În perioada 16 – 20 noiembrie 2016 a avut loc o nouă ediție a târgului de carte Gaudeamus.
A fost un prilej foarte bun pentru ca tineri și maturi să se întâlnească în fața Majestății Sale Cartea Tipărită, aducând cea mai frumoasă ofrandă posibilă – anume, să se unească în suflet și creier, pentru luminarea reciprocă și prețuirea prezenților și viitorimii.
Din punct de vedere geopolitic, trebuie să remarcăm faptul că spațiul geopolitic estic a fost bine reprezentat, de la țara invitat-special, anume China, la o creștere a numărului de titluri care au fost dedicate țărilor din zona pe care încercăm să o analizăm pe acest site.
Cele mai importante titluri, ca număr, au fost dedicate Rusiei, astfel încât putem afirma că din punct de vedere geoopolitic, Moscova a repurtat victoria. Edituri mai mult sau mai puțin active pe plan public au izbutit în acest an să aibă titluri importante, consolidându-și uneori o anumită reputație printre agenții literari.
Merită remarcate două apariții, mai mult decât oricare altele.
Concret, pentru prima dată s-a tradus în limba română o carte scrisă la Moscova despre Rasputin, de către un autor foarte interesant, Valentin Pikul http://www.all.ro/colectia_roman-istoric/necuratul-volumul-i-i-volumul-ii.html . Dacă despre vestitul personaj s-au tradus în limba română doar cărți scrise în Occident, a venit momentul în care un traducator de excepție – dna profesoară Antoaneta Olteanu – ne-a oferit o lucrare foarte interesantă atât din perspectivă istorică, dar și geopolitică.
O a doua lucrare de excepție, obligatorie pentru orice persoană interesată în a cunoaște relațiile sovieto – americane, este traducerea memoriilor unui legendar ambasador sovietic la Washington, Anatoli Dobrînin http://www.meteorpress.ro/carti-1359-Confiden%C5%A3ele_unui_ambasador.php . Importanța lucrării nu o subliniem, trebuind doar să felicităm editura care s-a gândit să ofere cititorilor români o lucrare din bibliografia obligatorie a geopoliticii.
După cum precizam mai sus, sunt și alte edituri care s-au remarcat, de la Corint, la Humanitas și Polirom, iar lista nu se încheie aici. Toate reușesc să răspundă mai bine – cel puțin în acest an – nevoii de informare a cititorilor români despre problematici din marea sferă a geopoliticii estului, aspect care nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere pentru viitor.