Azerbaidjanul, petrolul și românii

  • SPAȚIUL EX-SOVIETIC
  • 0
  • 706 Views
  • 7 October 2016

Întotdeauna, statele sunt nevoite să își apere poziția pe marea tablă a geopoliticii, uitându-se cu grijă la vecini, dar și la puterile regionale. Această regulă presupune nu doar poziția ofensivă, ci și valorificare atuurilor, astfel încât să devină piese care contează pe „câmpul de analiză”, iar nu elemente neglijabile, care sunt măturate dintr-o dată de cei ce au suficientă putere să mânuiască piesele.

Caucazul, ca regiune geopolitică, nu face nici ea excepție, deoarece acolo actorii sunt foarte vechi – ca vârstă, dar și foarte legați de puterile regionale. Trebuie să recunoaștem că o analiză completă a zonei ar presupune să mergem pe firul istoriei cel puțin 800 de ani, cu ramificații în multe direcții, ceea ce ar presupune, cu necesitate, publicarea unei adevărate monografii dedicate zonei.

Totuși, textul acesta va analiza mai pe scurt o parte a geopoliticii unei puteri din acea zonă, care are interese în România, și care trebuie cunoscută, deoarece astăzi cea mai mare greșeală în sfera geopoliticii și relațiilor internaționale este să cunoști greșit esențialul, prin aceasta neputând să ai o imagine clară, iar judecățile și acțiunile ulterioare fiind doar gafe care adâncesc carențele inițiale.

Azerbadjanul este cea mai mare țară a zonei Caucazului, interesată profund și în patru direcții: Iran, Rusia, Turkmenistan și Marea Neagră. Legată de Turcia prin limbă și o bună parte din cultura sa, ea trebuie să facă față unei poziționări geografice dificile, neavând acces la Marea Neagră, deci, fiind împiedicată în bună măsură în dezvoltarea propriei poziții, în lipsa accesului la mare.

Nu analizăm aici conflictul de lungă durată cu Armenia pentru teritoriile care au făcut să curgă atât de mult sânge, ci ne vom interesa de ceva ce atrage atenția oricui, în sec XXI – petrolul și gazul natural.

Din nou, nu vom plasa aici, într-un mod savant, cifre care sunt acesibile oricui, la o simplă documentare pe internet, deși am recomanda o carte: http://www.cambridge.org/gb/knowledge/isbn/item2707441/?site_locale=en_GB.

Azerbaidjanul, ca orice țară ce dorește să se dezvolte, se uită la vulnerabilități, la atuurile sale, precum și la direcția cea mai sigură de urmat.

În primul rând, primele apar din relația sa cu trei țări: Iranul, unde locuiește o numeroasă minoritate de azeri – peste 12 mil. persoane, rival istoric al Turciei și spațiului turcofon, și care nu poate oferi deci o posibilitate de dezvoltare a economiei azere, deoarece exportul spre alte țări prin Iran ar putea fi oricând blocat, iar situația politică a Teheranului nu este oricum de natură să încurajeze multe dezvoltări comerciale din partea altor state.

Al doilea stat este Rusia, care a avut un rol covârșitor în istoria recentă a Caucazului – ultimii 150 de ani – și care are la Baku o imagine complexă, atât pozitivă, cât și negativă.

Astfel, pe de-o parte Moscova are un anumit prestigiu – cu tot ceea ce aduce el – în rândul elitei azere, dar și a populației obișnuite, dar are și o imagine negativă, deoarece susținerea pe care Rusia o arată Armeniei nu este de natură să atragă prea mulți susținători în Nahicevan sau Karabah .

În plus însă, imaginea negativă pe care o are Rusia în Azerbadjan se datorează unei situații economice realizată în timpul Uniunii Sovietice: exportul de petrol și gaz natural pe care URSS îl realiza atunci, din stricte motive de cost – deoarece nimeni nu își imagina în anii 1970 că Uniunea se va destrăma – se baza în mare măsură pe producția azeră. Am avut ocazia să aud azeri care regretă profund apartenența lor la URSS, deoarece și-au făcut anumite estimări legate de sumele pe care le-au pierdut, puterea de la Baku neexportând acele cantități.

