Criza din Ucraina a deteriorat relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia, ajungîndu-se la sancțiuni reciproce, precum și la acuze aduse de către Bruxelles Moscovei. Astfel, aceasta din urmă ar folosi mass-media și centrele sale culturale pentru contracararea și destabilizarea politicilor UE. În această optică, comunicarea strategică dobândește o valoare principală, ea fiind un obiect de studiu care analizează capacitatea organizațiilor de a se angaja într-o comunicare concretă și țintită, care utilizează diverse activități cum ar fi relațiile publice, managementul comunicării și publicitatea.

Avem plăcerea să discutăm cu Evgheni Pașențev de la Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al Moscovei și director al Centrului pentru Studii Sociale și Politice și Consiliere (ICSPSC) pentru a discuta despre rolul geopolitic al comunicării strategice în relațiile ruso-europene.

– În 2016, Parlamentul European a adoptat rezoluția „Cu privire la comunicarea strategică a UE, pentru a contracara propaganda împotriva acesteia de către terțe părți”, care a afirmat existența unui „război informațional și psihologic” între Rusia și UE și a acuzat oficial Moscova că folosește orice instrument pentru a slăbi poziția Bruxelles-ului și pentru a-și desfășura propria propagandă, în loc să caute și să dezvolte dialogul. Poate această rezoluție să fie considerată ca parte a strategiei UE de comunicare pentru a contracara Rusia și a justifica astfel sancțiunile,  sau propagandă rusă reprezintă într-adevăr o amenințare reală?

 – Personal, cred că „războiul informațional” nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva acelorași state ale UE. Este criticată atitudinea Moscovei de a încerca să creeze și să consolideze relațiile bilaterale, cooperarea economică și proiectele comune cu statele membre ale UE, într-o perioadă care se caracterizează prin încetinirea comerțului internațional și o criză economică care a afectat mai multe țări europene. Aceleași sancțiuni au diminuat comerțul UE  – Rusia, cauzând scăderi importante în comerțul statelor UE cu Rusia, și doar recent s-a înregistrat o creștere (0,3% în primul trimestru al anului 2017).

Previziunile lui Obama privind viitorul negru al Rusiei au fost greșite, este suficient să observăm că datoria externă este de aproximativ 40% din PIB la începutul anului 2017, ele indicând stabilitatea situației economice și financiare, prin comparație cu alte țări europene care au o datorie semnificativ mai mare (Regatul Unit – 314%, Olanda – 525%, Irlanda – 725%, Franța – 210%). Ceea ce se poate observa este o orientare a Rusiei spre alte piețe și consolidarea relațiilor cu China, convenindu-se de către liderii celor două țări ca în anul 2020 comerțul bilateral pentru 2020 să ajungă la 200 de miliarde de dolari.

Între timp, datoria mare afectează statele membre ale UE care au o creștere scăzută sau chiar 0 și, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să se confrunte cu perspectiva unui colaps economic, a unei explozii socio-politice și / sau a unui război. Declinul comerțului exterior, sprijinul diplomatic și financiar acordat regimului oligarhic din Ucraina, sancțiunile și promovarea lor mediatică nu afectează Rusia în aceeași proporție în care au afectat populația și mediul de afaceri din țările europene. Voința unor țări din UE de a normaliza relațiile cu Rusia derivă din aspirațiile naționale ale acestor țări și nu din „intrigile Kremlinului” de a distruge unitatea europeană.

Din păcate, rezoluția adoptată pare să afecteze relațiile cu Rusia mult mai puțin decât o face asupra politicilor europene și asupra credibilității lor. Diferitele organizații ale profesioniștilor din domeniul comunicării – inclusiv I.F.J. și E.F.J. – și-au exprimat îndoielile cu privire la formulările controversate din rezoluție, care par să promoveze cenzura. De remarcat, în plus, că textul documentului arată că Rusia este considerată o amenințare și un dușman mai mare decât statul islamic.

Rusia trebuie să ia în considerare problemele UE, deoarece o afectează și pe ea: „declinul european” ar putea deveni o criză globală și ar putea amenința comunitatea internațională cu un război mare, care ar putea fi evitat prin renașterea națiunilor europene, aceasta având loc pe baza democrației progresive și informate privind aliații lor.

– În prezent, se pare că diferențele dintre Moscova și Bruxelles sunt bazate pe interesele lor geopolitice și economice diferite. Pot Europa și Rusia să supraviețuiască separat în această perioadă istorică, caracterizată de recesiune economică, amenințare teroristă și probleme socio-culturale precum imigrația? Cine poate beneficia într-adevăr de această separare?

– Aș dori să spun în mod clar că va fi foarte dificil să rezolvăm separat cele mai complicate probleme ale timpului nostru. Dimensiunea „modestă” a planetei noastre impune necesitatea de a ține seama de interesele tuturor.

Rusia și Europa sunt apropiate geografic, deci este normal să credem că schimburile comerciale dintre cele două pot fi mai bune și mai echitabile decât cele realizate cu parteneri îndepărtați ca distanță. Mai mult, proiectul de integrare a celui mai mare continent din lume, în care trăiește mai mult de 70% din populația lumii, nu poate funcționa fără Rusia, un concept care a fost cel mai bine înțeles în est, și nu în întregime în Occident.

