceilalți și toate celelate acțiuni sunt consecințele acțiunilor acestui prăpădit, care a izbutit să distrugă nu doar propria țară, dar a costat pînă acum banca centrală de la Moscova 10 miliarde de dolari doar pentru o susținere parțială a cursului valutar, ceea ce îl propulsează pe nefericit în topul Forbes al bogaților lumii … dar la partea cu pasivul – cât îi costă pe alții greșelile lui. Consecințele acțiunii lui au mai adus pierderi de până la 60 de miliarde de dolari bursei din Moscova http://www.theatlantic.com/international/archive/2014/03/the-hidden-costs-of-a-russian-statelet-in-ukraine/284197/ , ceea ce înseamnă că Ianukovici poate fi considerat buturuga mică a bugetelor statelor din estul Europei.

Individul este un fost infractor de drept comun, fără prea multă educație și, în consecință, cu un orizont intelectual, politic și economic limitat. Doar un exemplu: au râs de el toți liderii lumii când au aflat că amanta lui era o chelneriță – nu i-a cerut nimeni să își găsească o mare iubire dintre ucrainencele care au studii superioare la una din universitățile aflate în primele 10 ale lumii – dar putea să găsească o actriță, o sportivă, o cântăreață sau o fată cu mai mult ștaif. Nu i-a cerut nimeni să o aibă parteneră pe Taisia Povali sau pe Ani Lorak, sau să o aibă pe Miss Ucraina sau lidera echipei de gimnastică ritmică sau aerobic – dar și în acest punct a pierdut puncte pentru țara lui, deoarece profilul psihologic al unui lider include și această dimensiune.

Dar rezultatele și limitele profesionale serioase ale acestui pămpălău spun așa: începutul anului 2014 găsesc Ucraina cu o datorie publică de 140 miliarde dolari și cu necesitatea de a conta pe aproape 40 de miliarde de dolari în următorii 2 ani, deoarece și cei care fură de obicei banii statului ucrainean trebuie satisfăcuți! Mai mult, cuferele visteriei sunt aproape goale, ceea ce demonstrează că victoria sa din 2010 nu a demonstrat nimic.

Cifra de 70 de miliarde de dolari delapidați – avansată de Iațeniuk – este fără îndoială reală, deoarece astfel de trasferuri bănești se fac exclusiv prin intermediul băncilor, care țin o evidență strictă a sumelor ce depășesc o valoare rezonabilă. Evident, cifra provine de la Banca Națională din Kiev, care a știut de transferuri, dar nu a făcut nimic pentru a împiedica jaful.

Prostul este și rămâne prost, iar din proverbe știm că avem obligația – nu doar dreptul – să îi spunem prostului că-i prost. Astfel, analizăm doar situația lui de la sfârșit de 2013: ar fi putut să rămână președinte cu șanse, dacă negocia cu cei care protestau pentru statul de drept și calitate în activitatea administrativă.

Dar lipsa lui acută de inteligență a făcut să asmută poliția în mod violent pe manifestanții pașnici, iar mai apoi, în ianuarie, să înăsprească legislația manifestațiilor publice. Or, aici a încălcat o regulă de aur: când stomacul e gol, lasă oamenilor măcar posibilitatea de a se aduna public și a protesta, pentru că violența extremă se exclude. Iar dacă sunt mulți și cu stomacul gol, fă ceva să fie masa mai plină, altfel te vor mătura la vot, indiferent cât de bine ai ști să numeri voturile.

Dar îngrădirea dreptului de manifestație a dus la proteste mai violente de data aceasta, care l-au făcut să încalce orice limită de legalitate și legitimitate: a dat ordin trupelor să tragă cu muniție de război, deoarece zecile de morți înregistrate – iar după anumite surse, se pare că numărul lor depășește 150 – nu au fost efectul strict al contuziilor cauzate de bastoanele celor din Berkut, ci efectiv de gloanțe adevărate, folosite în orice război.

În orice țară, din momentul în care tragi în propriul popor, îți pierzi drepturile de președinte, și intri în ceea ce Constituția statului ucrainean prevede la art. 111: procedura de impeachement a șefului de stat, care a comis o infracțiune – textul art. 111, alin. (1) teza finală nu distinge între tipurile de infracțiuni, ceea ce permite Parlamentului o anumită conduită.