Relația – vulnerabilitate pe care azerii o au cu armenii este prea largă pentru dimensiunea acestui text. Ea este însă o ecuație cu multe cunoscute implicate, de la Rusia și Iran la Turcia, Franța și SUA. Consecința directă este creșterea masivă a bugetului azer al apărării, ceea ce poate oferi din nou surprize și izbucniri violente. În contextul noilor reașezări geopolitice din zona largă Kurdistan – Siria, un conflict azero-armean este în cel mai bun caz nedorit.

Atuul azer fiind legat de exportul de energie, marile probleme ale celor ce extrag petrolul este legat de locul de unde să se facă acest lucru, precum și locul unde se poate vinde cel mai bine.

În primul caz, se ajunge din nou la o mare dispută geopolitică, legată de împărțirea celui mai mare lac din lume, Marea Caspică. Aici, negocierile antrenează mai multe state, majoritatea desprinse din fosta URSS, precum și Iranul. Pe lîngă petrol, Caspica mai înseamnă ceva: caviar, iar exportul acestei materii prime aduce și el multe milioane anual.

Problematica marelui lac din stânga munților Caucaz este importantă, într-un al treilea rând, deoarece el poate facilita exportul de resurse energetice spre Europa din două state: Turkemenistan și Kazahstan. Chiar dacă Uniunea Euroasiatică este un proiect drag multora, petrolul și banii ce apar în urma sa sunt mai dragi mult mai multor persoane, și de aceea, exportul pe baza unor conducte din cele două țări către Europa nu este neglijat nici ca ipoteză, nici ca posibilă realizare. Or, cel mai scurt drum nu trece pe vechile conducte, consturite în vremea URSS, ci direct pe fundul acestui mare lac, spre Azerbaidjan, deoarece în acest mod se poate evita controlul strict pe care Rusia îl poate exercita cu conductele aflate pe teritoriul său.

De fapt, să nu ne amăgim, fiecare stat mai mic al zonei vrea să scape de influența statelor mai mari, iar în acest sens evitarea tranzitului de mărfuri devine nu doar acceptabil, ci chiar o necesitate a creșterii ratei de dezvoltare a statelor mai mic, aspect care este la fel de bine înțeles și la Moscova, și la Beijing, precum și la Baku, Astana și Așhabad. Practic, suspiciunea – trăsătură bine înrădăcinată în politica din fostul spațiu sovietic – naște strategii mult diferite de discursurile publice, care subliniază în special prietenia și cooperarea între statele zonei.

În final, vom analiza pe scurt opțiunile exporturilor energetice azere. Prin Iran este imposibil acum, iar în Rusia nu are rost, deoarece Moscova își asigură singură necesarul de resurse energetice. Direcția China este și ea ocupată de turkmeni și mai ales kazahi, iar distanța este oricum prea mare.

În acest sens, există doar două direcții, dar care trec, fără deosebire, pe teritoriul Georgiei, care câștigă destul de bine de pe urma taxelor de tranzit, oferind și anumite facilități minorității azere caare trăiește pe teritoriul său.

Prima direcție ar fi Ucraina, doar că este dificil de ajuns la ea, deoarece fie se alege vechea infrastructură de transport construită de URSS, fie se alege calea unei conducte din Georgia spre Odessa, care presupune costuri mari, și care nu este sigur că ar putea fi rambursate, pentru că Kievul nu este capabil să achite prea multe dintre obligațiile sale contractuale față de terțe țări, în lipsa unei reforme reale a economiei sale, doesebit de energofage.

A doua cale este reprezentată de țările membre NATO. Dintre ele se detașează două: Turcia și România.

Turcia este mai mult decât evident de ce este prima țara ca opțiune pentru orice putere instalată la Baku, iar avansul economiei turcești din ultimul deceniu nu ar fi fost posibil și fară petrolul azer, oricât de puternic ar fi dinamismul și planul de dezvoltare al Ankarei. Faptul că Armenia nu permite un contact direct între cele două țări este consecința sprijnului oferit de Moscova, iar cele două părți ale spațiului turc știu acest lucru foarte bine.