Desigur, cineva va continua să interfereze în mod activ în relațiile ruso-europene, dar nu din motive personale, ci din teama pragmatică de a pierde mii de miliarde sub forma profiturilor și  a lidership-ului politic. Este relevant că în mijlocul crizei din Ucraina fondatorul Stratfor, George Friedman, a declarat că Imperiul Statelor Unite construiește un cordon sanitar împotriva Rusiei și ia în considerare experiența Imperiului Britanic de a incita europenii unul împotriva celuilalt. Citând pe Marie Le Pen, care a candidat recent la președinția Franței, Statele Unite acționează într-un mod care demonstrează necesitatea creării unui mare război pe continentul european. Ceea ce este necesar în relațiile Rusia – UE este evitarea politicii fiscale (sancționatorii, n.t.) și abandonarea „demonizării” partenerului de dialog.

– În 2016 Italia a fost una dintre țările care au sprijinit misiunea NATO în Letonia pentru a crea o linie defensivă împotriva unui eventual atac rusesc. Care este rolul NATO și al Țărilor Baltice în relațiile Rusia – UE și cum acest mit al “agresiunii ruse” a marcat dialogul dintre părți?

– Privind site-ul Centrului strategic de comunicare NATO din Riga, este posibil să găsim multe documente care vizează „contracararea agresiunii rusești”și a „propagandei rusești”.

În acel an, a fost publicat un document intitulat „The Kremlin and Daesh Information Activities”, unde „răul absolut” a fost identificat de majoritatea locuitorilor din UE ca fiind Daesh și Rusia. În unele cazuri, Rusia a fost identificată o amenințare mai gravă decât statul islamic. Aceiași conducători ai NATO au subliniat în mod repetat „amenințarea” în creștere din partea Rusiei și activarea drept consecință a țărilor vecine în alianța atlantică, inclusiv statele baltice – care, cu siguranță, nu promovează un dialog constructiv între Bruxelles și Moscova.

Această situație este influențată și de dificultățile întâmpinate în constituirea unor relații de bună vecinătate între Rusia și Letonia, Lituania și Estonia. Dar cred că timpul va pune totul în ordine și că relațiile noastre vor fi îmbunătățite.

– Credeți că Rusia și Europa sunt gata să-și îmbunătățească relațiile și să depășească problemele legate de (nivelul scăzut de n.t.) încredere, sau este aceasta doar o dorință a unor partide politice, a unor cercuri academice și a unor organizații economice care operează pe continentul european?

– Cred că relațiile dintre Rusia și UE ar trebui să fie analizate în contextul schimbărilor care au loc pe scena europeană și este necesar să se împartă structurile supranaționale europene în țări care fac parte din ele.

Astăzi suntem martorii unei consolidări a partidelor „eurosceptice” din Germania, Italia, Olanda, Franța și alte țări europene, dar asta nu înseamnă că acele popoare vor să rupă legăturile economice, politice și culturale europene deoarece au o tradiție lungă și ambițioasă (în geopolitică, n.t.). În realitate, acest fenomen este expresia creșterii nemulțumirii asupra eficacității sociale a mecanismului supranațional de reglementare a relațiilor inter-statale în UE, care corespunde mai degrabă intereselor elitei birocratice supranaționale și a unor societăți transnaționale, iar nu a intereselor majorității cetățenilor.

Iar dacă publicul european are dreptul să nu fie de acord cu aceste greșeli – așa cum arată referendumul Brexit și rezultatele alegerilor din mai multe țări europene – poate că și Rusia are dreptul să nu fie de acord cu eticheta care i-a fost lipită în raport de criza din Ucraina sau relativ la alegațiile privind amestecul în alegerile dintr-o anumită țară europeană? Este absolut inutil să îi considerăm trădători sau „păpuși ai Moscovei” pe cei care înțeleg normalizarea relațiilor cu Rusia în paradigma recunoașterii responsabilității a tot ceea ce s-a întâmplat, ci ca un întreg proces al dialogului între părți egale care răspund de destinele popoarelor lor și o condiție generală a unei păci globale. Mai degrabă, sunt lideri care agravează relațiile dintre Rusia și țările UE și care se joacă într-un mod periculos și iresponsabil cu soarta lumii, punând în pericol viitorul și chiar existența națiunilor europene.

Este Rusia indiferentă față de ceea ce se întâmplă în UE? Evident, răspunsul este negativ. Din motive economice, deoarece toate țările UE ne sunt încă cel mai mare partener comercial. Din motive culturale, deoarece întrepătrunderea și influența reciprocă a culturilor noastre sunt greu de ignorat. Din motive istorice – amintiți-vă că primele două războaie mondiale au început în Europa și că fascismul nazist, care a devenit o amenințare pentru întreaga lume, s-a născut și s-a întărit în inima Europei.

Evgeny Pașențev este Doctor în istorie, cercetător-emerit la Academia Diplomatică a Federației Ruse, Ministerul Afacerilor Externe, director al Centrului Internațional pentru Studii Politice și Sociale (ICSPSC). Profesor la catedra de Filosofie a Limbajului și Comunicării din cadrul Universității de Stat M.V. Lomonosov din Moscova.

Interviul a fost acordat lui Giuliano Bifolchi. Traducerea a fost realizată de Marius Văcărelu.

Interviul a fost publicat mai întâi la http://www.notiziegeopolitiche.net/evgeny-pashentsev-il-ruolo-della-comunicazione-strategica-nelle-relazioni-ue-russia/ .