0
10370 Views
16 November 2016
Ioana Mitu, masterandDin punct de vedere cultural Federația Rusă reprezintă un etalon ce s-a impus pas cu pas în viața socială a Europei atât în plan literar cât și în plan muzical. Referindu-mă strict la muzica de operă, Teatrul Balșoi (Teatrul Mare) este încă o legendă, sub egida căruia și-au dat concursul nume de neuitat în istorie ca Feodor Șaliapin, Galina Visnevskaya, Olga Borodina, Maria Guleghina și mulți alții.
Am ales să încep prin a pomeni de acesta deoarece de-a lungul timpului a fost inima vieții muzicale din Rusia, locul unde cei mai mari artiști ruși ai tuturor vremurilor și-au făcut ucenicia și de unde au plecat spre alte scene consacrate.
Printre caracteristicile vocale ale cântăreților ruși se remacă o serie de particularități timbrale influențate în principal de climă. Referindu-mă strict la latura fiziologică a aparatului vocal, majoritatea vocilor de referință se remarcă printr-o culoare sumbră, pe suportului unei organicități robuste, timbrate de un soi de catifea armonică ce învăluie simțurile ascultătorului.
În plan interpretativ însă, societatea și spiritualitatea rusească își face și ea simțită prezența prin contraste și extreme ce parcă mă duc cu gândul la imaginile lui Dostoievski, cel care nu umbla cu jumătăți de măsură. Transpus în plan muzical, un forte rusesc este un adevărat fortissimo, iar trecerea de la acesta la un piano expresiv se face deseori subito, brusc, după acumulări de expresie treptate, dar în același timp foarte intense.
Această tendință înnăscută, dar în aceeași măsură dobândită din educație își face simțită prezența printr-un cânt dominat de o adevărată teorie a afectelor, pe baza unei tehnici vocale solide, robuste, marcate de proiectarea vocii în mască pe suportul unei coloane de aer de mari dimensiuni. Cu ajutorul acesteia se pot realiza efectele dinamice speciale, ce sunt întâlnite la tot pasul în cadrul unei interpretări rusești, dar și mai pregnant în cazul lucrărilor în limba maternă. Prin intermediul vocalelor lungi și moi, aceasta pune la dispoziție mijloacele realizării unei paste vocale, a unui legato expresiv dificil de realizat în limba germană, spre exemplu.
Pe baza acestei scurte descrieri a tehnicii și expresivității rusești este foarte ușor de înțeles și explicat motivul pentru care aceștia sunt din ce în ce mai căutați în teatrele de operă din întreaga Europa, dar în special în zonă germană : Austria, Germania, Elveția.
Printre cei mai cunoscuți soliști ruși ai ultimilor ani se numără Dimitri Hvorostovski, Anna Netrebko, Aida Garifulina, Olga Peretiatko, Julia Lejneva, fiecare evidențiindu-se printr-un stil propriu, dublat de vocile cu o timbralitate inconfundabilă.
O oarecare migrație a cântăreților de operă ruși preponderent în spațiul german a început după anii ’90 și se datorează atât regimului politic, dar și nivelului de trai. Deși există o tendință de modernizare, de aducere a teatrului de operă în contemporan, cântăreții nemaibucurandu-se de reputația și respectul din secolul trecut, există încă o diferență foarte mare de onorariu, de până la cinci – șase ori între soliștii din spațiul estic și cei din vest.
Din cauza acestui aspect, cântăreții din țările cu nivel de trai relativ scăzut, influențate de Federația Rusă reprezintă al un potențial foarte ridicat pe piață de muncă din vest, onorariile percepute de aceștia, cu excepția numelor consacrate, fiind la început mai mici.
Sigur că și aici trebuie explicată diferența dintre organizarea internă a majorității teatrelor din est (structurate în sistem de repertoriu curent și spectacole lunare, cu soliști angajați să cânte toate rolurile din repertoriul teatrului, potrivite tipului de voce și plătiți cu o sumă fixă lunar) față de cele care lucrează prin intermediul agențiilor de impresariat și organizează spectacole în sistem de proiect – „teatrele staggione”, unde soliștii sunt angajați strict pentru rolul pe care îl interpretează în fiecare spectacol în parte și plătiți ca atare.
De aici apare și diferența destul de mare de onorariu, în ambele cazuri de organizare a teatrelor, acestea fiind adaptate nivelului de trăi. Ca atare, perseverența și motivația unui tânăr cantăreț de a accede la un post de solist în spațiul vestic, sau cu atât mai mult, de a fi reprezentat de o agenție de renume prin intermediul căreia ar putea obține roluri în sistem de proiect este mult mai mare.
Și cum succesul se bazează atât pe talent, dar într-o foarte mare măsură pe muncă, trebuie remarcat faptul că soliștii din spațiul rus au fost apreciați pentru rezultate deosebite datorate perseverenței acestora, provenită probabil tot din educație.
citește mai mult