De aceea, Azerbaidjanul este nevoit să se uite spre o altă țară membră a NATO, care să nu fie foarte apropiată de Rusia, și care să aibă o anumită infrastructură de prelucrare și transport a produselor derivate din subsolul cel plin de materie primă energetică.

Grecia nu este o variantă posibilă, deoarece contravine intereselor Turciei, iar Cirpul cu atât mai puțin. Nu rămân – în acest mod – decât două state ce ar putea rolul de direcție secundară de export al petrolului și gazelor naturale azere: Bulgaria și România.

Totuși, prima este prea mică, iar cea mai mare rafinărie a țării, din Burgas, este controlată de o firmă rusă. De asemenea, relațiile dintre Ankara și Sofia nu sunt cele mai bune, din motive de istorie veche și recentă, iar relațiile dintre Moscova și Sofia sunt mult mai pozitive decât s-ar dori la Baku, în continuarea unei totale prietenii și subordonări față de URSS a bulgarilor, care a creat mereu probleme puterii instalate la Ankara.

De aceea, singura opțiune rămasă, în care condițiile de acțiune sunt mai bune decât ce oferă Bulgaria, este România. Nu are rost să prezentăm aici avantajele pe care țara noastră le are în această zonă a economiei, este suficient să învederăm că acestea au fost identificate cu precizie de specialiștii azeri.

Acest aspect a dus la un prim mare pas de ridicare a nivelului relațiilor româno-azere, instrarea pe piața noastră a companiei SOCAR.

Este adevărat, mai întîi a fost proiectul AGRI, dar el este în curs de realizare – e drept, nu cu ușurință, și nu într-un singur an. Proiectul a suscitat opoziția unora, dar și satisfacția altora: ceea ce este important de reținut este faptul că Azerbaidjanul știe foarte bine că în lipsa cooperării cu statele membre NATO, șansele sale de dezvoltare economică se reduc.

Ambele direcții de dezvoltare a unui parteneriat româno-azer sunt valabile din toate punctele de analiză geopolitică, iar viitorul nu este decât în această linie ascendentă. Este adevărat că apar din când în când articole în presa noastră în care regimul politic de la Baku este atacat, dar aceasta nu împiedică ca rațiunea geopolitică să triumfe.

De fapt, ambele țări trebuie să coopereze și o vor face și mai mult în viitor. Credem, de asemenea, că dezvoltarea acestor realții trebuie să fie mai bine fructificată și de universitățile românești, care ar trebui să sprijine sau să înființeze catedre de limba turcă, precum și să invite specialiști ai geopoliticii, care să ofere o perspectivă reală a zonei Caucazului, precum și a intereselor românești în zonă.

Pe fond, ambele țări au multe în comun, iar petrolul este un foarte bun liant al relațiilor pozitive și de încredere între state. Iar toate acestea vor fi posibile deoarece ambele state știu că nu au decât de câștigat din dezvoltarea relațiilor reciproce, ceea ce ne dorim să se îmtâmple și acum, și în fiecare zi ce urmează.

Articolul a fost publicat pe web-site-ul ziarului Adevarul, in data de 20 mai 2013   http://adevarul.ro/international/asia/azerbaidjanul-petrolul-romanii-1_519a1805053c7dd83fb44386/index.html .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

O istorie a relațiilor României cu URSS-ul dezvăluite într-o nouă carte

  • 0
  • 134 Views
  • 8 August 2017

Mi-am permis să abordez o carte ce dezvăluie relațiile româno – ruse și în fapt ne supune la o recuperare a memoriei recente a relațiilor româno-ruse. Este vorba despre cartea Mirunei Mădălina Iancu, care tratează „Relațiile României cu Uniunea Sovietică în perioada anilor 1990-1991”.