Acum, ne vom afla în sfera strict a politicului. Omul de onoare, omul care dorește să își conducă națiunea trebuie să înțeleagă că funcția respectivă obligă la un anumit comportament, care include și sacrificiul suprem, deoarece totul poate fi pierdut, în afară de onoare. A fugi, a te da mereu după subordonați este jignitor pentru funcția de șef de stat, precum și pentru ei. Iar ei te vor trăda la un moment-dat, pentru că nu doresc să își asume toate mizeriile ce le-ai dori îndeplinite, doar pentru a avea o viața mai dulce și un mandat mai frumos.

Ceea ce a făcut Ianukovici în acel moment este să-și părăsească țara, ca un laș ce este. A părăsi comanda statului în vreme de război este infracțiune, pedepsită de legislația penală a fiecărui stat. Ceea ce nu s-a respectat întocmai cu textul art. 111 din Constituția Ucrainei este procedura normală de urmărire penală, judecare și demitere – aspect negativ pe care și noi le-am realizat în ambele situații de suspendare a președintelui, în 2007 și 2012, deoarece constarea încălcărilor legii fundamentale se face de către o instanță de judecată, iar nu de un organ politic.

Totuși, a părăsi statul la greu este manifestarea lașității și prostiei, iar omul care face asta a pierdut orice drept de a se mai proclama președinte al statului. Oricine înțelege asta – și ceea ce este ușor de realizat acum este cercetarea, urmărirea penală și judecata acțiunilor președintelui din februarie 2014, deoarece ordinul de a trage în cetățeni este ilegal și este o infracțiune, prevăzută de art 111 a legii fundamentale ucrainene.

Apare însă o problemă: dreptul constituțional recunoaște posibilitatea modificării legii fundamentale a oricărui stat în momentul prin intermediul puterii originare a poporului. Aceasta se exprimă, de regulă, sub forma revoluțiilor, care au ca efect schimbări majore pe tabla politică a statului. Astfel, presiunea revoluționară, în acest caz, a permis două acțiuni care au iritat pe mai mulți.

Prima a fost dezertarea parlamentară, sub forma schimbării partidului, care a dus la o nouă majoritate politică și implicit, la consecințe inclusiv sub planul posibilității punerii sub acuzare a președintelui. A doua acțiune a fost fuga președintelui, ceea ce a obligat parlamentul ucrainean să improvizeze, deoarece o astfel de situație nu era prevăzută de Constituție.

Aflându-ne în situație de revoluție – schimbare de sistem politic – modificarea aceasta în fapt s-a dus până la demiterea președintelui. Trebuie să înțelegem că actul a fost constituțional, pentru că această putere originară a poporului este cea chemată și să aprobe legea fundamentală, precum și orice modificare a acesteia, prin referendum.

Era foarte simplu pentru Ianukovici să rămână în țară – fără îndoială că ar fi fost protejat fizic – și să lupte în instanță și politic pentru cauza sa: ar fi putut atrage mai mulți suporteri, inclusiv din afara propriei țări, ceea ce ar fi fost folositor la o decizie finală a tribunalului chemat să îi judece activitățile. Lașitatea însă a făcut să fie eliminat definitiv din sfera puterii în Ucraina, indiferent cum ar avea granițele.

Atrag atenția asupra faptului că această putere originară a poporului a permis României în 1989 să schimbe în fapt Constituția din 1965, care prevedea – doar sub un singur aspect anume – existența unui singur partid în țară. În lipsa acestei modificări ce rezida în esența efectelor revoluției, nu s-ar fi putut înființa partidele politice, cu toate consecințele ce ar fi urmat de aici. Pluripartidismul, nedorit de toată lumea în acele zile, a fost impus tocmai de această putere originară a națiunii – care acționa evident și puțin anarhic, dar mai ales furtunos.

În lipsa acestor modificări aduse de puterea originară a poporului, FSN nu ar fi putut exista, iar noua putere politică instalată în acele zile de decembrie nu ar fi putut fi recunoscută, deoarece FSN și tot ce se întâmplase încălcau în mod direct dispozițiile art. 25 și 26 din Constituția României din 1965, privitoare la rolul unic al PCR.

În momentul în care s-a semnat un fel de armistițiu-pace între Ianukovici și reprezentanții partidelor parlamentare – aspect deosebit de important, deoarece trei lideri de partid nu însemnau nici pe departe toate tendințele din Piața Independenței – s-a observat lipsa de competență politică a oamenilor politici ce au negociat, ei având tendința de a crede că știu lumea și mai ales că o pot domina.

Astfel, cei care luptau efectiv nu puteau accepta condiții care i-ar fi permis lui Ianukovici să rămână în funcție până în decembrie 2014. Cei ce au negociat asta nu au înțeles că omul era terminat, din momentul în care a început să tragă în propriul popor. Piața Independenței a respins acordul, iar Ianukovici a fugit, oferind o șansă imensă păcii în interior, pe care nimeni nu a știut să o fructifice.

Ce s-a întîmplat atunci? Statul se prăbușise la nivelul structurii de comandă, dar datoriile publice și visteria goală nu cunoscuseră schimbări față de situația anterioară. Mai mult, faptul că s-a protestat în primul rând pentru statul de drept nu le oferea oligarhilor și celorlalți lideri politici aceeași putere de dinainte – iar ei, înțelegând primii aceasta, și-au trimis o parte a familiilor în străinătate.

Dar fie că era Ianukovici, fie oricine altcineva, situația bugetului era catastrofală, și de aceea au fugit toți de exercitarea funcțiilor executive din domeniul economic.

Uniunea Europeană nu avea bani prea mulți de oferiț, și nu ar fi contat prea mult în configurarea viitorului economic și bugetar. Ea este importantă sub aspectul dezvoltării statului de drept, dar aceasta trebuie să se realizeaze în Ucraina concomitent cu rezolvarea problemelor economice.

SUA nu ar fi dat nici ea prea mulți bani, pentru că sunt multe probleme și în administrarea finanțelor țării de B. Obama, iar FMI ar fi fost unicul creditor de forță, dar care pune și ar fi pus condiții destul de dure, pentru o asanare a economiei de activele neperformante.

Singura țară care ar fi putut să ofere bani, câștigându-și recunoștința pe vecie a poporului ucrainean, era Rusia. Paradoxal, dar ea ar fi putut să ofere acei bani noii puteri, care nu ar fi putut să respingă sumele avansate – iar prin aceasta Moscova devenea cea mai importantă voce pentru Kiev, deoarece ar fi fost singura care ar fi tolerat neîndeplinirea perfectă a acrodurilor de împrumut.

Rusia a greșit teribil în acel moment, și a ales să critice noua putere. Evident, nici aceasta nu a stat cu mâinile în sân, pentru că au văzut că ar putea să joace cartea anti-rusă mai accentuat, în schimbul unor bani ce ar fi putut veni de undeva.

Rusia nu a înțeles capcana, și a blocat acordarea tranșei a doua din creditul de 15 miliarde de dolari, iar apoi a început să ajute oameni înarmați să se plimbe cu fregate, avioane, BTR-uri și alte asemenea ustensile de pe lângă casa omului prin Crimeea http://deschide.md/dovada-ca-putin-minte-militarii-care-ocupa-crimeea-au-echipament-rus/ – deoarece puterea medie de cumpărare a oamenilor din estul Europei este de ajuns ca mai oricine să își procure, fără restricții, transportoare blindate și arme de asalt cu muniție completă.

Plimbarea foarte eficace în Crimeea a atras după sine mai multe consecințe, din care vom prezenta doar o parte, pe scurt. Ele se structurează pe mai multe direcții, cu efecte pe termen lung și foarte lung. Unele au fost surprinse de autori de limbă rusă sau ucraineană, aceștia folosind uneori și formule mai dure, pe care îi vom cita aici – iar google translate va sprijini demersul nostru:

http://www.vedomosti.ru/opinion/news/23467291/andrej-zubov-eto-uzhe-bylo#ixzz2ukftQ5Iq

http://glavcom.ua/articles/17898.html

http://www.snob.ru/profile/25718/blog/72802

http://www.mk.ru/politics/article/2014/03/02/992449-hotyat-li-russkie-voynyi.html

http://novaukraina.org/news/urn:news:17BE113

http://www.colta.ru/articles/society/2269

http://www.vedomosti.ru/opinion/news/23473641/stroiteli-tretej-imperii#ixzz2uoqx9nlf

Mai întâi, efecte la nivelul statului ucrainean.

Conducătorii cei noi – politicieni vechi, nu oameni noi – au toate tarele vechiului sistem, ei netransformându-se dintr-o dată în incoruptibili și profesioniști desăvârșiți. Dacă acum corupția le este interzisă de revoluționarii din Maidan Nezalenosti, fiind și mai temeinic urmărite faptele lor, lașitatea și incompetența nu le-o șterge nimeni.