Ceea ce ne propune Miruna Mădălina Iancu este o abordare prin care ne transmite că relațiile româno – ruse au fost la un nivel în care j

citește mai mult

Importanța percepțiilor reciproce pentru o strategie pragmatică în relațiile româno‑ruse

  • 0
  • 326 Views
  • 27 May 2017

Relațiile oficiale dintre București și Moscova au ajuns spre finalul anului trecut la cel mai scăzut nivel din istoria post-revoluționară a României. Acest lucru este amplu ilustrat de declarațiile oficialilor ruși, care adesea adoptă un ton amenințător la adresa României, dar și de atitudinea demnitarilor români, care nu par capabili sau interesați să promoveze o agendă bilaterală pragmatică. Această relație „rece” intre cele două state se reflectă de asemenea fo

citește mai mult

Sankt Petersburg, imigranții și pericolul terorist din propria „debara”

  • 0
  • 377 Views
  • 6 April 2017

Nici nu-și terminaseră intervenția echipele de salvatori în situații de urgență iar FSB-ul încă nu se dezmeticise complet pentru a da raportul cerut de președintele Putin, când atacul terorist de la Sankt Petersburg se afla deja în headline-ul principalelor agenții de știri din lume. Au urmat, previzibil, numeroase speculații – iar mass media autohtonă nu a făcut excepție – din partea unor experți mai mult sau mai puțin avizați, care și-au expus opinii

citește mai mult

Azerbaidjanul, petrolul și românii

  • 0
  • 706 Views
  • 7 October 2016

Întotdeauna, statele sunt nevoite să își apere poziția pe marea tablă a geopoliticii, uitându-se cu grijă la vecini, dar și la puterile regionale. Această regulă presupune nu doar poziția ofensivă, ci și valorificare atuurilor, astfel încât să devină piese care contează pe „câmpul de analiză”, iar nu elemente neglijabile, care sunt măturate dintr-o dată de cei ce au suficientă putere să mânuiască piesele.

Caucazul, ca regiune geopolitică, nu face nici ea excepție

citește mai mult

1025 de ani de ortodoxie la Nipru și Volga

  • 0
  • 799 Views
  • 7 October 2016

De curând s-a sărbătorit un eveniment istoric, care a avut anumite consecințe pe scena politicii regionale: 1025 de la momentul în care prințul Vladimir al Kievului a dat ordin ca întreaga populație a statului pe care îl conducea să se boteze în rit ortodox.

Operațiunea a reușit cumva, deși o lungă perioadă au coexistat și credințele păgâne în anumiți zei ai pădurii, ceea ce nu este surprinzător, deoarece nu se poate realiza în

citește mai mult

Ucraina și Rusia, despărțire veșnică?

  • 0
  • 869 Views
  • 7 October 2016

De câteva zile, s-au încheiat întrecerile sportive de la Soci, care au prilejuit o confruntare largă sub aspect imagologic între „unii” și „alții”, cu fotografii, filmulețe, glume și știri mai mult sau mai puțin inventate, dar care au atras atenția unui fapt: 2014 nu este un an calm și în mod cert va crea multe probleme.

Motivele reale sunt legate, în principal, de istoria ultimelor două secole, dar și de realitățile anului 201

citește mai mult

Coreea: calcule și efecte

  • 1
  • 145 Views
  • 17 September 2017

Pe 9 martie 2017 scriam despre criza din peninsula Coreea câteva opinii  http://adevarul.ro/international/in-lume/coreea-nord-ecuatia-geopolitica-scurt-issim-1_58c122ad5ab6550cb82913f9/index.html , iar ultimul paragraf era acesta: „Contextul personal al liderului nord-coreean face să fie astăzi mai probabilă o criză acută aici, d

citește mai mult

The Left’s Elusive Message: Old hats are still old, the Anglo-American case (part II)

  • 0
  • 126 Views
  • 12 September 2017

The phrase ‘old hat’, as one would expect, means something that is tediously familiar or outdated. Yet, walking through Shoreditch or Brooklyn, old hats seem stylish. What the owners of such hats probably aren’t willing to admit is that they paid around five times what the original owner did. This could be a metaphor for the political climate in the US and UK today.

Last week I wrote about who the left in British and American p

citește mai mult

The Left’s Elusive Voters: The Anglo – American Case

  • 0
  • 116 Views
  • 3 September 2017

Anyone paying attention to the US Senate race in 2018 will know the Democrats have a huge problem on their hands; most seats up for reelection are not just held by Democrat incumbents, they are in states that Donald Trump carried by large margins.

Across the pond this summer, those paying attention (who are not die hard Jeremy Corbyn fans) can also point to why Labour lost; they didn’t talk to the middle classes or what I senti

citește mai mult