Astfel, cum poți să traduci faptul că cea mai ușor de apărat porțiune a teritoriului – sub aspect militar – este ocupată în mai puțin de 3 zile? Ce au păzit generalii care au întocmit planurile de apărare a țării? Cum sunt conductorii serviciilor de informații care nu au prevenit – ori măcar anunțat – posibilitatea de dezertare a ofițerilor superiori? Cum au păzit clădiri ale administrației de stat și locale în orașele mari ale țării din zona de sud și est? Toate acestea poartă numele de incompetență crasă, și se pedepsește cu închisoare în orice legislație penală.

Referitor la competența armatei ucrainene, cea mult lăudată, apar două întrebări: cum este posibil să vezi oameni înarmați intrînd pe teritoriul statului, sau chiar în unități militare, și tu să nu tragi un glonte în apărare, când în orice țară santinelele au drept de atrage în oricine nu respectă dispozițiile pe care ei le au privitor la apărarea perimetrelor? Cum este posibil ca avioanele să traverseze spațiul aerian fără nici un impediment? Totul, în numele dorinței de a nu provoca! În plus, cât din tehnica militară funcționează efectiv, deoarece la momentul în care o bază a aviației militare din Crimeea s-a predat vizitatorilor, din 45 de avioane de vânătoare din hangare, funcționau efectiv doar 4 dintre ele?

Faptul că nu există nici un ordin de apărare – doar lamentări și cereri de ajutor internațional – descalifică conducerea politică și militară a statului, deoarece ea nu l-a dat, iar conducerea militară nu i-a convins de necesitatea acestui ordin. Din prostie, lașitate, sau din ambele. De ce mai exiști ca stat, dacă nu ești capabil să îl aperi? Ce spune jurământul militar în orice țară? Care este prețul apărării ei?

Onoarea s-a pierdut, lașitatea a învins.

De aceea, este de așteptat că un eventual bărbat ce ar dori să batjocorească soțiile acestor conducători emasculați – în fața lor – să nu întâmpine nici un obstacol din partea acestor soți, conducători de țară și armată, ci doar proteste formale de genul: „hai, oprește-te„ , „hai, oprește-te, că am prieteni pe care i-am chemat să mă ajute”!

În Rusia problemele sunt mai mari. Evident, pentru Moscova simbolistica Ucrainei și a  Kievului trece de mitul creării statului și națiunii – similar relației dintre sârbi și Kosovo. Dar din punct de vedere militar peninsula Crimeea reprezintă o bază avansată și de calitate în Marea Neagră.

Costurile politice și economice sunt teribile, și se pare că nu au fost avute în vedere.

Concret, Rusia a readus în amintire stereotipii dar și adevăruri, a reînviat propaganda anti-rusă din multe țări – care se mai potolise în ultimii 10 ani – și-a aruncat în aer cursul valutar, a prăbușit bursa și valoarea companiilor sale, se vede restricționată din anumite sfere de interes pentru cetățenii săi – problematica vizelor mai ales – și s-a definit pentru etnicii ucraineni ca dușman al Ucrainei.

Astfel, forumurile din Ucraina fierb de mesaje antiruse, anumite rețele de propagandă rusă sunt dezvăluite https://www.facebook.com/photo.php?fbid=576725705756549&set=a.103413813087743.10510.100002573743111&type=1&theater iar la Moscova 13 site-uri din Ucraina au fost blocate, pentru a nu mai putea fi accesate din interiorul Rusiei. Să nu uităm că duminică au fost manifestații în câteva orașe ale Rusiei contra acțiunilor din Crimeea, soldate cu peste 200 de arestări, iar o jurnalistă de la postul Rusia Today a spus pe post, în direct, ceea ce nu ar fi așteptat nimeni.

Fară îndoială însă, starea de neîncredere existentă latent între ruși și ucraineni până la momentul fazei ultime a protestelor s-a transformat în altceva. Acest altceva nu poate fi decât ura, aspect de natură psihologică la care ucraineanul de rând recurge frecvent, deoarece anumite aspecte din construcția statului său – de la teritoriu la administrația statului și localităților – îi atrag atenția, prin faptul că nu este respectată dreptatea, statul de drept și istoria.

Unul dintre aspectele mult evocate în aceste zile a fost problema eventualei întreruperi a curgerii aurului negru și albastru prin conductele de pe teritoriul ucrainean. Evident, se va spune că Rusia le va opri. Iar Ucraina și restul Europei vor suferi.

Totuși, noi trebuie să înțelegem un aspect: da, vânzătorul poate stabili orice preț dorește pentru marfa sa. Din păcate pentru el, dacă nu poate și transporta singur bunul respectiv la destinar – fiind necesar deci să recurgă la un tranzit – înseamnă că este vulnerabil. Astfel, chiar dacă ar vrea Rosneft sau Gazprom să respecte contractele cu firmele din vestul Europei, în orice clipă ucraineni furioși ar putea sabota conductele – iar în eventualitatea în care Rusia nu își va schimba stilul de abordare a problemei ucrainene, încercând să repare din imensul prejudiciu pe care singură și l-a făcut, presiunile moscovite se vor solda și cu astfel de acțiuni de sabotare a tranzitului de resursă energetică. Nota bene: nu există conducte suficiente care să ocolească Ucraina, deoarece nu se construiesc într-o noapte – cum nici podurile peste strâmtori nu se fac cât ai bate din palme. Până vor fi gata conductele, problema posibilului sabotaj energetic apare astăzi, precum și în săptămânile și lunile următoare.

Se spune că Rusia va dori să construiască în Crimeea o nouă Transnistrie. Da, dar percepția asupra unei țări de 40 de milioane de locuitori va fi, oricum, dezastruoasă. Ceea ce ar putea justifica un răspuns pozitiv la întrebarea din titlul articolului.

Și mai este ceva: ucrainenii s-au ridicat în realitate la luptă pentru valori: stat de drept, bună guvernare și bună administrare. Și au murit pentru aceste valori. Asta îi face capabili ca cel puțin în interiorul propriei țări să se revolte încă o dată – pentru că au de acum un avantaj în fața liderilor politici, moartea lor ducându-i pe ei la funcțiile atât de bănoase. Sărăcia nu le oferă altă alternativă, deoarece această boală amarnică se instalează tocmai în lipsa bunei guvernări, a bunei administrări și a statului de drept. Iar ei, cetățenii care au ieșit în număr de peste 1 milion pe străzi au înțeles relația de interdependență între toate aceste instituții sociale și juridice.

De aceea, cred că presiunea publică se va manifesta – cum nu s-a făcut în 1991, 2004 sau 2010 – în sensul edificării unui stat ucrainean cât mai aproape de imperativele statului de drept, ceea ce va duce la prăbușiri de cariere politice și administrative, mai întâi sub presiunile străzilor, iar mai apoi și prin intermediul mecanismelor juridice.

Aici este marea problemă pentru toate statele foste sovietice, care au o conducere de tip Ianukovici: dacă popoarele vor începe să se observe că există îmbunătățiri reale în ceea ce privește statul de drept, legalitatea și eficacitatea administrativă și guvernamentală în Ucraina, exemplul acestei țări mari – sub aspect teritorial – va putea fi urmat și de cetățenii altor state ex-sovietice, care ar înțelege că protestele publice pot da roade sub aspectul opririi corupției și arbitrariului politic, administrativ și judiciar care le cangrenează de la dobândirea independenței.

De altfel, în acest sens merg multe comentarii din ziare și bloguri, ele spunând că actuala elită politică a Rusiei se teme de instaurarea unui grad mai mare de legalitate și bună guvernare în Ucraina, care ar fi contagios pentru societatea rusă, cea destul de supărată de starea actuală a statului de drept în Rusia. Tocmai acesta ar putea fi motivul pentru care decidenții de la Moscova pun acum această presiune pe Kiev și restul țării: ca să le îndepărteze gîndul de la consolidarea bunei guvernări și bunei administrări cetățenilor ucraineni și liderilor politici, administrativi și a justiției din această țară, escamotând astfel în bună măsură adevărele cauze ale ale mișcărilor de protest din Ucraina.

Rusia a mai izbutit câteva consecințe cu acțiunile sale din ultimele zile, în raport de Uniunea Europeană, SUA, estul Europei și fostele state sovietice.

În primul rând, a arătat limitele construcției UE, ajutând-o pe aceasta – paradoxal – să își înțeleagă mai bine rolul: statul de drept, libertatea circulației persoanelor, lucrătorilor și bunurilor, precum și progresul economic îi rămân singurele domenii unde trebuie să acționeze, și chiar mai eficient decât până acum.

Astfel, Rusia a decredibilizat liderii politici europeni, atât la nivel de UE, cât și de stat individual. Dar decredibilizând construcția a ceea ce nu poate exista – politică externă și militară unică, la nivel european – ea a oferit și soluția vindecării acestei carențe a UE: statele membre trebuie să investească mai mult din propriul PIB pentru modernizarea propriilor armate naționale, precum și pentru îmbunătățirea serviciilor diplomatice naționale.

Faptul că doar două țări membre UE au lideri care știu ce înseamnă geopolitica practică, aplicată – Polonia și România; primul mai mulți, al doilea mai puțini – nu ajută prea mult Rusia, deoarece operațiunile sale de seducere a politicienilor occidentali au cunoscut în aceste zile un recul, cu efecte dezastruoase, comparate pe diferite site-uri cu efectul invaziei sovietice din Cehoslovacia!

Ca exemplificare, de care politicienii occidentali vor trebui să țină cont, ofer acest grafic al mesajelor pe twitter în ziua decernării premiilor Oscar, unde se vede că în Europa și SUA cele mai multe postări nu au avut ca subiect acest moment artistic, ci tocmai situația din Crimeea: http://blog.trendsmap.com/2014/03/oscars-ukraine-venezuela-syria .

În ceea ce privește SUA, președintele Obama, recunoscut pentru slaba competență economică, demonstrată prin cifrele datoriei publice http://www.brillig.com/debt_clock/ , a demonstrat încă o dată că este un lider slab în materia politicii externe, iar aceasta se va traduce în prăbușirea cotei sale în ecuația de putere de la Washington.

Campania electorală în SUA este una dură, în care fiecare gafă se speculează intens. Or, comportamentul administrației Obama în ceea ce privește relațiile internaționale a fost moale pînă acum. Cu toate acestea, astăzi este nevoit să demonstreze ceva real, deoarece o poziționare greșită în aceste momente ar duce la o pierdere majoră a prestigiului SUA în întreaga lume, ceea ce elita de la Washington – acea parte a ei care gândește global – nu va tolera.

Este de altfel și singura șansă pe care o are John Kerry de a conta pentru o nominalizare a Partidului Democrat la candidatura pentru Casa Albă – rezultate bune obținute acum ar însemna un atuu decisiv în dauna altor posibili candidați în propriul partid. Tot în acest context, trebuie să observăm că republicanii au primit „muniție” pentru alegerile din Congres de anul acesta și poate și pentru alegerile prezidențiale din 2016.

Cât despre Obama, el poate să facă ceea ce trebuie să facă, dar este sigur că numele său nu va fi dat niciodată unui portavion, după terminarea mandatului.

Estul Europei și fostele state sovietice au învățat în ultimele zile cum se face o acțiune militară de „vizitare statornică” a unui teritoriu. Au înțeles că bugetele armatelor trebuie mărite, că trebuie revizuite politicile militare, de înzestrare, precum și cele de alianță militară.

De fapt, ultimele zile au resuscitat complet NATO, care iar se uită cu interes spre Moscova.

Dar toți cetățenii din zonă se uită la lupta ucrainenilor pentru stat de drept, ei având de trecut testul deceniului – înfruntând situația economică precară, corupția și slăbiciunile structurilor politice și administrative. Dacă vor reuși să învingă, va fi victoria secolului, deoarece efectele victoriilor pe care statul de drept le repurtează sunt de largă rezonanță.

În același timp, Ucraina trebuie să își pună întrebarea: de ce suntem totuși atât de singuri, iar vecinii noștri nu ne ajută prea mult?

Răspunsul stă în conduita lor în acești ani: era necesar să se comporte altfel cu minoritățile de pe teritoriul lor, dar mai ales să nu uite că o parte a teritoriului lor nu le-a aparținut prea mult, și doar Stalin sau Hrușciov le-a oferit ceea ce – cu siguranță – nu era al lor.

Deoarece nu este bine să ai mai mult de un adversar odată, ar fi bine să reflecteze dacă nu ar fi fost mai bine să renunțe la câteva mii de km/p, dobândind astfel recunoștința vecinilor, ce i-ar fi putut ajuta mai mult în vremuri grele – nu doar militare, cât mai ales economice.

Altfel, este posibil să intre într-o serie incontrolabilă de pierderi – pe care, de la un moment-dat, oricât de mare ar fi sprijinul, nu le-ar mai putea surmonta. Iar atunci să nu uite că mâinile de ajutor care ar fi putut veni, nu au făcut-o pentru că nu au văzut prea multă bunăvoință la Kiev. Iar bunăvoința are mai multe roluri – mai ales pe acela al oferirii de șanse pentru viitor.

Articolul a fost publicat pe web-site-ul ziarului Adevarul , in data de 5 martie 2014   http://adevarul.ro/international/europa/ucraina-rusia-despartire-vesnican-1_531738480d133766a8a1c774/index.html  .